1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cine ne opreşte să avem o ţară cinstită

Petre M. Iancu16 noiembrie 2015

Cum e guvernul propus de Dacian Cioloş? Şi ce ne mai "opreşte să avem o ţară cinstită, curată, dezvoltată, cu lideri care să înţeleagă devenirea noastră şi pentru care cinstea sa fie crezul existenţei?"

https://p.dw.com/p/1H6X0
Dacian Cioloş în 2013
Dacian Cioloş în 2013Imagine: Georges Gobet/AFP/Getty Images

Cu siguranţă că nu ne împiedică guvernul propus de Dacian Cioloş. Lista lui, cu sau fără un fost manechin, constituie un progres uriaş pe calea consolidării democraţiei şi statului de drept faţă de tot ce a avut România, de mulţi ani încoace, în materie de executiv.

Iată şi motivul pentru care diverşi neaveniţi resentimentari, nu puţini extremişti de stânga şi de dreapta înregimentaţi în forţele interesate să destabilizeze România dislocând-o din alianţele ei occidentale, vor lansa un tir de baraj împotriva unora sau altora din miniştri propuşi. Atacuri violente şi, după câte ştiu, complet nejustificate, a încasat, din capul locului, Marius Bostan, un expert deopotrivă competent şi pro-occidental, propus să conducă Ministerul Informaţiilor.

Apoi nu cred că prezenţa în acest cabinet a unui ex-membru de frunte al PSD, ca Vasile Dâncu, un specialist incontestabil destoinic, în domeniul lui, să fie un obstacol insurmontabil în calea unui efort reformist adecvat voinţei revoluţiei decenţei, începute în noiembrie 2014 şi continuate după tragedia noastră colectivă.

Last but not least, întrucât revoluţia cere curăţarea ţării de corupţie, mi se pare deosebit de utilă propulsarea Cristinei Guseth în funcţia de ministru al justiţiei. S-a replicat acestei numiri prin iritate demascări a "lipsei de studii juridice" a ministrului propus, care, prin tradiţie, ar fi fost, de când se ştie România comunistă şi postcomunistă, absolvent de studii de drept. Mi se pare hazlie această obiecţie, ştiut fiind cât „bine” au făcut justiţiei româneşti toţi demnitarii cu „studii de drept”, care s-au perindat, vai, la cârma importantului minister (dacă facem abstracţie de Monica Macovei, de departe cea mai meritorie deţinătoare a acestui portofoliu).

Dar e clar că nici acest guvern nu va putea face mare lucru, dacă nu se schimbă urgent şi alte garnituri secunde şi terţe a căror demisie ar corespunde revendicărilor sau năzuinţelor zecilor de mii de oameni ieşiţi în stradă după catastrofa incendiului din clubul Colectiv. De pildă conducerile unor instituţii extrem de importante, precum televiziunea şi radioul public, CNA, ICR, avocatul poporului.

Petre M. Iancu
Petre M. IancuImagine: DW/M.Müller

Ştim oare ce mai trebuie, în rest, schimbat? Şi de ce? Spre a se depista modificările utile e recomandabil de recapitulat ce anume n-a funcţionat în ultimii 25 de ani.

Am încercat s-o fac în replică la intervenţia unui cititor, care m-a somat să identific "ce ne opreşte sa avem o ţară cinstită, curată, dezvoltată, cu lideri care să înţeleagă devenirea noastră şi pentru care cinstea sa fie crezul existenţei."

Cred că ne împiedică o indolenţă specifică, veacuri la rând, spaţiului nostru geografic şi cultural. Una, pe care, dimpreună cu ispita fatalismului, a pasivităţii şi neimplicării în treburile cetăţii, trebuie s-o combatem energic. Ne împiedică, între altele, faptul că, nu doar din vina altora, deşi am debutat la Timişoara cu dreptul, am început la 22 decembrie 89 cu stângul, şi am continuat cu stângul, neepurând vârfurile piramidei de securişti şi nomenclaturişti cu fărădelegi mari sau mai mici la activ.

Ne împiedică incapacitatea noastră de a refuza şi bloca tentativele de confiscare a revoluţiei, de a impune, întru apărarea ei, lustraţia şi punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Ne împiedică faptul că, prin urmare, am lăsat decenii la rând puterea în mâna unei oligarhii crapuloase, care se autoperpetuează chiar şi când se vede nevoită, vremelnic, să se retragă din prim-plan, ascunzându-se în al doilea, al treilea şi în fundal,

Ne împiedică adăstatul nostru comod, dar pernicios, în vechi şi toxice mentalităţi şi cutume caduce, inclusiv în minciuni antidemocratice cu tradiţie, pe care ne-am obişnuit să le acceptăm, dimpreună cu structuri instituţionale şi constituţionale dubioase, ori problematice, fără a le pune la îndoială, fără a le contesta, fără a le demola ori reforma, deşi ştim, ori înţelegem, că ne afectează grav viaţa cotidiană.

Ne împiedică neasumarea greşelilor noastre istorice. Sinucigaşă de-a dreptul e acceptarea ca dreptatea să fie călcată în picioare, direct şi indirect, prin nepedepsirea celor vinovaţi pentru crimele trecutului şi confiscarea averilor celor ce ne fură sau, şi mai grav, prin răsplătirea prigonitorilor naţiunii cu pensii nesimţite.

Ne împiedică lenea de a impune nu doar libertatea, ci şi respectarea scrupuloasă a legii şi a dreptului sacrosanct la proprietate. Ne împiedică frica noastră de meritocraţie.

Ne împiedică inabilitatea de a ne organiza şi uni. Ne paralizează, adesea, o veche şi îndelung întreţinută subcultură a excluderii, o tradiţie a urii faţă de "celălalt", mascată sub falduri patriotice. E ura faţă de unii dintre noi, îndeosebi a celor ce au binemeritat cu adevărat din partea naţiei. E ura faţă de minorităţi şi faţă de tot felul de "alţii", transformaţi în ţapi ispăşitori pentru mizeria la care totalitarismul a condamnat ţara. Atenţia atribuită "ţapilor" funcţionează diversionist, ca nişte capcane menite a-i face scăpaţi pe marii vinovaţi. Ne împiedică, totodată, inadecvarea la comandamentul solidarităţii şi o concepţie caducă, exclusivistă, a naţiunii şi a statului, a instituţiei şi a autorităţii. Ambele carenţe se asociază spre a ni-l ţine pe grumaz pe tiran, spre a-i plasa regimul şi legea lui strâmbă înaintea omului şi a naţiunii.

Ne împiedică, pe scurt, uşurinţa cu care, între altele din cauza unei educaţii deficitare, cădem în cursa zâzaniei generalizate, lăsându-ne învrăjbiţi de te miri ce. Ne aruncă îndărăt dificultatea de a ne uni şi organiza eficient, în lipsa unor instanţe şi repere morale general acceptate, care să împiedice alunecarea noastră în capcana gâlcevii şi disensiunii.

În acest context manipularea televizată şi internautizată joacă un rol considerabil în menţinerea noastră în izolare, în ceartă sterilă, în pasivitate, în chingi, cămăşi de forţă şi în neguri materiale, morale şi spirituale, din care ne e teribil de greu să evadăm.

În fine, ne frânează şi ameninţă să ne pună pe butuci o situaţie globală complexă. Ea provoacă intelectual şi ne oferă nu doar riscuri, ci şi şanse nebănuite şi fără precedent. Totodată însă, intimidează, înfricoşează, ne destabilizează identitar şi ne amplifică dezbinarea. În plus, deturnează atenţia multora dintre cei care, din afară, ar vrea şi ar putea asista la depăşirea divergenţelor ivite din lipsa noastră de consens, datorate nu doar deficienţelor noastre personale, ci şi absenţei instituţiilor bucurându-se nu doar de încrederea naţiunii, ci şi meritând-o realmente.

Vom ieşi oare din acest marasm? Vom putea evacua mizeria din cetate? O vom putea reconstrui? Nu mă îndoiesc că suntem capabili s-o facem. Iar dincolo de mesajele lor de ură, menite să ne plonjeze în conspiraţionism, perplexitate şi stupizenie, reţelele de socializare ne ajută, adesea, enorm. Primele victorii, fie ele relative şi de etapă ale revoluţiei decenţei, mi-au dat speranţe şi mi-au conferit aripi.