Comentariu: Erdogan înşeală aşteptările

Liderul formaţiunii ilegale Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Öcalan, aflat de 16 ani într-o închisoare din Turcia, este câştigătorul clar al serbării noului an "Newroz", un simbol, pentru kurzi, al luptei împotriva oprimării. Prin "mesajul său de pace", Öcalan a anunţat încetarea definitivă a războiului început cu 30 de ani în urmă, pentru înfiinţarea unui stat kurd independent pe teritoriul Turciei. După ce 40 de mii de oameni au fost ucişi şi sute de mii răniţi şi strămutaţi în acest război, Öcalan a ajuns la concluzia că lupta formaţiunii PKK, înfiinţată în 1978 "nu a fost zadarnică", dar a ajuns "într-un stadiu în care nu mai poate fi continuată". Ţelul nu mai este înfiinţarea unui stat separat ci convieţuirea popoarelor în baza democraţiei, constituţiei şi statului de drept.

Îndemnul adresat de Öcalan formaţiunii PKK, acela de a organiza un congres şi a decide depunerea armelor urmăreşte încetarea vărsărilor de sânge după numeroasele răscoale ale kurzilor, înregistrate în cei mai bine de 90 de ani scurşi de la înfiinţarea Turciei moderne. Din "mesajul de pace" al lui Öcalan se poate desprinde că turcii şi kurzii, dar şi alte minorităţi etnice şi religioase, ar putea face posibilă convieţuirea paşnică în statul membru al NATO.

Totuşi, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a dus în ultimii ani o politică tot mai inflexibilă, pune în primejdie prin noua sa negare a existenţei unui conflict cu kurzii procesul de pace care tocmai a fost iniţiat. În loc să se pronunţe în favoarea reconcilierii, Erdogan a reiterat imediat după citirea declaraţiei lui Öcalan, în bastionul kurd Diyarbakir din sud-estul Anatoliei, de către politicieni kurzi în faţa unei mulţimi de zeci de mii de simpatizanţi ai PKK, că îşi doreşte ca formaţiunea sa, AKP, să câştige la alegerile parlamentare din 7 iunie 400 din cele 550 de fotolii ale legislativului. În prezent, formaţiunea lui Erdogan dispune de 318 mandate în Parlament. El şi-a fixat acest obiectiv din dorinţa de a putea modifica constituţia şi a introduce un sistem prezidenţial. Atingereea acestui ţel implică însă, între altele, ca Partidul Democrat kurd al Popoarelor (HDP), să nu treacă pragul electoral de 10 la sută.

Felul în care acţionează Erdogan îi indispune din ce în ce mai tare pe tovarăşii săi de drum. Ahmed Davutoglu, succesorul lui Erdogan în fruntea guvernului şi vicepremierul Bülent Arinc l-au criticat masiv pe şeful statului şi încearcă să-l influenţeze într-o direcţie mai conciliantă. Că Erdogan pierde susţinerea propriei sale tabere politice religios-conservatoare nu mai constituie un secret, dacă ignorează pe mai departe neutralitatea la care-l obligă constituţia şi încearcă să impună cu mijloace nedemocratice liniile directoare ale politicii Turciei.

Prin acţiunile sale, Erdogan face jocul opoziţiei naţionaliste şi kurde, care îşi poate scrie pe steaguri lupta pentru o atmosferă paşnică în ţară. De aceea, preşedintele ar trebui să se limiteze la îndatoririle sale de a fi un reprezentant neutru al republicii şi să acţioneze în consecinţă. În caz contrar, Turcia este ameninţată şi de frământări interne, după ce imaginea ţării a fost compromisă sub Erdogan la nivel internaţional şi european. În cancelariile occidentale, Turcia nu mai este privită ca un partener de nădejde, aflat într-una din cele mai instabile regiuni ale lumii.