Cine va fi prim ministru?

Preşedintele PSD şi-a manifestat public convingerea că va fi prim ministru la toamnă. Reticenţa şi ironia cu care unii colegi de partid au întîmpinat această declaraţie l-au determinat însă pe Mircea Geoană să solicite organizarea unui congres extraordinar, care ar avea ca scop tocmai desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru. Congresul ar putea fi convocat pentru sfîrşitul lunii septembrie( 26 sau 27 septembrie), cînd social-democraţii intenţionează să-şi lanseze oficial candidaţii în alegeri.

În cadrul PDL se discută de asemenea despre profilarea unui viitor şef de guvern, dar nu s-a făcut nici un anunţ oficial. Cea mai mare şansă de a primi această investitură de partid o are Teodor Stolojan, care se bucură în toate sondajele de opinie de cea mai mare încredere publică după preşedintele Traian Băsescu.

Totuşi şi la PDL există o anumită reticenţă în a desemna de pe acum un viitor prim ministru, dar ele sînt de altă natură decît la PSD. În noul partid rezultat după fuziunea dintre PD şi PLD se manifestă încă lupte nerezolvate pentru recunoaştere şi în plus PDL ia în serios autoritatea constituţională a preşedintelui de republică.

Sistemul politic românesc nu obligă, într-adevăr, partidele să anunţe un prim ministru înainte de alegeri, deoarece potrivit Constituţiei, Preşedintele este acela care îl desemnează pe viitorul şef de Guvern. Or, desemnarea nu este privită ca operaţie strict formală, ci ca o alegere personală în adevăratul sens al cuvîntului.

Ion Iliescu cînd a fost preşedinte l-a ales (desemnat) pe Nicolae Văcăroiu să facă Guvernul, deşi acesta nu avea nici o platformă politică şi nici măcar o vagă susţinere populară. Lumea nici nu auzise numele lui în afara acelora care îl cunoscuseră în perioada comunistă la Comitetul de Stat al Planificării. Emil Constantinescu, de asemenea, l-a desemnat pe Victor Ciorbea, o figură, de astă dată populară, care cîştigase alegerile la primăria Capitalei, dar care nu avea nici o poziţie în cadrul partidului guvernamental.

Este adevărat că treptat a început să-şi facă loc în politica românească ideea unui prim ministru ca şef de partid şi figură centrală în alegeri, iar opinia publică cerea tot mai insistent partidelor să-şi anunţe candidatul la funcţia de premier laolaltă cu candidatul la funcţia prezidenţială. După alegerile din 2000 Ion Iliescu l-a desemnat pe Adrian Năstase, deşi, poate, nu îşi dorea acest lucru, după cum au sugerat divergenţele ulterioare.

Acelaşi lucru s-a întîmplat şi în 2004, cînd Traian Băsescu nu şi-a exercitat prerogativa constituţională complet autonom. El l-a desemnat pe Călin Popescu Tăriceanu în virtutea unor înţelegeri anterioare ale Alianţei, privitoare la raportul politic dintre PNL şi PD.

Ulterior, preşedintele Traian Băsescu avea să regrete acest lucru şi a anunţat că, după alegerile din 2008, îşi va exercita prerogativele în deplină libertate.

Iată de ce preocuparea partidelor de a desemna de pe acum un şef de guvern pare să fie pripită sau poate tentativă de a imprima un nou curs practicii constituţionale.