1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cine este noul şef al reţelei teroriste al Quaida?

18 mai 2011

Şi cum se va contura lupta contra terorismului de-acum încolo?

https://p.dw.com/p/11Irq
Osama bin LadenImagine: AP

Succesorul lui Osama Bin Laden, susţine corespondentul postului de televiziune arab Al Jazeera, s-ar numi, pe moment, Saif al Adel. Teroristul egiptean ar fi devenit, conform aceleiaşi surse, liderul vremelnic al reţelei, în timp ce la şefia operativă ar fi trecut un anume Mustafa al-Yemeni.

Ştirea contrazice evaluarea recentă a unor experţi, citaţi de agenţia Reuters. Unul dintre ei, un fost islamist angajat de britanici declarase marţi că Adel nu va trece la cârma reţelei, ci va conduce doar activităţile militare şi operaţionale ale organizaţiei.

Specialiştii americani l-au calificat pe egiptean drept un comandant militar de rang înalt al grupării teroriste islamiste. Adel ar fi participat la planificarea atentatelor teroriste declanşate în 1998 de al Quaida în două capitale africane, în speţă la Nairobi şi Dar-es Salaam.

Aceste atacuri fuseseră cele mai sângeroase comise vreodată de teroriştii islamişti înaintea mega-atentatelor săvârşite în SUA la 11 septembrie 2001.

Unele relatări de presă, reluate de Reuters, afirmă că după debutul campaniei militare americane în Afganistan, care a urmat atentatelor din 2001, Adel s-ar fi refugiat în Iran, unde ar fi petrecut multă vreme în arest la domiciliu, până când ar fi fost eliberat de mullahi, acum un an. Ulterior s-ar fi reîntors în zona de frontieră afgană.

Indiferent dacă informaţia furnizată de postul tv arab e corectă, sigur e că uciderea lui Bin Laden va continua o vreme să aibă un efect mobilizator asupra extremiştilor islamici din regiunea de graniţă afgano-pakistaneză şi de aiurea.

Waliur Rehman, comandantul adjunct al talibanilor pakistanezi de pildă, a declarat într-un interviu acordat agenţiei The Associated Press că organizaţia sa, citez, „va duce la bun sfârşit misiunea lui Bin Laden”.

In funcţia supremă a reţelei teroriste islamiste ar putea trece adjunctul de până acum al lui Bin Laden, egipteanul Ayman al-Zawahiri. Ca succesor al teroristului saudit s-a mai negociat numele americano-yemenitului Anwar al-Awlaki, un individ cu nebănuite resurse. Născut în sudul SUA, Awlaki vorbeşte fluent nu doar araba, ci şi engleza şi s-a afirmat despre el că ar fi un corifeu propagandistic, fiind supranumit de unii Bin Laden al internetului.

Indiferent cine va fi încoronat durabil ca nou şel al reţelei al Quaida, un fapt e cert: gruparea teroristă e anemiată rău de împuşcarea lui bin Laden. Occidentul ar face bine să profite de acest moment spre a-i aplica lovitura de graţie. În acest context puterile occidentale şi în primul rând SUA ar trebui să evite însă, cu orice preţ, să le acorde extremiştilor vreo gură de aer. Inoportun ar fi ca americanii şi aliaţii lor să anunţe, de pildă, retrageri precipitate din Afganistan, să adopte iniţiative împăciuitoriste ori să slăbească presiunea exercitată peste tot în lume asupra militanţilor islamişti.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Alina Kühnel