Europa supravieţuieşte sau cade odată cu Merkel

Mai este cunoscut oare la Berlin şi München vechiul proverb german, care spune că măgarul, când nu mai poate de bine, se duce să danseze pe ghiaţă? Bineînţeles, funcţionarii partidelor guvernamentale au datoria să-i atragă atenţia Angelei Merkel atunci când acţiuni ale ei provoacă nemulţumiri şi chiar protestele oamenilor. De asemenea, nicio altă temă nu i-a afectat atât de direct pe germani pe durata mandatelor Merkel, cum îi afectează în prezent criza refugiaţilor. Şi fiindcă germanii urăsc dezordinea, cererea de reinstaurare a unui control din partea guvernului se aude tot mai tare în întreaga ţară. Dar, a forţa în această situaţie o dezbatere privind posibilul sfârşit al guvernării Merkel este o neglijenţă extrem de periculoasă, care nu afectează doar Germania.

În Europa nu se mai simte nimeni acasă

Angela Merkel este în prezent cu adevărat indispensabilă pentru Europa. Aceasta nu se datorează neapărat puterii sale de a conduce, cât mai ales faptului că în afara ei nu mai există în UE un alt politician care să vrea sau care să poată să susţină la fel de decis proiectul Europa. Britanicii şi-au luat de mai multă vreme adio de la UE, chiar dacă, formal, ei vor decide asupra acestei chestiuni abia în 2017.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a fost şi rămâne un politician slab, care nu îndrăzneşte să manifeste sprijin pentru Merkel în această criză a refugiaţilor. El se teme că astfel ar da apă la moară formaţiunii naţionaliste de dreapta Front National, şi situaţia în care se află el este simptomatică şi pentru alţi vecini europeni. Şi în Austria, Suedia, Finlanda şi Danemarca se constată o întărire a populiştilor de dreapta, care dă mari bătăi de cap coaliţiilor de guvernare. În Spania vor avea loc alegeri la Crăciun, guvernul din Portugalia nu dispune de majoritate în Parlament, iar în Italia, premierul Matteo Renzi afirmă că afluxul de refugiaţi este o problemă a Germaniei, chiar dacă se ocupă de soarta refugiaţilor care poposesc în ţara sa. În fine, Grecia nu a fost şi nu este capabilă să-şi rezolve problemele proprii şi eşuează voit şi susţinut în chestiunea puhoiului de refugiaţi sosiţi din învecinata Turcie.

În estul Europei, peisajul este şi mai sumbru. În Polonia tocmai au venit la putere conservatorii de dreapta, al căror lider, Iaroslav Kaczynski, a lansat jigniri atât de grave la adresa refugiaţilor din Orientul Mijlociu, încât s-ar ruşina până şi un neofascist. Despre micul dictator al Ungariei, Viktor Orban, s-a spus tot ce era de spus. Dar între timp, cu gardurile sale de sârmă ghimpată, a devenit un exemplu nu numai pentru populiştii din Bavaria. Cehii şi slovacii, sârbii, croaţii, bulgarii - oriunde te-ai uita, nimeni nu e dispus să preia responsabilitate pentru numărul de refugiaţi repartizat ţării în baza unei distribuţii europene echitabile.

Angela Merkel este ultimul garant al coeziunii Europei

Peste tot în Europa sunt în ascensiune naţionalismul şi egoismul. Nimeni nu pare să se mai gândească ce ar însemna destrămarea UE pentru fiecare din aceste ţări. Că va fi un dezastru economic, că danezii şi polonezii, italienii şi britanicii vor deveni insignifianţi la nivel internaţional dacă plasează bombe la temelia Europei unificate. Ca să nu mai vorbim de cei din Europa de Est, care se vor vedea nevoiţi să renunţe la ajutoarele de miliarde din bugetul UE şi la comerţul liber şi traficul transfrontalier cu vecinii înstăriţi. Aparent, nimeni nu crede cu adevărat că există aceste primejdii, fiindcă în numeroase capitale guvernanţii se poartă ca nişte copii în joaca lor cu focul.

Lamentaţiile privind starea gravă în care a ajuns UE sunt o normalitate la Bruxelles dintotdeauna. În prezent însă, ele nu par să fie, din nefericire, exagerate. Cea mai grea încercare pentru coeziunea europeană de la încheierea ultimei conflagraţii mondiale se suprapune slăbiciunii politicienilor şi unei fragmentări şi polarizări a peisajului politic. Angela Merkel este ultimul baraj în calea puhoaielor. Ea a realizat dimensiunea globală a crizei refugiaţilor, în timp ce alţii continuă să creadă că pot scăpa de această problemă cu ajutorul reţelelor de sârmă ghimpată. Şefa executivului german este acum singura care poate conduce UE prin hăţişurile celei mai mari provocări culturale şi sociale pe care o traversează de la înfiinţare. Dacă eşuează, acasă în Germania şi în cercul celor 28 de la Bruxelles, atunci va eşua şi Europa. Pentru partidele guvernamentale de la Berlin, aceasta înseamnă: acum este momentul să-i întăriţi lui Merkel poziţia. A nu face asta şi a specula despre un amurg al cancelarei este un joc cât se poate de periculos!