Brexit-Blues

Ce lovitură. Un stat se năruie, se dezbină, pe de-o parte tinerii, pe de alta bătrânii, pe de-o parte oraşele, pe de alta provincia, pe de-o parte cei care vor să rămână în UE, pe de alta cei care insistă să părăsească cu orice preţ comunitatea. La mai bine de o săptămână de la referendum, dimineţile sunt la fel de triste ca şi cum ar fi pierit o persoană dragă. Este clar că avem de-a face cu un Brexit-Blues.

Trăiesc de 16 ani în Londra. Sunt cetăţean german, dar aici mi-am cunoscut soţul, aici i-am adus pe lume pe copiii noştri. Când sunt în Marea Britanie sunt acasă. Şi totuşi, dacă jumătate din ţară a ales Brexit, atunci sunt şi eu vizată?

Rămâne Londra o metropolă cosmopolită?

Londra te întâmpină cu braţele deschise - cel puţin aşa am simţit eu până acum. Va rămâne la fel şi în viitor? Imediat după vot, Centrul Cultural Polonez din Londra a fost atacat, iar britanicii de origine asiatică ca şi cetăţenii din Uniunea Europeană au devenit ţinta unor atacuri rasiste. O prietenă mi-a trimis o poză cu titlul: "F... the EU", de fapt un graffiti pe firma Deutsche Bank din Londra. Evident că doar o minoritate este radicalizată, dar aceatsă minoritate devine tot mai vocală.

Au existat destule motive pentru a vota în favoarea Brexit, dar nu toate au de-a face cu imigraţia. Am prieteni care vor să părăsească UE, fără a fi rasişti şi fără a-şi dori ca eu să plec din ţară. "Nu voi sunteţi cei vizaţi" - primim des astfel de asigurări, dat fiind că suntem cetăţeni ai Uniunii Europene. În ziua de după referendum am transmis pentru Deutsche Welle din faţa clădirii Parlamentului. Un tânăr trecător mi-a spus că îi este "ruşine" cu ţara lui. Exact aceleaşi cuvinte le-am auzit câteva zile mai târziu de la vecina mea. "Sper să piardă la Europenele de fotbal" ne tachina soţul meu - şi dorinţa i-a fost îndeplinită. "Noi" împotriva "celorlalţi" - aceasta va fi de acum înainte realitatea?

Nici la mai bine de o săptămână după vot nu mă pot acomoda cu noua situaţie. Cum s-a putut ajunge aici?

Marea Britanie are probleme

În centrul Londrei, unde trăiesc eu, durează patru săptămâni pentru a obţine o programare la doctor, iar la medicii specialişti durează şi mai mult. În sala de aştepare din cabinet auzi tot felul de limbi. Şi tot felul de probleme. Chiriile sunt imposibil de plătit, iar pentru a cumpăra o casă sau un apartament în Londra trebuie să fii milionar. E uşor să îi acuzi pe migranţi şi să nu iei în considerare transferul de capital din Rusia, Asia sau Orientul Apropiat. E uşor să uiţi că imigranţii din UE plătesc mai multe impozite decât ajutorul social pe care îl primesc unii dintre ei. Şi e la fel de uşor să ignori măsurile de austeritate ale guvernului care au sporit presiunile asupra şcolilor şi sistemului de sănătate. Adepţii Brexit au ignorat toate aceste date.

Predomină senzaţia că această ţară, considerată până nu de mult ca fiind una dintre cele mai stabile democraţii din lume, este pe punctul de a se dezintegra. Guvernul şi opoziţia nu mai au lideri, ştiri îngrijorătare sunt la ordinea zilei în economie, demagogii dansează pe mese. Scoţia şi Irlanda de Nord se gândesc să se separe de Marea Britanie.

Nelinştea de după vot

Neliniştea şi nemulţumirea au pus stăpânire. În acest sfârşit de săptămână sunt anunţate mai multe demonstraţii împotriva Brexit-ului şi mă tem că nu vor fi tocmai paşnice.

Ce păcat că aceste sentimente pro-europene nu au ieşit mai mult la suprafaţă înainte de referendum. Susţinătorii UE nu au avut argumente clare în favoarea comunităţii, principalul lor mesaj fiind răspândirea fricii faţă de urmările economice ale ieşirii din UE. Arron Banks, unul din finaţatorii campaniei Brexit, recunoaşte că a mizat mai mult pe sentimente, în vreme ce prietenii construcţiei europene s-au limitat la prezentarea faptelor.

Anti-europenii au mers pe emoţii, pro-europenii au prezentat statistici. Iar adepţii Brexit-ului nu au avut nici o jenă în a adapta faptele după cum le convenea mai bine. Până în ultimul moment, pe străzile britanice a circulat un autobuz inscripţionat cu mesajul referitor la cele 350 de milioane de lire sterline pe care Londra le transferă săptămânal către Bruxelles. Nimeni nu s-a sinchisit să explice că jumătate din această sume revine direct înapoi în Marea Britanie.

Perplexitatea învingătorilor

Acum este tot mai evident că cei care sunt împotriva UE nu au nici cea mai mică idee despre cum ar trebui să arate Marea Britanie independentă. Este sigur că banii economisiţi nu vor ajunge la spitale, după cum se pretindea în campanie.

Când va exista un premier nou, acesta va fi preocupat înainte de toate să negocieze cu Bruxellesul. Poate că Boris Johnson, până de curând favorit, a realizat de abia acum ce sarcină uriaşă ar avea şi și-a retras candidatura. Nu vrea să scoată cărbunii din foc cu mâna lui.

Eternul vinovat: Uniunea Europeană!

Va rămâne Marea Britanie, după cum pretindea Johnson şi ai lui camarazi, şi în viitor în piaţa internă comunitară? Semnalele de la Bruxelles merg într-o altă direcţie. Este de aşteptat ca vinovatul să fie din nou UE, dacă Bruxellesul nu va accepta condiţiile guvernului conservator britanic.

În aceste zile se comemorează bătălia de pe Somme, una din cele mai sângeroase lupte din Primul Război Mondial. Din păcate, în Marea Britanie mai nimeni nu s-a referit la Uniunea Europeană ca garant al păcii pe întreg continentul. Dacă nu am fi ratat şi această şansă, poate astăzi nu am mai fi scris despre un Brexit-Blues.