Comentariu: Naționalismul catalan și privirea înapoi

Cum era și de așteptat, guvernul central spaniol și-a dus la îndeplinire amenințările: declanșează Articolul 155 din constituție, prin care autonomia Cataloniei ar putea fi limitată masiv sau chiar suspendată. Situația a escaladat în așa măsură, încât premierul a trebuit să acționeze. Și-a propus să reinstaleze ordinea și dreptatea. Barcelona nu este însă deloc pregătită să accepte retragerea așa-numitei ”Declarații de independență” a liderului catalan, Puigdemont. Totul este ca un carambolaj pe autostradă în condiții de ceață.

Un eșec politic absurd

Ceața este în acest caz de natură politică. Ceea ce vedem în Spania este un eșec total al artei de a conduce un stat. Mariano Rajoy se comportă ca un jurist care se uită la lege în sine, dar nu-i pricepe scopul. În calitate de șef al guvernului, îi lipsesc tactul și inteligența emoțională. Ar fi trebuit să evite de luni de zile ca acest conflict să escaladeze astfel și să nu ajungă niciunde. Iar represiunea, ca în cazul arestării celor doi lideri ai mișcării pentru independență, nu face decât să aprindă spiritele mai tare și să întărească mișcarea.

Dar guvernul regional catalan se comportă cel puțin la fel de absurd: mânat de ideologie, încăpățânat și mai ales lipsit de responsabilitate. Gașca din Barcelona parcă ar fi un parlament de studenți: retorică aprinsă, atitudine eroică, dar nimeni nu vorbește despre urmări. Analizele lor sunt pur iraționale. Luptătorii pentru independență nu sunt impresionați de firmele care pleacă din zonă și de situația economică în cădere liberă. Nici măcar numărul în scădere al turiștilor nu-i impresionează. Orice merită sacrificat pentru marele vis.

Politică identitară și dorință de putere

Ce fel de naționalism este acesta pentru care se ridică aici baricade? Pe de o parte, este vorba despre o politică identitară, așa cum se răspândește la nivel global: fixată pe separare, arogantă față de vecini. Motorul este populismul care aprinde sentimente, face propagandă și manipulează pe mediile sociale.

Dar pe de altă parte, este banala dorință de putere a celor din Barcelona. Guvernul regional catalan și-a făcut viața ușoară respingând până acum toate acuzațiile de corupție. Dar a crezut că poate plusa. Dintr-un președinte auxiliar, Carles Puigdemont vrea să devină un adevărat șef de guvern, să participe la summit-uri, să devină cineva pe scena politică internațională.

Privire înapoi 

Problema este că aceste lucruri nu se pot pune cap la cap. Cei care vor independența o argumentează prin pierderea unei lupte în 1714. La acea vreme, regele spaniol a cucerit prin surprindere orașul Barcelona. Catalonia fusese pentru ultima dată independentă în urmă cu 200 de ani și mulți consideră că trebuie să recupereze acum timpul pierdut. Situație care ne amintește de războaiele din Balcani, de Brexit, de toate visele istorice iraționale.

Dar cum să funcționeze concret așa ceva? Catalonia este motorul economic al Spaniei, cu succes la nivel mondial. Acest lucru funcționează numai împreună cu statul spaniol și cu Uniunea Europeană. Marile concerne pleacă în valuri din Barcelona pentru că nu doresc o situație instabilă. Regiunea trăiește în secolul 21, dar își întoarce privirea către secolul 18, în timpurile regelui Philip V. Acest șpagat nu este sustenabil. Cei care luptă pentru independența Cataloniei ar trebui să se decidă pentru prezent, altminteri vor fi într-adevăr perdanții istoriei.

Autoare: Barbara Wesel / lp