Migraţia face parte din istoria omenirii

De la începutul acestui an, pe ecranele televizoarelor noastre se perindă o sumedenie de oameni disperaţi care încearcă să pătrundă în ţări europene. Comisarul UE responsabil pentru migraţie a declarat deja că este vorba de cea mai gravă criză a refugiaţilor de la încheierea ultimei conflagraţii mondiale. Să fie oare aşa?

Poate că în vestul Europei aşa este perceput fenomenul, dar nu este corect. Migraţia face parte din evoluţia omului de când primii oameni preistorici şi-au părăsit valea originară din Africa. Dar istoria omenirii este atât de complexă încât ne vine greu să ne recunoaştem această obârşie comună atât de îndepărtată. Pentru noi toţi este mai simplu să ne revendicăm de la un trecut mai apropiat, care ne-a format identitatea prin evenimente şi interacţiune socială.

Dar oamenii reţin istoria selectiv. Cei mai mulţi italieni au uitat probabil că au întemeiat naţiuni cum ar fi Argentina sau Uruguay. Britanicilor nu le place să se simtă legaţi de Australia sau Noua Zeelansdă, după cum nici spaniolilor sau portughezilor nu le place să privească spre naţiunile Americii Latine ca spre propriile lor creaţii, apărute în urma unui proces de masivă emigrare. Chinezii nu-şi dau probabil seama decât foarte vag de ce o întreagă regiune aflată la sud-vest de ţara lor poartă numele de Indochina. Iar americanilor li se pare probabil de prost gust să li se amintească faptul că o mare parte din ţara lor a fost cumpărată de la învecinatul Mexic.

Un continent nu a fost pus în istoria mai recentă în legătură cu acest fel de migraţie, cu plecarea din locul de baştină pentru a profita de bogăţia altor regiuni, şi acesta este cel african. Când vine vorba de Africa, oamenii sunt mai degrabă tentaţi să se gândească la suferinţa sclavilor, la exploatarea bogăţiilor naturale şi la tratamentul inechitabil la nivel internaţional. În ciuda creşterii economice razante înregistrate în ultimul deceniu şi jumătate, tema migraţie domină orice discuţie despre continentul negru.

Ţările africane găzduiesc mai mulţi migranţi decât exportă în restul ţărilor lumii. Este fapt dovedit că migranţii africani îşi caută cu precădere fericirea în alte ţări africane. Dar puterea de atracţie a Europei este mare. Graţie telefoanelor mobile, oamenii au mai uşor acces la informaţie. Şi au aflat că Europa se implică pentru drepturile omului şi valori morale universale. Au aflat de asemenea că în Europa terorismul sau extremismul religios nu joacă decât cel mult un rol marginal.

În toate perioadele istorice creşterea economică a generat şi emigraţie. Creşterea îi încurajează pe oameni să-şi dorească o viaţă nouă, mai bună, dar modul în care se distribuie noile bogăţii, mai ales în faza timpurie a unei astfel de evoluţii, este foarte inegal şi imprevizibil. Iar cei care nu au acces la noua prosperitate pe care o văd la vecini îşi fac curaj să plece în lume.

Africa este continentul cu populaţia cea mai tânără iar tineretul său se tot înmulţeşte, în timp ce restul lumii îmbătrâneşte. Naţiunilor care îmbătrânesc nu le este uşor să recunoască faptul că sistemele lor sociale vor eşua la un moment dat din lipsă de tineri care să le finanţeze. Dar piramida populaţiei trebuie să rămână în echilibru, în ciuda progresului tehnologic. Roboţii şi proprietatea intelectuală nu cotizează în sistemele de asigurări sociale şi casele de pensii. Pentru aceasta este nevoie de oameni, de muncitori productivi.

Spiritul temerar extraordinar şi impresionant până în zilele noastre, de care au dat dovadă descoperitorii europeni de mări şi ţări necunoscute, este elogiat în fel şi chip. Întâlnim acum acelaşi spirit în rândul migranţilor. Ei îşi îndreaptă paşii în direcţia Europa. A sosit oare ziua scadenţei?

Carlos Lopes este din 2012 preşedintele Comisiei Economice pentru Africa a ONU (UNECA), cu sediul la Addis Abeba, în Etiopia. Pe blogul său el publică regulat editoriale consacrate evoluţiilor din Africa. Lopes este originar din Guineea-Bissau.