Este nevoie de un control al armamentului cibernetic!

Mai multă prosperitate, mai multă democraţie, mai multă pace. Promisiunile Internetului erau prea frumoase pentru a fi adevărate. Sigur, viaţa noastră cotidiană este deseori înlesnită de această reţea globală. Însă avantajele nu sunt decât partea ei frumoasă. Dacă iei la puricat ceea ce se întâmplă pe Internet, vei descoperi că este, deseori, un spaţiu al fărădelegii, al urii, al războiului. Un loc în care hoţi profesionişti îţi golesc, abil, contul bancar, iar specialiştii în diversiuni diseminează ştiri false. Sau pun pe butuci centrale nucleare. Criminalitatea virtuală este la mare modă în zilele noastre.

La fel sunt şi nenumăratele reuniuni, conferinţe şi alte întâlniri în timpul cărora economişti, politicieni şi oameni de ştiinţă încearcă să găsească strategii eficiente de contracarare a riscurilor enumerate mai sus. La Berlin şi Potsdam au loc chiar în această perioadă două conferinţe cu participanţi de prim rang: specialişti IT, antreprenori şi şefi de servicii secrete sau din armată. Declaraţiile lor, deşi nu conţin noutăţi absolute, sunt de natură să îngrijoreze: criminalitatea virtuală este greu controlabilă, se află în continuă creştere şi este întreţinută, în numeroase cazuri, inclusiv de instituţii statale. Făptaşii sunt rareori traşi la răspundere.

Un fel de război rece

Hans-Georg Maaßen, preşedintele Protecţiei Constituţiei, serviciul de contraspionaj al Germaniei, a admis, fără rezerve, că nu se cunosc dimensiunile totale ale atacurilor de tip "hacking". Ce informaţii au fost furate în 2015, în urma atacului virtual împotriva parlamentului german, şi care, foarte probabil, se afă în posesia unor persoane care le-ar putea folosi în campania electorală din această ţară? Nimeni nu ştie. În schimb, Maaßen este încredinţat că atacatorii sunt ruşi. Vladimir Putin, fostul boss al serviciilor secrete ruseşti, poate fi suspectat că încearcă să se amestece în alegerile din Germania folosind astfel de metode.

Cu toate acestea, este riscant să-l pui pe preşedintele rus la stâlpul infamiei fără a-ţi putea sprijini afirmaţiile pe acuzaţii irefutabile. Scenariul aminteşte de războiul rece, când estul şi vesul au plusat, retoric şi militar, până când riscurile au devenit majore. Chiar dacă lent, "dezgheţul" a început în urma Conferinţei pentru Securitate şi Colaborare în Europa, în anii 70'. Este adevărat că înarmarea a continuat neperturbată încă o vreme, dar cel puţin fuseseră puse bazele unui forum de dialog, cu reguli obligatorii. O iniţiativă similară este imperios necesară şi în zilele noastre, pentru a putea ţine mai bine sub control riscurile lumii virtuale.

Problemă majoră: lipsă de specialiştii în IT

Îmbucurător este că, la nivel naţional, în Germania, există multă implicare în acest subiect. Recenta conferinţă de la Potsdam dedicată cyber-securităţii naţionale se află la a cincea ediţie. Organizatorul evenimentului, Institutul Hasso-Plattner, aduce laolaltă companii IT, politicieni, cercetători şi şefi de servicii secrete. Nu de puţine ori, din pricina intereselor diferite ale părţilor, dialogul este mai degrabă anevoios.

Pe de-o parte, unele companii vor să ofere clienţilor produse sigure, respectiv softuri de criptare a corespondenţei electronice. Pe de altă parte, serviciile secrete lucrează de zor la crearea de programe de monitorizare a activităţilor virtuale. Indiferent de interese, şi de-o parte, şi de cealaltă, problema este similară: lipsa specialiştilor IT cu înaltă calificare. Ei sunt puţini.

Diplomaţia, chemată să acţioneze

La această emulaţie participă, mai nou, şi Bundeswehr. Armata germană a început, în aprilie, să pună la punct o trupă specială de intervenţii cibernetice. Apărarea cibernetică este vitală pentru armată, care acţionează într-un spaţiu de luptă cu adversari nevăzuţi. Războiul cibernetic şi criminalitatea virtuală au cel puţin o regulă în comun: anonimitatea. Or, tocmai existenţa acestei diferenţe esenţiale între războiul virtual şi cel obişnuit stârneşte numeroase întrebări de ordin etic şi juridic. 

Împotriva cui să lupt şi pe ce arme să pun mâna, dacă nu-mi cunosc adversarul? La această întrebare nu se poate răspunde doar prin invocarea dreptului internaţional. Soluţii de stăvilire a înarmării cibernetice nu poate găsi decât diplomaţia, la cel mai înalt nivel. La ONU. Deşi pare o iluzie, lumea are nevoie de un control al arsenalului virtual. Iar în caz de urgenţă, dacă are loc un cyberwar, de ceva similar Conferinţei de la Geneva. Doar că unele reguli se aplică exclusiv războaielor analog, în timpul cărora lupţi contra unui adversar vizibil, nu a unei tastaturi anonime.

Autor: Marcel Fürstenau / vd