BCE ajută stânga europeană

Din capul locului trebuie spus că şeful BCE, Mario Draghi, nu a urmărit să provoace un asemenea efect. Încă de acum câteva săptămâni devenise clar că anunţul său privind pomparea unor mega-sume de bani în fragila zonă euro va veni într-un moment extrem de delicat. O atare decizie, luată cu doar trei zile înainte de alegerile parlamentare din Grecia, nu are cum să nu se răsfrângă asupra scrutinului.

Era, în context, la fel de limpede şi cine va profita la maximum de pasul Băncii Centrale Europene. Şeful Syriza, Alexis Tsipras, bate de multă vreme apropouri la adresa BCE, care, spune el, ar trebui să vină în ajutorul Greciei.

Acum, crede Tsipras, este o bună ocazie de a scăpa de datoriile enorme pe care le are ţara, de a sista programul distructiv de austeritate şi de a repune pe picioare economia. El a explicat că, simultan cu achiziţionarea obligaţiunilor de stat de către BCE, Grecia poate folosi metode tehnice pentru a scăpa de povara datoriilor, fără a afecta contribuabilii europeni.

Deşi nu este foarte clar cum ar putea funcţiona această inginerie economică, intenţia BCE de a porni tiparniţa a generat un val de bucurie la Atena. Acum, cred nu puţini greci, s-a zis cu programul de austeritate, care a sugrumat ţara. În schimb, pe termen scurt, s-ar putea investi 11 miliarde de euro în anularea măsurilor luate de guvernul anterior: disponibilizările în sectorul public şi abolirea taxei pe imobile.

Syriza speră ca, de acum încolo, finanţarea să vină de la Frankfurt, unde, începând din martie, va apărea un munte de bani. De altfel, toate aceste măsuri anunţate de Tsipras reprezintă esenţa programului său politic - gata cu austeritatea, în curând apar "bani proaspeţi".

Poate Mario Draghi să explice de sute de ori, că decizia instituţiei pe care o conduce nu a fost gândită în acest sens, şi că ea nu vizează defel obligaţiunile greceşti. Alegătorii greci vor continua să creadă că salvarea e aproape. Cel puţin asta indică sondajele actuale.

Guvernul de la Berlin şi Comisia Europeană de la Bruxelles au reacţionat din timp, mesajele fiind fără echivoc: zona euro poate trăi şi fără Grecia, acordurile încheiate trebuie respectate, etc. Însă, niciun avertisment din partea Germaniei nu poate alunga mirajul celor o mie de miliarde de euro, care vor inunda zona euro până în toamna anului 2016. Până şi ministrul de Finanţe de la Atena din cadrul guvernului de coaliţie aflat încă la putere, a declarat că ar fi nedreaptă pedepsirea Greciei din pricina slăbiciunii ei şi excluderea obligaţiunilor elene din programul BCE.

Reverberaţiile deciziei istorice a BCE se vor simţi şi dincolo de Grecia. Bucuria stângii din Grecia a fost masiv amplificată şi de creşterea în sondaje a Partidului Podemos din Spania. Deşi blamează cu voce tare, la unison, austeritatea şi lipsa investiţiilor, niciunul dintre "eroii" spanioli sau greci, nu a prezentat, până acum, un program economic din care să reiasă clar în ce fel se poate asigura o creştere economică sustenabilă.

Scopul declarat este acela de a impune, începând din sudul Europei, cât mai multe guverne de stânga, care resping austeritatea dictată de germani. Chiar dacă, fără îndoială, rezultatul alegerilor democratice ar putea transforma în realitate un atare plan, nu se cunoaşte strategia care va fi folosită în scopul consolidării economice, mai ales dacă Angela Merkel va decide că nu mai vrea să fie mămica cea rea, care cere cumpătare.

Un pericol mult mai mare la adresa zonei euro este reacţia premierului italian la înmulţirea banilor pompaţi pe piaţă de BCE. Italianul a promis că va grăbi multe din reformele necesare, dar, până acum, acestea nu au prea avut loc. Se mişcă greu lucrurile în Italia.

Dacă presiunile din partea Germaniei scad, pe fondul infuziei de bani, orice dorinţă de reformare a italienilor va dispărea. Nu la fel de gravă, dar cu urmări importante, ar putea fi situaţia din Franţa. Aici, preşedintele Hollande s-a arătat la fel de ferm în privinţa nevoii de reformare a sistemului social şi a pieţei muncii. A făcut un singur pas, dar mai are drum lung de parcurs.

Una peste alta, cel mai pare pericol pentru zona euro este, în acest moment, optimismul exagerat al guvernelor din sudul Europei, dar şi al celui de la Paris, care cred că greul a trecut. Vor primi bani pentru investiţii, vor avea un pic de creştere economică şi, foarte probabil, vor continua la fel ca până acum, indiferent cât va protesta Mario Draghi.