1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: Lupta pentru securitatea internă

Fabian von der Mark/CS11 august 2016

După atentatele din Bavaria, ministrul de Interne, Thomas de Maizière, propune noi măsuri de securitate. Pentru CDU, de Maizière este şi factorul decisiv în campania electorală, este de părere Fabian von der Mark.

https://p.dw.com/p/1Jfq4
Imagine: picture-alliance/dpa/T. Hase

Atunci când miniştrii de Interne primesc veşti proaste, cred ei că ar trebui să răspundă la două întrebări: "Cum a fost posibil?" şi "Ce putem face pentru a împedica aşa ceva?" "Ghinion" şi "nimic" au fost, în cele mai multe cazuri, răspunsurile oneste. Desigur, niciodată rostite cu voce tare. După incidentele de la Würzburg, München şi Ansbach, şi ministrul Thomas de Maizière (CDU) a reacţionat cam la fel când a subliniat faptul că nu există siguranţă totală şi că nu vede necesitatea unei noi legi în domeniul securităţii interne.

De altfel, pentru un ministru de Interne e greu să ceară o nouă lege. În primul rând, acesta ar trebui să pretindă ceva de la el însuşi. În al doilea rând, cetăţenii s-ar întreba, pe bună dreptate, de ce n-au fost adoptate mai devreme noi reglementări dacă se ştia că securitatea are carenţe.

La valul migraţionist de anul trecut, Thomas de Maizière a reacţionat cu cuvântul-cheie al legii privind integrarea străinilor: "cere şi stimulează". După agresiunile sexuale din noaptea de Revelion, din oraşul renan Köln, a urmat ofensiva expulzărilor îndreptată contra migranţilor din ţările din nordul Africii. La atacurile de la Bruxelles ministrul de Interne a reacţionat cu o nouă lege antitero, destinată îmbunătăţirii schimbului de informaţii cu alte servicii secrete.

Apoi, în Bavaria, a avut loc ceea ce presa a numit "săptămâna sângeroasă". Incidente petrecute tocmai în landul a cărui formaţiune aflată la guvernare, Uniunea Creştin-Socială (CSU), insistă pe apărarea securităţii interne. Şi-n vreme ce Thomas de Maizière încă mai făcea apel la calm, colegul său bavarez declara că e bun şi calmul numai că a venit timpul să se treacă la acţiune.

A urmat o listă de solicitări care trebuie să-l fi înfuriat teribil pe ministrul federal de Interne. El solicitase discuţii şi analize comune între conducerea federală şi landuri. Purtătorul său de cuvânt a declarat că guvernul a făcut, totuşi, câte ceva. De Maizière a înaintat un catalog de măsuri în genul planului de 9 puncte prezentat de către cancelara Angela Merkel la conferinţa de presă din această vară.

von der Mark Fabian Kommentarbild App
Fabian von der Mark

Cine poate asigura securitatea mai bine?

Miniştrilor de Interne li se tot reproşează faptul că ţin în sertar măsuri de securitate mai severe pentru cazuri nefericite; măsuri pe care, însă, nu îndrăznesc să le prezinte în vremuri liniştite. Dar Thomas de Maizière n-a lăsat această impresie. Faptul că până şi partenerul de coaliţie, SPD, l-a criticat pe motiv că "nu dotează corespunzător Poliţia federală", l-a iritat pe Thomas de Maizière. Propunerile sale sună de parcă ar vrea să spună: "Dacă voi credeţi că puteţi asigura mai multă securitate, atunci acceptaţi-le mai întâi pe astea!"

Acum stocarea datelor şi expulzările ar trebuie să fie posibile cu mai multă uşurinţă. Confidenţialitatea actului medical va fi limitată dacă astfel pot fi împiedicate infracţiuni. Mai mult, împreună cu miniştrii de land conservatori (CDU şi CSU), Thomas de Maizière pare să aibă şi alte planuri - de la interzicerea vălului islamic la retragerea cetăţeniei.

Securitatea internă şi campania electorală

Opoziţia consideră că noile măsuri sunt de propagandă şi se întreabă "de ce tocmai acum?" Pe fondul noii situaţii privind securitatea, ministrul de Interne îşi justifică propunerile ca fiind ajustări legislative. De fapt, de Maizière acţionează ca un ministru şi politician loial partidului său. Şefa sa, preşedinta CDU, totodată cancelara federală, Angela Merkel, resimte în sondajele de opinie nesiguranţa germanilor. Popularitatea şefei Executivului de la Berlin a scăzut considerabil, conform celor mai recente cercetări sociologice.

În septembrie vor avea loc alegeri la nivel de land, iar în 2017 cele federale, pentru Bundestag. Ţinând seama de actuala stare de spirit a germanilor este limpede faptul că securitatea internă va deveni tema numărul unu în lupta electorală. Cu solicitările formulate de formaţiuni de dreapta - de pildă "mai puţini musulmani" (AfD) - şi cu cele venite din partea stângii - "mai multă Poliţie" (SPD), Uniunea Creştin-Democrată (CDU) intră în cursa pentru mai multă securitate internă. Iar Thomas de Maizière (CDU) este factorul decisiv.