Catalonia înainte şi după alegeri

Voința alegătorului poate fi imposibil de înţeles. Unul dintre câștigătorii acestor alegeri parlamentare anticipate este președintele catalan suspendat, Carles Puigdemont. Exact omul care a provocat criza serioasă dintre Barcelona și guvernul central din Madrid, și care a fugit în Belgia de teama consecințelor juridice asupra sa. Partenerii săi de coaliție, ai căror lideri sunt în arest, l-au acuzat de lașitate. Cu toate acestea, catalanii au decis perpetuarea, cu aceleaşi mijloace, a unui insucces.

Guvernare din puşcărie sau din exil?

În ciuda entuziasmului lui Puigdemont, care vorbeşte despre o "victorie a democrației în Republica Catalană", nu el reprezintă rezolvarea actualei situații. I-ar permite Madridul să se întoarcă în Spania și să fie sprijinit de partenerii săi de coaliție? Al doilea partid pro-independenţă este acum mai moderat şi se arată dispus să negocieze. Or, între cei doi lideri de partid nu există defel vreo dragoste specială.

Puigdemont însuși nu este un politician, ci luptătorul unei cauze. Niciodată nu a urmărit alt scop decât independența şi nu-l interesează nici politica socială, nici starea școlilor, nici sistemul de sănătate. Catalanii îl iubesc pentru patosul său eroic, dar ar avea nevoie de un lider pragmatic, în stare să readucă regiunea înapoi la calm.

Ce se va întâmpla cu separatiștii? Unul este în închisoare și celălalt în exil. Vor numi ei reprezentanţi pentru un guvern comun? Și care ar fi scopul lor comun? Pentru independenţă unilaterală nu există o majoritate absolută nici în Catalonia, nici în restul Spaniei sau chiar în Europa. Sau sunt aceste capete încinse gata să găsească o a treia cale?

Cealalaltă câștigătoare a alegerilor din Catalonia este Ines Arrimadas. Tânăra şi energica preşedintă a Partidului Liberal nu s-a lăsat intimidată de retorica agresivă a secesioniștilor, iar catalanii i-au răsplătit efortul, făcând din partidul ei cel mai puternic grup politic.

Arrimadas apelează la raţiunea locuitorilor din regiune, consideră independența drept o şarlatanie politică și joacă, mai presus de orice, cartea economiei. Şi, totuşi, îi lipsesc partenerii de coaliţie. Socialiștii au rămas mult prea slabi, iar conservatorii din PP, partidul de guvernământ al lui Mariano Rajoy, au suferit o daună totală în alegeri. Liberalii, deşi au dreptul să formeze un guvern, nu au nicio șansă reală.

Sfârșitul erei Rajoy?

Fără îndoială, alegerile au fost libere și democratice. Prim-ministrul spaniol Mariano Rajoy trebuie să înghită acum o pilulă amară şi nedorită. El a apreciat greșit criza încă de la început și nu a dovedit nici instinct politic, nici precauţie.

Încăpățânarea lui, încercarea fără sens de a soluționa problema independenței cu ajutorul instanțelor judecătorești, ar putea însemna sfârșitului erei Rajoy. În tabăra sa, liberalii vor înteţi concurenţa. Liberalii tineri, neafectaţi de vechile scandaluri de corupție, promit un nou început. După dezastrul din Catalonia, zilele lui Rajoy ar putea fi numărate.

Democrația poate produce rezultate care nu fac pe nimeni fericit. Acest lucru este valabil pentru separatiști, care s-au bătut cu piatra în piept, dar care au eşuat în realitate. Dar şi pentru unioniști, care rămân blocați în opoziție. Însă la ce bun toate văicărelile? Catalanii trebuie să se adapteze la acest rezultat și să găsească o cale de ieșire. Sau să urmeze îndemnul celor care deja solicită alegeri anticipate. Totuşi, să votezi până când rezultatul este cel dorit, nu este o soluție. La Barcelona a sosit momentul unui compromis.