Cine sînt adevăraţii liberali?

Institutul de Studii Populare, care activează pe lîngă PDL, a organizat miercuri o dezbatere pe tema dialogului dintre liberalism şi politicile conservatoare. Valeriu Stoica, unul dintre animatorii principali ai dialogului pe aceste teme, a anunţat că l-a invitat la dezbatere şi pe Călin Popescu Tăriceanu, nu în calitate de prim ministru, ci de om politic care se revendică de la liberalism.

Premierul a refuzat să participe şi i-a dat lui Valeriu Stoica o replică de sus, susţinînd că acesta nu mai are nici o legătură cu liberalismul de cînd “s-a refugiat la PD”. Valeriu Stoica nu s-a lăsat mai prejos şi a lansat primului ministru o provocare, chemîndu-l, dacă se simte în stare, la o dezbatere televizată pe tema liberalismului.

De multă vreme PNL şi PDL îşi dispută întîietatea în ceea ce priveşte “adevăratul liberalism” şi multă lume se întreabă care sînt de fapt diferenţele dintre cele două partide, desigur cu excepţia genealogiei care şi-a pierdut astăzi relevanţa.

Se pare că diferenţe există. PNL nu a manifestat nici o vocaţie teoretică, dar, aflat la guvernare, s-a manifestat într-un fel care poate fi descris din unghiul doctrinei. În linii mari PNL a dus o politică liberală, prin aplicarea cotei unice şi continuarea privatizărilor, dar a pus în practică şi politici socialiste ca majorarea substanţială a salariilor din sectorul public şi mărirea pensiilor.

S-ar putea obiecta că PNL a luat aceste măsuri constrîns de coabitarea cu PSD. Taxa pusă pe maşinile second hand este în schimb o măsură asumată exclusiv şi explicit de PNL, dar este vorba, indubitabil de o intervenţie agresivă pe piaţă şi de o formă de protecţionism.

Dacă pe plan intern Guvernul PNL a fost “sincretic” ca toate guvernele, pe plan extern evoluţia partidului către stînga a fost mai vizibilă. PNL a aderat la grupul ALDE care se apropie mai mult de socialişti decît de liberalii clasici. În subiecte cum ar fi migraţia ilegală, PNL a manifestat poziţii identice cu stînga socialistă.

Dincoace PDL a părut să rămînă mai consecvent liniei liberale adoptată la începtul lui 2005 în guvernarea comună. Mărirea pensiilor a fost pentru PDL o măsură suprinzătoare, pe care la început a criticat-o cu argumente liberale, dar pe care a asumat-o ca urmare a presiunii publice.

În plan european PDL (PD + PLD care au candidat separat) a aderat la grupul popularilor europeni acolo unde se întîlnesc liberalii clasici şi conservatorii, încorporînd astfel o componentă de dreapta care îi lipsise. Cu toate acestea, cu ocazia disputei pe tema taberelor de romi din Italia, “conservatorii” români au “dezertat” subtil trecînd şi ei în tabăra socialiştilor.

Diferenţele dintre PNL şi PDL există însă şi ele continuă să se adîncească pe măsură ce Preşedintele Traian Băsescu (inspiratorul liniei politice a PDL) caută să dea politicii sale o componentă conservatoare cît mai pronunţată. Vizita sa recentă la Vatican este un indiciu în acest sens.

Dar ceea ce este mai important de remarcat este că atît PNL cît şi PDL au manifestat o vădită inconsecvenţă doctrinară, lăsîndu-se prea mult în voia împrejurărilor. De aceea, o dezbatere la televiziune, sau oriunde în altă parte, pe tema doctrinei politice este binevenită.