Cine a dezamorsat butoiul cu pulbere sarbesc?

Demus Dacajs este, ceea ce o femeie ar considera un barbat scund. El insa nu are timp sa se gandeasca la probleme de felul acesta. Chipul, mainile si mai toata imbracamintea sunt acoperite cu faina in acest moment. Brutaria sa este situata in orasul Novi Becej, cu 15.000 de locuitori, unde familia Dacajs reprezinta in totalitatea ei intreaga comunitate albaneza. In urma cu treizeci de ani si-au dorit o viata mai buna, asa ca s-au mutat din ceea ce era atunci sarmana provincie sarbeasca din sud, Kosovo, in Voivodina nordica cea bogata.

Nu au fost niciodata probleme, povesteste Demus, dar vremurile linistite au fost brusc intrerupe odata cu independenta Kosovo. “Era sambata, trei fara zece. Eram inauntru. Lucram”, isi aminteste brutarul, “cand am auzit un zgomot. Am iesit afara si cand m-am uitat mai bine, cinci caramizi sparsesera vitrina. A mai trecut o clipa si o piatra m-a lovit in picior. Apoi a venit politia”.

In total au existat trei atacuri in acea saptamana. Geamuri sparte, usi daramate. Arestat a fost un tanar beat. Condamnat nu a fost nimeni nici pana azi. Vecinii si clientii sarbi au venit mai tarziu si s-au aratat revoltati. Brutaria a fost pazita o vreme de politie, apoi lucrurile s-au linistit.

In saptamanile ce au urmat independentei Kosovo au fost raportate circa 200 de atacuri xenofobe in Voivodina. Nationalistii sarbi se jucau parca de-a trasul la tinta, iar tintele erau albanezii si proprietatile lor. Si toate astea in Voivodina, provincia care cu ale sale 30 de nationalitati diferite trebuia sa fie un model de coexistenta pasnica.

In piata din capitala provinciei, Novi Sad, taranii incearca sa faca niste gologani cu diferite produse traditionale. Croati, slovaci, romani si rusi vand la preturi modeste carnati, muraturi sau cine stie ce zacusca picanta dupa care gura clientului refuza sa se mai poata misca de parca i-ar fi fost trezita propria constiinta de ardeii iuti tocati.

Mai incolo de amestecul de limbi slave si latina se poate auzi maghiara. In centrul orasului se afla intr-o cladire veche sediul administratiei regionale. Intr-un birou demn de visul oricarui angajat o doamna slabuta cu parul roscat curata coaja unor fructe. Ea este Ana Tomanova-Makanova, vicepremier si un reprezentant al celor aproape 60.000 de slovaci din Voivodina. “Suntem o minoritate bine integrata”, spune doamna ministru cu mandrie. “Suntem loiali statului pentru ca suntem cetateni ai Serbiei. Cu toate acestea ne rezervam dreptul de a fi altfel, de a vorbi si o alta limba si de a ne pastra traditiile si cultura”.

Cel putin economic, aceasta diversitate pare a da roade. Antreprenori din Slovacia incep sa fie din ce in ce mai interesati de Voivodina, unde investesc si recruteaza personal local. E drept, majoritatea slovaci...

Prin lege, fiecare minoritate are dreptul sa i se predea la scoala in limba materna. Asa ca, pentru cei care insumeaza o treime din populatie, au fost create scoli, gimnazii si chiar facultati in propria limba. Dar nu toti au acces la acest fel de educatie, spune Zoltan Gabor, avocatul poporului, un maghiar care pare foarte impacat cu burta sa. “Pentru a face intreaga scoala in limba materna nu este nevoie doar de sali si mobilier. Iti mai trebuie personal calificat, care sa poata preda in limba respectiva si uite unde avem inca probleme mari”.

Dintre toti, cel mai bine se pare ca o duc tinerii romani, pentru ca lectura in romana se gaseste in tara mama la foarte scurta distanta. Rusii in schimb depind in totalitate de autoritatile sarbe pentru pastrarea culturii. Un functionar nu va intelege insa de ce un popor inrudit candva cu slovacii are nevoie de documente in limba materna. La acest incident, un ras sanatos umple atmosfera provenind de sub puloverul tricotat si camasa in carouri ale lui Zoltan Gabor.

Populatia Voivodinei creste. Nationalitatile nu se imputineaza nici ele. Societatea este in plina transformare si da semne de impacare cu statutul sau multicultural, asa cum maghiarul avocat a ingropat demult securea razboiului cu burta sa. Dar procesul nu este inca nici pe departe incheiat...