Cine este victima cui?

Ura! Capitulăm se intitula un eseu cu iz de pamflet, lansat cu cîţiva ani în urmă de publicistul Henryk Broder. Autorul, reputat pentru spiritul său polemic, deplîngea cu sarcasm, dar pe bună dreptate, dezertarea occidentului din campania de apărare a propriilor valori.

La scurtă vreme după strigătul lui Broder, Richard Wagner, scriitor german originar din România, autor între alte apreciate romane şi eseuri al unei solide investigaţii a Balcanilor, sub titlul Cerul gol, exclama "Ajunge" ("Es reicht!"), fiind vorba, tot într-o carte, despre scoaterea la mezat a aceloraşi valori ale apusului.

Indiferent dacă cele două scrieri pomenite confirmă sau nu tezele lui Spengler, cert este că temerile de acest fel sunt cu atît mai justificate, cu cît tocmai cei care vizează slăbirea şi chiar demolarea bunurilor greu cîştigate ale lumii libere se plîng de o aşa zisă „islamofobie” de care aceasta ar fi bîntuită.

Numai că una din cele mai perfide tertipuri ale făptaşului de a-şi diminua sau chiar oculta vinovăţia este draparea lui în victimă. Cînd în numele unei religii - în ocurenţă cea islamică - fanaticii se aruncă în aer trăgînd cu ei în moarte alte zeci, sute şi chiar mii de fiinţe nevinovate, spre a nu pomeni decît cea mai flagrantă şi atroce metodă folosită de „ostaşii războiului sfînt”, nimic mai simplu şi mai pervers decît a-i acuza de islamofobie pe cei care condamnă şi combat nu religia, ci pervertirea ei în armă de impunere a puterii. Fiindcă, în ultimă instanţă, nu despre credincioşi şi necredincioşi, despre căile de a ajunge în Paradis sau rîpele prăbuşirilor în Infern este vorba, ci despre acapararea şi exercitarea puterii prin mecanismele terorii.

Iar atunci cînd pînă şi unii intelectuali occidentali, militanţi pentru drepturile omului sau reprezentanţi ai clerului încearcă să demonstreze că într-adevăr occidentul a dezvoltat o „fobie” faţă de Islam, este neîndoielnic că în joc intră, scăpată din straturile mai profunde ale subconştientului, teama faţă de caracterul ofensiv al acestei credinţe, dar şi o neîncredere, o nesiguranţă faţă de propriile valori care se cer apărate.

Aceasta ar doar fi una din tezele unei noi cărţi apărute pe terenul tot mai vast al confruntării dintre Orient şi Occident, al aşa zisului război al civilizaţiilor, al mult prea invocatei, pînă la deplina saţietate, lupte împotriva terorismului, purtată de pe „axa celor buni” împotriva celor aliniaţi pe „axa răului”.

Chiar dacă în cartea sa intitulată „Rolul de victimă. Islamul şi înscenările sale”, Klemens Ludwig nu recurge la simplista terminologie care a făcut carieră în publicistică mai ales în perioada mandatului preşedintelui american George W. Bush, paralelismele sunt de neocolit.

Postulatul de la care autorul porneşte este că identitatea occidentului nu este una geografică ci spirituală, rezultată din pluralismul religios, filozofic, ştiinţific,economic, întemeiată pe principiile statului de drept, ale societăţii deschise şi democraţiei. Ceea ce implică şi o convieţuire paşnică cu milioanele de imigranţi musulmani. Nu puţini dintre aceştia nu sunt însă dispuşi să respecte, necum să accepte totalitatea regulilor şi ordinea statului care i-a primit şi în care trăiesc, care nu le impune asimilarea, ci le reclamă doar integrarea.

Toleranţa pe care ei o revendică din partea populaţiei autohtone sau a celor de altă confesiune religioasă faţă de Islam nu se bazează pe principiul reciprocităţii. Autorul evidenţiază această carenţă, acest dezechilibru, precum şi tendinţa credincioşilor musulmani de a se simţi victimizaţi cînd preceptele propriei religii intră în disonanţă cu cele ale societăţii secularizate în mijlocul căreia trăiesc.

Mai mult decît atît, Klemens Ludwig se opreşte şi asupra persecuţiilor la care sunt supuşi, în ţările musulmane, minoritarii de altă confesiune, precum creştinii sau budiştii.

Într-un eseu publicat recent în DIE WELT, el observă, între altele, că în pofida represiunilor (care de-a lungul istoriei au luat uneori proporţii genocidale), nici creştinii şi nici budiştii s-au perceput drept victime ale unei fobii. Cristofob? Budofob? se întreabă autorul retoric în titlul articolului, sesizînd că doar musulmanii au reuşit să capitalizeze această noţiune - pe care unii prea plecaţi oficianţi occidentali ai hipercorectitudinii politice o invocă defetist, la rîndul lor, ignorînd diferenţa fundamentală între islam şi islamism.

Nici profetic, nici polemic, Klemens Ludwig pledează pentru aceeaşi idee şi atitudine în favoarea cărora alţi autori, înaintea lui, s-au angajat mai radical, mai ofensiv, mai zgomotos, dar nu mai puţin necesar şi legitim: recîştigarea încrederii occidentului în propriile sale valori.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz