Imaginile anului 2015

Rareori se discută în şedinţele de redacţie la fel de mult despre o imagine, precum s-a discutat pe 2 și 3 septembrie. Nu numai la Deutsche Welle, ci şi în redacţiile altor instituţii de media. În acele zile, lumea l-a cunoscut pe micul Aylan Kurdi, care, la doar trei ani, s-a înecat în timp ce încerca să ajungă cu barca pe insula Kos.

Moartea lui Aylan este o rușine, iar Europa ar trebui să bage capul în pământ, spăşită. Moartea acestui copil ar trebui să fie un apel de trezire pentru revenirea la valorile europene - cam asta se putea citi la acea vreme în comentariile şi editorialele marilor cotidiane europene şi nu numai, însoţite de fotografia lui Aylan.

Izbucnirile emoționale ale editorialiştilor au fost însă de scurtă durată, iar semnalul de alarmă s-a piedut în hărmălaia de zi cu zi. Căci, dacă moartea acestui copil ar fi trezit, cu adevărat, la realitate responsabilii politici, ar fi trebuit să vedem feriboturi europene ancorând în porturile din Turcia și Libia, pentru a transporta refugiaţii de acolo în condiții de siguranță, fără călăuze, în Europa.

De altfel, acest lucru a fost solicitat ani de zile de către jurnaliști și activiștii pentru drepturile omului. Însă nici un politician din UE nu are curajul să facă acest pas. De ce? Pentru că orice om politic şi orice expert ştie un lucru banal, care se învaţă în anul întâi la facultatea de economie, respectiv că oferta generează cerere. Or, odată ajunse în porturile turceşti şi libiene, feriboturile europene i-ar stimula pe şi mai mulţi doritori de emigrare să ia cu asalt ambarcaţiunile.

Niciun efect pe termen lung

Aşadar, imaginea cu Aylan, declarată încă din prima zi de la publicare drept imaginea anului, nu a declanşat decât o dezbatere de moment privind etica jurnalistică (e sau nu e voie să difuzezi o astfel de imagine?). În rest, reverberaţiile tragediei au dispărut iute din furnicarul informaţiilor zilnice.

Cu totul altfel stau lucrurile în cazul imaginii pe care, cu câteva zile în urmă, UNICEF a declarat-o "Fotografia anului": poliţişti europeni ca factori declanșatori de panică, frică și suferință. De altfel, astfel de imagini au un impact mult mai puternic în conștiința cetățenilor bogaţi din nordul continentului, decât cele cu oameni înecaţi în mare.

Până astăzi, Angela Merkel nu a precizat în mod clar ce anume a dorit în 4 septembrie, când a deschis granițele Germaniei și a permis trenurilor speciale, supra-aglomerate cu refugiați, să plece din Budapesta către München. Poate că va elucida acest mister în cartea ei de memorii. Se prea poate însă ca fotografii precum cea premiată de UNICEF și numeroase alte imagini filmate în Ungaria, Serbia și Macedonia să fi avut un rol deloc neglijabil în decizia Angelei Merkel. Cu siguranță, ele au fost forța motrice pentru nenumărați oameni din München și alte orașe bavareze, care au adus ajutoare pentru refugiaţi în gări şi au organizat o primire deosebit de călduroasă pentru aceştia.

Imaginile culturii de tip "Bun venit!"

Iată - Germania este deschisă, caldă, generoasă și foarte diferită de celelalte țări prin care aţi trecut! Acesta a fost mesajul pe care l-au transmis imaginile din metropola bavareză, al căror impact a fost depăşit doar de selfie-urile pe care Merkel le-a făcut cu refugiaţii sirieni în timpul vizitei ei din 11 septembrie la primul centru de primire a acestora.

Mai presus de toate, aceste fotografii au devenit un simbol al acestui an, pentru Germania, din două puncte de vedere. Pe de o parte, un simbol al modului în care clasa politică a Germaniei se vede pe ea însăşi: "Noi suntem băieții buni, cei care ajută şi care au rupt-o definitiv cu trecutul nostru german întunecat". Iar pe de altă parte a felului în care vecinii europeni văd problema refugiaților: "Voi, germanii i-aţi chemat aici, aşa că luaţi-i voi şi lăsaţi-ne în pace!"

De altfel, în multe guverne din Uniunea Europeană se vorbeşte fără echivoc despre o "problemă germană". Un lucru este limpede: efectul acestor imagini va continua să se facă simţit şi la anul. Tocmai de aceea şi sunt imaginile anului 2015.