1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu (contra): vestul nu trebuie să intervină militar în Siria

Ibrahim Mohammad / i.a.28 august 2013

O intervenţie militară a vestului în Siria ar incendia întreaga regiune, apreciază în comentariul său Ibrahim Mohamad, membru al redacţiei DW în limba arabă.

https://p.dw.com/p/19Xwl
Imagine: imago stock&people

De la prezumtivul atac cu gaze de luptă efectuat în apropierea capitalei Damasc, administraţia americană se confruntă cu presiuni crescânde în vederea unei intervenţii militare în Siria. Cele mai răsunătoare imbolduri spre atac nu vin însă dinspre politicieni americani, ci dinspre responsabili britanici, francezi, turci şi arabi. Şeful diplomaţiei britanice, William Hague, a mers chiar până acolo încât a declarat că nu este nevoie de un mandat ONU pentru atacarea Siriei. Totuşi, lăsând declaraţia la o parte, mai ales Arabia Saudită, Qatar şi Turcia încearcă să atragă SUA şi NATO în mlaştina siriană.

Până acum, SUA au fost mai degrabă împotriva unei intervenţii militare. În spatele acestei atitudini s-a aflat în primul rând teama de forţele islamiste radicale grupate în opoziţia din Siria. Nu trebuie uitat că departamentul de stat american a trecut pe lista organizaţiilor teroriste frontul al-Nusra, apropiat de reţeaua al Qaida, care constituie una din cele mai puternice grupări rebele din Siria. Din perspectiva Casei Albe, înlocuirea regimului Assad cu grupări radicale imprevizibile nu ar constitui un progres. În al doilea rând, în SUA există temerea că situaţia actuală din Irak s-ar putea repeta şi în Siria. După invazia americană din 2003, în Irak a izbucnit haosul. Multe sute de mii de oameni şi-au pierdut de atunci viaţa. În al treilea rând, o intervenţie militară în Siria ar putea incendia întregul Orient Mijlociu şi nu numai, fiindcă mozaicul etnic şi religios din societatea siriană se întinde în toate ţările vecine, până în Arabia Saudită şi alte state bogate în petrol de la Golful Persic.

Comunitatea internaţională nu poate tolera inactivă recurgerea la armament chimic. Are datoria să elucideze această crimă abominabilă şi să-i tragă la răspundere pe vinovaţi. În acest scop, trebuie mai întâi sprijiniţi experţii independenţi ai ONU, care investigează în prezent cazul. Or, politicienii vestici, între care şeful diplomaţiei britanice, William Hague, fac în prezent tocmai contrariul, căutând să impună vinovăţia regimului Assad. Statele vestice au mai degrabă datoria de a încuraja o investigaţie independentă şi credibilă, în strânsă cooperare cu Rusia, China şi Iran.

În cursul acestei săptămâni, diplomaţi din SUA şi Rusia trebuiau să se întâlnească pentru a pregăti planificata conferinţă de pace pentru Siria, ce ar fi urmat să aibă loc la mijlocul lunii octombrie. După folosirea gazelor de luptă, conferinţa a fost amânată la o dată neprecizată. Totuşi, eforturile de pace trebuie să continue în ciuda escaladării situaţiei din Siria fiindcă, cu cât durează confruntările mai mult, cu atât scad şansele unei soluţionări politice a conflictului.

Indiferent cât este de dificilă negocierea unei soluţii politice cu regimul Assad şi cu diversele grupări de opoziţie, SUA şi aliaţii lor vestici nu trebuie să se lase atraşi într-un război. O intervenţie militară nu constituie un mijloc de soluţionare a conflictului ci de agravare şi complicare a sa, cu preţul a sute de mii de vieţi omeneşti. De aceea, eforturile diplomatice în vederea soluţionării politice a crizei din Siria trebuie să continue.

Aşa stând lucrurile, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Bundestagului, Ruprecht Polenz, a avut dreptate când a avertizat, în cadrul unui interviu, că războiul civil din Siria riscă incendieze întreaga regiune.

Conflictul din Siria este mult mai complicat şi mai dificil decât crizele din Irak sau Libia. Mozaicul etnic şi religios care compune societatea siriană are extensii în toate ţările vecine, până în Arabia Saudită şi alte state petroliere din Golf. O intervenţie militară în Siria s-ar putea lesne extinde în toate aceste ţări, cu atât mai mult cu cât Iranul şi miliţiile şiite Hezbollah nu dau semne că ar sta de-o parte în caz de război.