1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Criza finală din relația UE-Turcia

Barbara Wesel/os19 iulie 2016

Miniştrii de Externe ai UE şi omologul lor american John Kerry i-au transmis un mesaj comun preşedintelui turc Erdogan: Suntem cu ochii pe tine! Practic însă, ei nu au niciun mijloc prin care să pună presiune pe Ankara.

https://p.dw.com/p/1JREp
Imagine: DW/B. Riegert

Unele decizii politice sunt din păcate de la bun început destinate eșecului, pentru că au fost luate fără bază reală, doar cu speranța că lucrurile vor funcționa, în contextul în care era nevoie de o soluție rapidă la o problemă gravă. În această situație s-a aflat toamna trecută cancelara Angela Merkel, care s-a bazat pe președintele turc Erdogan pentru a încheia cât mai rapid criza refugiaților. Angela Merkel avea nevoie disperată de o soluție și s-a bazat pe minimul de stabilitate democratică în Turcia. O speranță care s-a dovedit iluzorie.

Valuri de epurare staliniste

Cel mai critic s-a exprimat comisarul european pentru Extindere: regimul Erdogan avea pregătită la sertar lista cu miile de nume ale persoanelor care au fost arestate chipurile pentru implicare în tentativa eșuată de puci de la Ankara. Ceea ce se întâmplă acum în Turcia nu este reacția spontană la o tentativă de lovitură de stat, ci eliminarea bine plănuită dinainte a tuturor adversarilor politici ai partidului de guvernământ AKP. În Parlamentul European s-a vorbit deja despre ceea ce unii eurodeputați au numit valul de epurări staliniste. Direcția este clară: Recep Tayyip Erdogan va rămâne conducătorul unic și necontestat, opoziția va dispărea în închisori iar Turcia va deveni dintr-o democrație o dictatură.

Rivalii politici ai președintelui Erdogan s-ar putea bucura să ajungă doar la închisoare, pentru că acesta își folosește toată puterea populistă pentru reintroducerea pedepsei cu moartea. Măcar pe această temă, mesajul de la Bruxelles este foarte clar: o astfel de măsură ar duce la stoparea imediată a negocierilor de aderare a Turciei la UE. Chiar și Berlinul s-a exprimat similar, deși guvernul german tratează Ankara cu mănuși iar ministrul de Externe Frank-Walter Steinmeier se comportă nedemn de precaut când vine vorba de Turcia. Prea multă rețienere diplomatică nu este nici ea de dorit.

Barbara Wesel
Barbara Wesel

Președintele turc își savurează în prezent netulburat accesele dictatoriale, pentru că este convins că Europa și SUA au mai multă nevoie de el, decât are Turcia de Occident. Pare adevărat: europenii depind parțial de Turcia în criza refugiaților. Dar europenii nu ar trebui să se comporte ca și cum ar fi paralizați: ce poate să facă Erdogan Europei? Să deschidă granițele pentru milioane de refugiați de război sirieni? Oricum, reducerea fluxului acestora se datorează probabil mai mult închiderii rutei balcanice decât acordului cu Turcia. Erdogan înțelege doar cuvintele ferme, cuplate cu acțiuni clare. Europenii trebuie să nu mai țină cont de acordul privind refugiații pentru a putea critica credibil cursul imprimat Turciei de Erdogan, pe care să îl amenințe cu înghețarea relațiilor dintre cele două părți. UE va trebui să reacționeze dacă Erdogan se va folosi de înăbușirea puciului pentru a-și asigura puterea totală.

Europa şi SUA nu îl au cu nimic la mână pe Erdogan

Mult mai importantă este colaborarea cu Turcia în cadrul NATO. Turcia este, datorită poziției sale geografice, cel mai important partener în combaterea Statului Islamic și soluționarea războiului sirian. Secretarul de Stat american John Kerry a declarat că apartenența la NATO presupune respectarea democrației. Dar dacă Erdogan nu ține cont în răzbunarea sa internă nici măcar de relațiile cu SUA, înseamnă că nu îl mai interesează relațiile și temele politice normale. Iar întâlnirea de luna viitoare cu președintele rus Putin semnalizează și mai mult schimbarea de strategie de la Ankara.

Sultanul de pe Bosfor nu poate fi oprit în prezent cu mijloace politice. O criză economică este singura care îi poate provoca neplăceri reale. Totul începe cu dificultățile din turism, principala sursă de venit a țării. Urmează părăsirea Turciei de către investitorii și firmele vestice. UE și SUA privesc în prezent neputincioase de pe margine. Dacă Erdogan va arde toate podurile pentru a-și asigura dominația totală, atunci nu le mai rămâne europenilor decât să le pară rău pentru bieții cetățeni turci.