Abandonarea unui ţel nerealist

Deocamdată, raportul actual al IPCC (Grupul interguvernamental al Națiunilor Unite pentru schimbări climatice) nu este decât o ştire de ziar. Documentul în sine va apărea la toamnă. Dar, dacă dai crezare informaţiei, concluzia reputaţilor cercetători nu este altceva decât o declaraţie de faliment a politicii internaționale de protecție a climei. "Uitaţi de limitarea încălzirii globale cu 1,5 grade!", se arată în mesajul experţilor. "Există o probabilitate de 66% ca acest deziderat să nu fie atins", mai relevă explicaţia organismului internaţional. Această infatuare bazată pe acuratețe matematică a evidenţiat întotdeauna IPCC, conducând adesea la neclarităţi în legătură cu luările sale de poziţie. De data aceasta frazele sunt destul de clare: emisiile curente de gaze carbonice și mai ales politica actuală a statelor, dar și investițiile acestora în sectorul energetic fac practic imposibilă respectarea la virgulă a limitei de 1,5 grade.

Un ţel sărbătorit cu pompă la Paris

Cu doar doi ani în urmă, la Conferința ONU privind Schimbările Climatice de la Paris, acest obiectiv a jucat un rol central, având statutul unei strategii de luptă, în special pentru micile state insulare și multe țări din Africa și Asia, care doreau astfel să determine o luptă mai viguroasă a statelor bogate împotriva schimbărilor climatice. Cu succes, în cele din urmă. Până atunci, politica mondială privind clima avea drept obiectiv evitarea creşterii temperaturii globale cu mai mult de două grade în raport cu temperatura de acum 150 de ani, când a început industrializarea. De atunci, arderea masivă a combustibililor fosili de către omenire a provocat o creştere cu un grad. Limitarea cu 1,5 grade a temperaturii globale ar echivala cu frânarea totală a economiei globale. Acesta este doar un motiv pentru care dezideratul nu este fezabil. 

Deseori lipseşte voinţa politică

Însă acest anunţ nu trebuie să fie sfârșitul politicii de protecție a climei. Peste tot în lume se construiesc sisteme de energie solară și eoliană şi se investeşte în energie regenerabilă. Din punct de vedere tehnologic, omenirea ar fi putut, probabil, să renunţe de multă vreme la combustibilii fosili. Nu însă şi practic. Economiile emergente și giganții economici precum China au rate de creștere atât de mari, încât setea lor de energie este practic insațiabilă. Sunt ţări care utilizează cu plăcere energia regenerabilă, dar care se bazează şi pe cărbune. În vechile state industrializate, inclusiv în Germania, nu există voință politică pentru accelerarea tranziţiei energetice. Companiile de automobile și cele energetice formează un lobby puternic, care ar prefera să nu se schimbe nimic. Iar la Washington, de un an de zile, la putere se află un negaţionist al schimbărilor climatice. Cu toate acestea, la un moment dat, noilor tehnologii vor exercita o presiune suficient de puternică pentru îndepărtarea acestor obstacole.

Fatal este însă faptul că obiectivul de limitare cu 1,5 grade a temperaturii mondiale, considerat acum nerealist de experţi, reprezintă un detaliu esențial al Acordului Climatic de la Paris, care va intra în vigoare în mod corespunzător în anul 2020. Cel puțin până în prezent, acest ţel a reprezentat principala motivație a multor țări sărace de a continua să susţină acordul, chiar și în absenţa ignorantului guvern american.

Onestitatea poate fi o șansă

Totuşi, poate chiar onestitatea pe care o manifestă IPCC este o oportunitate. Ţările sărace nu au multe alte alternative în afară de susţinerea negocierilor internaționale sub auspiciile Națiunilor Unite. Renunţarea la obiectivele nerealiste, generatoare de frustrare, poate chiar să ofere energie pozitivă. Limbajul simplu al IPCC explică foarte limpede care este miza. Diferenţa între 1,5 și două grade înseamnă mai multe furtuni, creşterea nivelului mării cu zece centrimetri și, probabil, pierderi de gheaţă în Groenlanda și în Antarctica. Nu în ultimul rând, este vorba despre existența multor state insulare mici. Să nu spună nimeni că n-a ştiut.

Autor: Jens Thurau/ia