Comentariu: Fantoma rasismului

După scandalul Wikileaks autorităţile au învăţat ceva în privinţa comunicării interne: dacă nu eşti atent, ceea ce trebuia să rămână secret află toată lumea. La fel s-a întâmplat şi cu raportul unui înalt ofiţer de Poliţie din Köln, în noaptea de revelion. Documentul, numai de uz intern, a ajuns în paginile tabloidului "Bild". Numeroase instituţii de presă au preluat ştirea care a ajuns la urechile publicului larg.

Lumea a aflat că Poliţia a stabilit trăsătura comună a făptaşilor de la Köln: originea acestora. În raport se menţionează, în mai multe rânduri, faptul că a fost vorba despre "câteva mii de persoane, majoritatea de sex masculin, cu origini străine". Fetele şi femeile agresate au vorbit în declaraţii făcute de existenţa mai multor grupuri formate din "migranţi bărbaţi". Izbitor este, de asemenea, şi "numărul extrem de mare de imigranţi" menţionat în raportul privind măsurile adoptate de Poliţia renană.

Documentul mai aduce la cunoştinţa opiniei publice şi anumite scene petrecute între forţele de ordine şi suspecţi. Unii migranţi şi-au rupt sfidător permisele de şedere în faţa poliţiştilor: "Nu puteţi să-mi faceţi nimic! Mâine îmi scot alt permis." Conform raportului, o altă persoană ar fi declarat: "Eu sunt sirian şi trebuie să mă trataţi prietenos. Doamna Merkel m-a invitat aici."

Raportul dat publicităţii provoacă o dilemă de natură juridică, jurnalistică, politică şi, în acelaşi timp, filozofică: ce defineşte identitatea unui om? Sau altfel spus: pe ce criterii stabilesc alţii această identitate? Pentru poliţiştii de la Köln stabilirea indentităţii făptaşilor a fost şi este limpede: originea acestora.

Într-o situaţie în care nu există informaţii despre cei care au comis infracţiuni, pentru Poliţie şi pentru sutele de victime de sex feminin, originea agresorilor a fost trăsătura esenţială.

Politic şi jurnalistic atribuirea, destul de rară, a acestei trăsături este un butoi cu pulbere. Cum tratăm situaţia? Codul deontologic le permite jurnaliştilor germani să dezvăluie originea unui presupus infractor numai în cazul în care se dovedeşte o corelaţie justificată între faptă şi spaţiul cultural din care provine făptaşul. În caz contrar, dezvăluirea originii unui om ar putea alimenta "prejudecăţi la adresa minorităţilor".

O tăcere contraproductivă

Cel puţin oamenii educaţi din Germania încearcă să evite prejudecăţile. Sunt obişnuiţi să diferenţieze, nu numai în privinţa migranţilor. Însă, în cazul de faţă, s-ar înfuria dacă o caracteristică importantă a identităţii agresorilor - originea acestora - ar fi ţinută sub tăcere sau minimalizată.

S-ar înfuria şi din cauză că tăcerea asupra originii ar sfida obiceiurile şi standardele europenilor. "Ce neam eşti?" - e întrebarea străveche pe care nu numai europenii o folosesc. Nu este discriminatorie, ci omenească. Exprimă simpatie şi interes faţă de interlocutor.

Întrebarea privind originea este interesantă şi sub aspect filozofic: este posibil să facem abstracţie de originea unui om? Ne putem imagina omul fără a-l plasa în niciun sistem de coordonate? În caz afirmativ, în ce măsură? Cât de capabili sunt oamenii să se desprindă complet de originea lor? Forţa rădăcinilor unui om este atât de mare încât, de regulă, orice tentativă de a se smulge atrage admiraţia celorlalţi. Emancipare, lupta cu sine - nu degeaba acestea sunt valorile modernităţii. Este îndoielnic în ce măsură şi le-au însuşit şi făptaşii de la Köln - ca să fim rezervaţi în formulări...

Însă lucrul acesta nu-i va împiedica pe germani să diferenţieze şi în continuare în dezbaterea privind migraţia şi sosirea noilor refugiaţi. Lumea vrea să primească toate informaţiile, nu numai pe cele care consideră jurnaliştii că ar fi benefice pentru climatul social. Mai toţi oamenii sunt alergici la o asemenea conduită.

Tocmai de aceea dezbaterea ar trebui să fie deschisă, să se poarte fără rezerve. Căci fantoma politică a rasismului pe care aşa-zişii bine intenţionaţi ar vrea să o elimine e favorizată tocmai de tutelări trufaşe!