Nori negri deasupra Turciei

Ultimele zile au fost tulburi. Unul dintre cele mai mari ziare din Turcia, "Hürriyet", a fost atacat de două ori. De asemenea, sediile din câteva oraşe ale formaţiunii pro-kurde Partidul Democratic al Poporului (HDP) au fost ţinta mai multor atacuri violente. Conducerea ţării se află la răscruce: dacă nu e cumpătată, s-ar putea ajunge la un conflict intern.

Peste nici două luni în Turcia sunt programate alegeri. Ţara traversează o perioadă dificilă, dacă nu chiar periculoasă: este la graniţa turbulenţelor politice grave. Ankara şi Bruxelles-ul consideră uciderea soldaţilor turci de către rebelii PKK un act de terorism - condamnat prin demonstraţii de stradă în Turcia. E greu să vezi tineri soldaţi sau poliţişti ucişi în fiecare zi. Mii de oameni au protestat în Turcia faţă de organizaţia teroristă kurdă. O reacţie corectă.

Dar în anumite părţi situaţia a scăpat de sub control. Unii demonstranţi au atacat redacţia ziarului "Hürriyet", magazine, sediul central al partidului HDP şi alte clădiri ale aceleiaşi formaţiuni.

Un joc periculos

"Teama şi democraţia nu fac casă bună împreună. Dar noi ne temem!" Acestea sunt cuvintele redactorului-şef al ziarului "Hürriyet", Sedat Ergin. Şi tot din aceste cuvinte transpare presiunea masivă la care e supusă presa turcă neaservită sau ostilă preşedintelui islamo-conservator Erdogan şi partidului aflat la guvernare, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP).

Nicio opinie politică nu justifică aceste agresiuni. Atacurile asupra presei sau asupra partidelor alese în mod democratic sunt fapte penale.

Chiar dacă unii dintre agresori au fost arestaţi, principala problemă rămâne: cum de s-a ajuns la aşa ceva? Să inciţi tineretul şoptindu-i la ureche că instituţiile media sunt organizaţii teroriste e un joc periculos.

Îndemnul la ură şi discriminare nu va fi de folos niciunui partid turc. Dimpotrivă, cetăţenii vor începe să se întrebe cine se face vinovat de instabilitatea din ţară. Fiecare are dreptul să demonstreze. Însă statului îi revine şi răspunderea de a-şi proteja cetăţenii şi de a-i pedepsi pe cei ce se fac vinovaţi de propagarea urii şi de încurajarea actelor de violenţă.

În prezent Turcia are nevoie în primul rând de solidaritate. Şi trebuie să înţeleagă că oamenii care trăiesc în interiorul graniţelor sale trebuie să trăiască împreună. Omul care care îi reprezintă - indiferent de sex, etnie sau convingerile lor politice - este preşedintele Erdogan. Şi este trist faptul că toţi liderii politici au lansat către popor un apel la solidaritate, numai preşedintele Turciei nu.

Nu mai e vorba de câştigătorul alegerilor, ci de viitorul unei ţări care a luptat multă vreme pentru unitatea sa. Acum, Turcia se confruntă cu o altă formă de teroare, una care alimentează oamenii cu ură. O teroare căreia numai poporul turc îi poate pune capăt, apărându-se în faţa oricărei provocări.