Încălcarea de tabuuri, ca act de teribilism

Cât de departe vor comicii să mai meargă în numele libertății de exprimare? Versurile lui Böhmermann la adresa președintelui turc Erdogan sunt printre cele mai primitive și vulgare difuzate vreodată într-o emisiune a unei televiziuni publice. Telespectatorii germani finanțează din propriile buzunare astfel de spectacole. Dacă poezia ar fi vizat doar politica lui Erdogan, nu ar fi fost nimic de comentat. Dar ce urmărește să obțină o înșiruire de jigniri fără legătură și în afara oricărui context (face sex cu animale, miroase urât, lovește fete)?

Nu ajută faptul că Böhmermann a reacționat prin satira sa extremă la o provocare a lui Erdogan, care criticase virulent o ironizare a sa mult mai fină într-o altă emisiune a unei televiziuni germane. Nu este de folos nici că Böhmermann a anunțat anterior că se pregătește să facă ceva ce este interzis. Poate oricine acum să facă orice la televizor, cu scuza că este doar o satiră, de pildă să incite la ură împotriva străinilor?

Morala dublă

De notat că mulți jurnaliști care altfel sar imediat la orice critică adusă turcilor din Germania nu au luat acum poziție când un coleg de-al lor a jignit în cel mai urât mod un anumit cetățean turc, suscitând astfel și puternice resentimente antimusulmane. Și cum se poate, atunci când vine vorba de migrație, să ne plângem că se folosesc vorbe prea grele, dar în acest caz același tip de limbaj nu ne deranjează deloc?

Povestea nu are nimic de-a face cu curajul. Comicii turci ar fi trimiși imediat la închisoare pentru critici mult mai fine la adresa președintelui Erdogan. Böhmermann nu are prea multe motive să se teamă, la adăpost în Germania, chiar dacă riscă trei ani de închisoare pentru insultarea unui șef de stat străin. Dar nu se va ajunge până acolo.

Din contră, presa îl ridică la rang de martir, de când Erdogan cere urmărirea lui penală și pune sub presiune guvernul german, care este cel ce trebuie să aprobe demararea unei anchete în acest caz. Politicienii germani, care trebuie acum să se ocupe la nivel politico-diplomatic de consecințele ieșirii la rampă a lui Böhmermann, vor să evite orice confruntare cu mass-media privind limitele satirei. La stânga spectrului politic, lumea se bucură chiar de dilema cancelarei Merkel: să dispună anchetarea jurnalistului, punându-și presa în cap, sau să riște relația cu Erdogan, a cărui țară joacă un rol-cheie în rezolvarea crizei refugiaților?

Nici vorbă de rațiune de stat

Întrebarea privind limitele satirei nu constituie din fericire în Germania o chestiune de rațiune de stat. De aceea, reținerea politicienilor este un semn bun. Din fericire nu decid politicienii care sunt limitele satirei. Din fericire, instanțele care judecă uneori astfel de cazuri reacționează mereu cu verdicte reținute.

Dar comedianții și jurnaliștii ar trebui să se întrebe dacă spargerea unui tabu doar pentru a o face este mai mult decât un fel de teribilism post-pubertate. Nici aplauzele care vin aproape automat după o astfel de acțiune nu sunt în regulă. Să punem la îndoială astfel de reacții nu are cum să ne strice. Satira are voie să meargă departe, dar nu trebuie neapărat să meargă cât de departe se poate.