Clivajul social a ajuns în Germania la cote alarmante

Despre criza financiară, Stuttgarter Nachrichten scrie: „Economia de piaţă este benefică. Globalizarea la fel. De pe urma acestora Germania, la fel ca şi alte naţiuni, a ajuns prosperă. Astăzi, însă, aproape că nu mai ai curajul să afirmi aşa ceva fiindcă, măcar verbal, meschina economie planificată a fost deja introdusă. Mai mult decât atât, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, doreşte să naţionalizeze industriile-cheie europene. Noroc că regelui-soare îi lipseşte energia necesară, a se citi banii necesari, pentru a-şi transpune în practică ambiţioasele viziuni.“

Ziarul madrilen El Pais analizează în următorii termeni propunerile şefului statului francez: „ Sarkozy a recomandat în Parlamentul European crearea unor fonduri suverane, cu care să fie ajutate întreprinderile aflate la anaghie. Fonduri comparabile există în state exportatoare de petrol sau în China – ţări care dispun de încasări uriaşe de valută. În state cum ar fi Germania, Italia, Franţa sau Spania se naşte întrebarea de unde să apară excendentele necesare finanţării acestor fonduri?”

Despre propunerile preşedintelui de la Elisee scrie şi Flensburger Tageblatt în ediţia sa de azi: „ După ce modelele promovate de apostolii pieţei libere au eşuat, propunerile lui Sarkozy câştigă teren. Implicarea statului în economie şi conducerea centralizată nu-i sunt străine acestuia. Rămâne de văzut dacă preşedintele Franţei va reuşi să-şi găsească aderenţi în rândul celorlalţi şefi de stat şi de guvern europeni. Un lucru este însă de pea cum cert: managementul european de criză şi neobositele strădanii ale lui Sarkozy, de combatere a diverselor focare de incendiu arată că Europa are voinţă şi capacitate de a conduce. Să vezi şi să nu crezi.”

Le Monde consideră că, într-adevăr, Europa dispune de un însemnat potenţial în contextul economic dificil. În paginile ziarului parizian se afirmă: “ UE are multe atu-uri în mână. Este o super-putere economică şi moneda sa este stabilă. Chiar dacă au existat ezitări, Europa s-a adaptat la regulile globalizării menţinând însă şi componenta socială dezvoltată în glorioasa perioadă postbelică. Aceasta din urmă poate amortiza şocurile crizei actuale în rândul populaţiei. În plus, Europa dispune de un bagaj ideologic robust, care, chiar dacă părea învechit, se poate dovedi util în vremuri de mari transformări. O bună dovadă în acest sens este brusca redescoperire a teoriilor lui John Maynard Keynes.”

Westfalenpost care apare la Hagen comentează efectele crizei financiare: „Problema este că, între timp, s-au declarat afectate branşe industriale care nu prea au legătură cu sectorul financiar, cum ar fi constructorii de maşini. La Berlin se discută acum despre o reformă a impozitului pe automobile, menită să-i recompenseze pe cei care achiziţionează modele noi. Şi asta în condiţiile în care criza economică încă nici nu a început. Prognozele anticipează doar o stagnare şi nici măcar aceasta nu este garantată dacă ne gândim la precizia previziunilor economice anterioare. Să se aventureze acum guvernul federal în cheltuieli de miliarde, pentru a transfera definitiv problema datoriei de stat în sarcina generaţiilor viitoare? Aici, măcar unele dubii se impun.”

Frankfurter Allgemeine Zeitung dezvoltă aceeaşi idee: “Câtă vreme nu există semne ale unei grave recesiuni, programele de stimulare a economiei finanţate prin noi împrumuturi sunt mai degrabă nocive. În SUA a apărut primejdia ca fondurile de stat să nu fie folosite pentru întărirea băncilor aflate în dificultate ci pentru edificarea unor puternice concerne financiare. Aceasta ar fi politică industrială în dauna altor ţări. Ar fi timpul ca politicienii să dea dovadă de mai multă moderaţie.”

Referitor la Studiul Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare privind sărăcia în Germania, Heilbronner Stimme subliniază: “ A fost odată o ţară în Europa care nu numai că era bogată, dar bogăţia ei era bine distribuită, şi multe alte ţări o priveau ca pe un model. Foarte puţini posedau foarte mult, marea masă avea venituri bune sau măcar acceptabile iar sărăcia părea să fie un cuvânt împrumutat din altă limbă. Sună ca o poveste, dar aceasta a fost Germania anilor şaizeci şi şaptezeci. Astăzi, aceeaşi ţară trebuie să se ruşineze, aflându-se în coada listei OECD. Nicăieri altundeva nu se adânceşte atât de rapid prăpastia dintre bogaţi şi săraci.”