Comemorarea Holocaustului în România

Manifestările au început de dimineaţă la templul Coral, unde preşedintele Iliescu şi primul ministru Adrian Năstase au depus coroane de flori. A urmat o adunare solemnă în Parlament, în cursul căreia a fost oficiată o slujbă religioasă ecumenică cu participarea capilor bisericilor creştine, ai cultului musulman şi nu în ultimul rînd a Marelui Rabin Menahem Hacohem.

A fost o adunare publică la care au participat şi elevi din liceele bucureştene. De fapt comemorarea oficială a Holocaustului în România se înscrie într-un program mai complex cu esenţă pedagogică, întrucît adevărata problemă românească a fost timp de multe decenii ignoranţa publică. În timpul comunismului subiectul a fost ocolit, iar după 1989, antisemitismul şi negaţionismul s-au manifesta foarte liber utilizînd ca vehicul un naţionlism românesc renăscut. Pînă foarte recent în România autorităţile au descurajat discutarea critică a trecutului şi nu doar a trecutului comunist, ci şi a aceluia puţin mai îndepărtat şi care ar începe, convenţional vorbind, prin anii ‘30 odată cu ascensiunea mişcării legionare şi a antisemitismului, continuînd cu Guvernul Goga-Cuza pentru a ajunge la apogeu în timpul regimului Antonescu. La începutul anilor ‘90 Parlamentul României comemora nu pe evreii ucişi sau deportaţi, ci pe mareşalul Antonescu. Ulterior mişcarea de simpatie faţă de Ion Antonescu a luat amploare sub conducerea Partidului România Mare şi au fost ridicate mai multe statui ale lui Antonescu în toată ţara.

Relaţia României cu Lumea occidentală şi în particular cu SUA era problematică din cauza faptului că România nu îşi recunoscuse vinele trecutului şi în plus organiza un cult public pentru autorii Holocaustului. După alegerile din anul 2000, preşedintele Ion Iliescu şi Guvernul au înţeles mai bine decît anterior priorităţile momentului şi au promovat o lege care pedepseşte penal antisemitismul. Astfel cultul lui Ion Antonescu a fost, public, desfiinţat, fără mari dificultăţi, doar cu unele opuneri din partea unor grupări naţionaliste. A urmat o mică criză din cauza unor neaşteptate comentarii ale preşedintelui Iliescu, apărute într-un ziar israelian, şi care au fost citite ca o formă de negaţionism. Criza s-a rezolvat însă prin scuze publice şi înfiinţarea unui institut de studiere a Holocaustului şi prin instituirea unui întreg program educaţional destinat şcolilor.

Asadar pare că a trecut multă vreme de la comemorarea lui Antonescu în Parlament şi pîna astăzi. “Comemorînd pentru prima dată Ziua Holocaustului în România, a spus Preşedintele Ion Iliescu în Parlament, propun să ne închinăm cu toţii în faţa memoriei victimelor acestui eveniment tragic care este parte a trecutului nostru(…)" Aceasta este de fapt revoluţia petrecută în mentalităţile publice din România: autorităţile admit că Holocaustul este parte a trecutului naţional.