1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cine mai crede în prognoze?

Maria Pascu23 aprilie 2009

Cele şase institute de cercetare a economiei din Germania publică astăzi prognozele privind evoluţia economiei în anul 2009. Între timp însă, o mare parte a experţilor sunt sceptici în privinţa exactităţii acestora

https://p.dw.com/p/HcSe
Prognozele publicate în ultimii opt ani nu au corespuns decât rar realităţii
Prognozele publicate în ultimii opt ani nu au corespuns decât rar realităţiiImagine: Bilderbox

Cine face prognoze păşeşte pe un teren nesigur, deoarece estimările experţilor se verifică doar prin comparaţia cu realitatea. Iar în ultimii ani, economiştii germani au greşit prognozele în mod sistematic. De pildă, Institutul de Cercetare a Economiei din Essen a estimat că în anul 2008, economia germană va creşte cu aproximativ 2,2%. La sfârşitul anului, datele oficiale au arătat că economia Republicii Federale s-a majorat real cu doar 1,1%. Cu aceeaşi problemă se confruntă şi restul institutelor ale căror prognoze din ultimii opt ani au fost adeseori eronate.

Ca urmare, se ridică întrebarea, în ce măsură pot fi puse prognozele la baza calculelor economice? Potrivit presei germane, guvernul de la Berlin porneşte de la premiza că economia va scădea în anul 2009 cu aproximativ 4,5%. Economistul şef al institutului bancar Deutsche Bank estimează o diminuare de peste cinci procente, iar Commerzbank crede că recesiunea va duce la o scădere a economiei de 7%.

"Am analizat cu atenţie datele economice din primele luni ale anului 2009. Comenzile din industrie au scăzut puternic în lunile ianuarie şi februarie iar mai puţine comenzi astăzi se soldează cu o diminuare a producţiei mâine. Astfel, ştim că economia germană s-a confruntat în primul trimestru al anului cu cea mai gravă recesiune de la sfârşitul celui de al doilea Război Mondial încoace. Începutul anului ne arată că situaţia economică în 2009 este extrem de instabilă şi de aceea considerăm că recesiunea va duce la o scădere a economiei germane cu aproape şapte procente", explică Jörg Krämer, expert al Institutului Financiar Commerzbank.

Patru, cinci, şase sau şapte procente? Care este adevărul? Ţinând cont de situaţia difuză din economie, şeful Institutului de Cercetare Economică din Berlin, Klaus Zimmermann, a propus suspendarea tuturor prognozelor pentru perioada imediat următoare. Propunerea sa este privită însă cu scepticism de alţi experţi.

"Dacă pe un vapor nu mai funcţionează sistemul de navigaţie prin satelit nu aruncăm imediat şi compasul peste bord", susţine Bert Rürup, fost membru al Comisiei de Experţi Economici ai guvernului german.

În concluzie, se poate totuşi afirma că prognozele privind evoluţia economiei sunt deosebit de nesigure, mai ales pe termen lung, dat fiind că economia este foarte sensibilă şi la şocuri externe, ca de pildă evoluţia de pe pieţele financiare.


Autori: Rolf Wenkel / Maria Pascu

Redactor: Rodica Binder