1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: Drepturile omului sunt universal valabile

Engel Dagmar / A. K.2 aprilie 2016

Despre ce poate să vorbească ministrul federal de externe cu dictatorii? Lupta anti-terorism este prioritară, dar mai există o temă extrem de importantă, crede Dagmar Engel.

https://p.dw.com/p/1IOP1
Frank-Walter Steinmeier şi preşedintele Tadjikistanului Emomali Rakhmon
Frank-Walter Steinmeier şi preşedintele Tadjikistanului Emomali RakhmonImagine: DW/G. Faskhutdinow

Un membru al delegaţiei germane care îl însoţeşte pe ministrul Steinmeier a sintetizat spunând: "politica noastră este să vorbim cu oricine." Chiar şi cu preşedinţii autoritari din Uzbekistan şi Tadjikistan. Asia Centrală este o importantă regiune geo-strategică - dat fiind că se afla în zona de confluenţă a intereselor Chinei şi Rusiei. Kremlinul vrea să îşi menţină influenţa politică în zonă, în vreme ce China încearcă să îşi impună interesele economice. Fiecare din cele două state are succes. Germaniei îi revine acolo doar un rol secundar. Dar şi rolurile secundare sunt premiate, dacă sunt bine jucate.

Respectarea drepturilor omului este deficitară

Toate cele trei state vizitate de Frank-Walter Steinmeier zilele trecute au deficite în respectarea drepturilor omului. Este şi cazul singurei democraţii parlamentare din zonă, a Kârgâstanului. Mult mai brutale sunt însă măsurile aplicate de guvernele din Uzbekistan şi Tadjikistan împotriva propriei populaţii. Justificarea este dată de extremismul islamist: sub pretextul combaterii terorismului, membrii opoziţiei sunt încarceraţi sau expulzaţi, iar persoanele religioase atent supravegheate.

Pe plan internaţional, aceste guverne sunt considerate drept bastioane împotriva extremismului islamist, a terorii în Orientul Apropiat ca şi a celei din imediata apropiere, din Afganistan. Şi Steinmeier vorbeşte cu liderii acestor state în mod frecvent despre riscurile referitoare la siguranţă şi stabilitate. El i-a şi invitat pe guvernanţii acestor state să participe la o mare conferinţă internaţională pe tema terorismului internaţional, organizată sub egida OSCE. Germania deţine în acest moment preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Dagmar Engel
Dagmar Engel

Lupta împotriva terorismului nu justifică orice

Combaterea terorismului este atât de importantă încât justifică criticile lapidare şi diplomatic formulate de ministrul federal de externe? Evident că nu! Cine dialoghează cu despoţii trebuie să se refere şi la drepturile omului în mod deschis, nu confidenţial, cum se întâmplă acum.

Radicalizarea populaţiei din această regiune este motivată nu doar de frustrările faţă de ceea ce se întâmplă în propria ţară. Dezamăgirile provocate de occidentalii care se referă la valori fundamentale doar acasă dar care nu se implică pentru respectarea lor dincolo de graniţele proprii intensifică frustrările. Ministrul federal de externe ar trebui să vorbească cu oricine. Despre încălcarea drepturilor omului, dar în mod public, nu într-o notă de subsol, la finalul vizitelor oficiale.