Devine AfD un partid autoritar?

Oare ce se va întâmpla cu AfD când Angela Merkel nu va mai fi în funcţie? Până acum ura pe cancelara federală constituie cel mai mic numitor comun în rândul populiştilor de dreapta germani. Dacă pe viitor va scădea în continuare numărul refugiaţilor în loc să crească şi dacă economia în Uniunea Europeană nu va intra în colaps, populiştii vor avea nevoie de combustibil nou.

Omul din AfD care se gândeşte deja la ce va fi poimâine se numeşte Björn Höcke. El este un vizionar strategic, după cum se auto-defineşte. În loc să se certe, aşa cum fac alţii, în privinţa doctrinei partidului, despre care se afirmă ba că e liberală, ba conservatoare, ba naţionalistă, Höcke a creat o definiţie proprie. AfD este, potrivit lui, o formaţiune "social-patriotică". Încă nu e clar cu ce fel de combustibil vrea el să alimenteze pe viitor AfD, dar acest termen s-a făcut auzit în mai multe discursuri rostite la Hanovra, în cadrul celui de-al nouălea congres al partidului la nivel federal. "Social" înseamnă revendicarea unei părţi a moştenirii social-democraţilor, a partidului "oamenilor simpli", iar "patriotic" are sensul : "Noi suntem salvatorii naţiunii şi culturii germane".

Totuşi, o serie de paralele la termenul de "naţional-socialist" se impun de la sine. Şi nu ar fi prima apropiere de cel de-al Treilea Reich pe care Höcke o ia în cătare.

Influenţa lui Höcke e în creştere

Dar vremea lui Höcke nu pare să fi venit încă. Pentru moment el rămâne "doar" un soi de baron regional. În continuare nu ocupă unul din cele 13 locuri câte numără prezidiul federal al formaţiunii, a cărui componenţă a fost din nou aleasă la Hanovra, şi pentru care au candidat zeci de delegaţi. Dar el nici nu şi-a dorit o astfel de funcţie fiindcă în prezidiu se află deja câţiva susţinători ai "aripii" sale. Inclusiv conducerea AfD este compusă din "prietenii" săi.

Influenţa lui Höcke în rândul celor aproape 600 de delagaţi la congres a crescut neîndoielnic, fapt dovedit de rezultatul diverselor chestiuni supuse la vot. Actualmente simpatizanţii săi nu mai reprezintă circa o treime din delegaţi, aşa cum era înainte de congres, ci 40 până la 50 la sută dintre ei.

Dar cifrele nu înseamnă totul. Din punct de vedere calitativ, Höcke pare să fi câştigat deja partida. Fiindcă tonul multora din vorbitori a fost copiat de la el. Ceea ce înseamnă că şi funcţionarii mai moderaţi în trecut au adoptat un ton mai agresiv, din dorinţa de a face pe plac majorităţii din sală.

Agresiv şi în interior

Dar atmosfera nu a fost prea euforică, deşi AfD se află între timp pe val. Diverşii lideri s-au privit neîncrezători în sală şi pe culoare, multe din întrebările adresate candidaţilor au fost voit demolatoare, iar la finalul primei zi de congres nu a existat o petrecere comună a delegaţilor. Probabil că nu numai alegerile au otrăvit atmosfera.

Unele organizaţii regionale ale AfD sunt, aşa se zvoneşte, total dezbinate. Unul din motive este întrebarea cât de rapid îşi propune formaţiunea să devină "una normală", adică să realizeze o coaliţie cu un alt partid. Unii vor să preia cât mai curând responsabilitatea guvernării, în timp ce alţii vor să acţioneze pe termen mai lung, aşteptând să ajungă cea mai puternică forţă politică din Germania.

La Hanovra s-a putut percepe că acest conflict intern ameninţă stabilitatea formaţiunii. Desigur, luptele dintre diversele curente nu constituie o noutate, dar e neclar cum vor reuşi oameni atât de diferiţi să facă împreună politică în condiţiile în care nu se suportă unul pe altul. O pacificare cu ajutorul împărţirii pe cote a puterii pare tot mai dificilă fiindcă există tot mai puţină acceptanţă pentru adversar. Partidele nepopuliste, care ticăie şi în interior mai democratic, au în context o sarcină mai uşoară. Până acum au existat două sciziuni, care au rezolvat conflictele între aripi sau le-au transportat în exteriorul partidului. După alegerile din 24 septembrie, Frauke Petry a părăsit AfD, la fel cum a făcut anterior şi predecesorul ei la vârful formaţiunii, Bernd Lucke. Dar o astfel de năpârlire nu se poate repeta la nesfârşit.

Dor de marele lider

În partidele populiste din alte ţări există la vârf lideri unici şi necontestaţi. Aceştia au câteodată atâta putere încât poartă deja trăsături autoritare. În Polonia este aşa, în Rusia şi Italia la fel. Populismul şi autoritarismul se înrudesc. În cazul AfD se va putea studia dacă poate avea loc o astfel de transformare fără dezintegrarea formaţiunii.

Frauke Petry a încercat asta fără succes multă vreme. La fel a făcut anterior şi Lucke. Acum Alexander Gauland a concentrat în mâinile sale multă putere. El este copreşedinte al grupului parlamentar AfD din Bundestag şi copreşedinte al formaţiunii la nivel federal. Dar fostul creştin-democrat a ajuns deja la vârsta de 76 de ani.

Höcke se vede probabil pe termen mediu succesorul lui Gauland. Dar un strateg de felul său nu este automat şi un politician capabil să menţină unită o formaţiune precum AfD. Pentru asta e nevoie de o sumedenie de calităţi de lider. În plus, şi ceilalţi trebuie să vrea să-şi urmeze şeful, fiindcă altfel se alege praful de tot.

Există în AfD un dor de autoritate? La Hanovra au luat cuvântul foarte mulţi foşti ofiţeri ai Bundeswehr. Adică oameni care de regulă iubesc ierarhiile şi ordinele clare. De asemenea, s-a vorbit despre posibilitatea înlocuirii principiului conducerii bicefale a partidului cu un lider unic. Acestei propuneri nu i s-a dat curs, dar ea arată că există voinţă pentru o "mână forte".

Kay-Alexander Scholz