Elevul-model s-a transformat în rebel

În seara zilei de 4 octombrie, social-democraţii şi conservatorii afişau încă o voioşie debordantă în faţa camerelor de luat vederi. Cele două partide, PSD şi CDS-PP candidaseră împreună la alegerile parlamentare şi obţinuseră o majoritate relativă de 38,5 la sută din voturi. Astfel, chiar dacă majoritatea absolută fusese pierdută, rezultatul era suficient pentru a rămâne la putere, credea premierul Pedro Passos Coelho (PSD).

El îşi făcea următorul calcul: Socialiştii moderaţi (PS) nu se vor alia pentru nimic în lume cu comuniştii (PCP). Cu atât mai mult cu cât o astfel de alianţă nu mai existase de la apriga luptă politică prilejuită de "Revoluţia Garoafelor" anului 1974, când Portugalia s-a văzut nevoită să aleagă între comunism şi economie de piaţă.

Politica de austeritate a pierdut sprijinul majorităţii

Dar falia care separa de decenii stânga s-a astupat ca urmare a politicii de austeritate, impusă în ultimii ani de troica alcătuită din Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană. Portugalia a fost privită multă vreme ca un elev-model la capitolul măsuri de economisire. Solicitările troicii au fost îndeplinite sută la sută, mai întâi de premierul Sose Socrates (PS) şi mai apoi de guvernul de centru-dreapta condus de Pedro Passos Coelho.

Dar, în siajul ascensiunii Syrizei în Grecia şi a formaţiunii Podemos în Spania, şi în Portugalia s-au modificat coordonatele politicii, iar fenomenul a fost în mare parte ignorat de Europa. Blocul de stânga (BE), apropiat de Syriza şi Podemos, a reuşit să-şi dubleze rezultatul la ultimele alegeri, cumulând 10,2 la sută din voturi. Această alianţă compusă din diverse partiduleţe de stânga şi foste grupuscule maoiste cere ştergerea datoriilor şi abandonarea politicii de austeritate.

Împreună, socialiştii (PS), comuniştii (PCP) şi blocul de stânga (BE) au respins acum programul de guvernare al coaliţiei de centru-dreapta, răsturnând guvernul Coelho.

Totul depinde de preşedintele Cavaco Silva

Preşedintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, trebuie să decidă acum dacă încredinţează alianţei de centru-stânga sarcina formării noului guvern. În cadrul sistemului politic din Portugalia, preşedintele ocupă o poziţie de forţă şi este în mare măsură liber să numească guvernul. Totuşi, dacă guvernul nu se bucură de sprijinul majorităţii în Parlament, acesta îl poate alunga de la putere, prin respingerea programului de guvernare. Adică exact ce s-a întâmplat acum.

Când s-a ivit alianţa de centru-stânga la orizont , preşedintele Silva s-a pronunţat ferm împotriva cooptării la guvernare a blocului de stânga (BE) sau a comuniştilor din PCP. Dar şeful statului ar face bine să se răzgândească. Din două motive. Mai întâi, socialiştii, prin tradiţie proeuropeni şi prooccidentali, nu vor milita niciodată pentru ieşirea din UE sau din NATO, fiindcă asta ar distruge opera de o viaţă a fondatorului PS, Mario Soares. Apoi, ar fi foarte greu de înţeles de ce să nu aibă dreptul să guverneze o alianţă de centru-stânga Portugalia, deşi deţine majoritatea absolută în Parlament. La nivel local, atât comuniştii cât şi blocul de stânga conduc de ani de zile o serie de oraşe şi comune, fie singuri, fie în alianţă cu alte forţe politice.

Alianţa de centru-stânga respinge categoric politica de austeritate

Programul noii alianţe de centru-stânga întoarce spatele austerităţii de până acum. Se doreşte o majorare a pensiilor şi a salariului minim. Surprinzător, programul nu prevede şi o renegociere a plăţii datoriilor, dar se aşteaptă ca noul guvern să aducă rapid în discuţie la Bruxelles acest subiect.

Programul european de economisire este un eşec total în ce priveşte reducerea datoriilor. Din anul 2011, când a fost alcătuit primul pachet de salvare destinat Portugaliei, datoriile ţării au crescut de la 110 la 130 la sută din PIB, în ciuda aplicării tuturor măsurilor de economisire cerute de troică. A devenit evident că, pe termen lung, o asemenea politică nu mai poate continua.

Responsabilii de la Berlin şi Bruxelles ar face bine să elaboreze în sfârşit o procedură internaţională de insolvenţă destinată statelor. Numai cu ajutorul politicii de austeritate, criza datoriilor nu poate fi soluţionată. Nici în cazul "copilului-problemă" Grecia, şi nici în cazul "elevului-model" Portugalia. Ar fi bine ca o astfel de procedură să existe deja când Lisabona va cere, curând, ştergerea datoriilor. Numai astfel va putea fi evitat haosul ultimelor crize financiare.