1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: O victorie pentru cei care și-au dorit-o mai mult

Joscha Weber/os14 iulie 2014

Germania s-a clătinat, a fost numărată, dar s-a ridicat din nou. Într-o finală intensă, unsprezecele german a câștigat pentru că și-a dorit mai mult victoria, crede redactorul sportiv al DW Joscha Weber.

https://p.dw.com/p/1CcKb
Imagine: Laurence Griffiths/Getty Images

Dansul fericit și relaxat al jucătorilor germani în jurul trofeului Cupei Mondiale părea să arate că totul a fost ușor. Cupa se afla pe iarba stadionului Maracana din Rio de Janeiro iar echipa germană se bucura nestăvilit în jurul ei, cu brațele ridicate.

Era momentul marii bucurii, după un meci epuizant: 120 de minute care au lăsat urme - nu în ultimul rând pe fața lui Bastian Schweinsteiger, o tăietură care a sângerat abundent. Schweinsteiger s-a aflat în repetate rânduri prăbușit pe teren, după dueluri unu la unu și crampe musculare dureroase. Schweinsteiger a continuat însă de fiecare dată să se ridice și să revină în joc, un simbol pentru dorința de victorie a unsprezecelui german duminică seara.

Naționala germană a dat dovadă de mare caracter, luptând împotriva puternicilor rivali argentinieni, împotriva propriei epuizări, încercând să evite ca meciul să fie decis la loteria penaltiurilor. În ultimele minute ale prelungirilor, jucătorii germani au riscat din nou pe cartea atacului și au fost răsplătiți: centrare a lui Schürrle, preluare Götze, voleu în colțul lung pe lângă Romero, gol! A fost punctul care a terminat echipa Argentinei și răsplata pentru naționala luptătoare până la sacrificiu a Germaniei. Care a meritat astfel pe deplin acest al patrulea titlu mondial.

Finala a stat multă vreme pe muchie de cuțit. Ambele echipe au comis greșeli mari, dar în egală măsură nu au reușit să concretizeze pe tabela de marcaj erorile adversarului.

Redactorul sportiv al DW, Joscha Weber
Redactorul sportiv al DW, Joscha WeberImagine: DW

Odată cu trecerea timpului a devenit clar că echipa care va marca prima va învinge. Germania a reușit în cele din urmă să o facă pentru că și-a dorit mai mult victoria. Unsprezecele german a fost parcă și mai decis decât cel argentinian să-și investească și ultimele resurse pentru a câștiga meciul. O performanță fizică și psihică extraordinară, demnă de tot respectul.

O afirmație care este potrivită și pentru antrenorul naționalei. Un tip care deseori a polarizat opinia publică și a generat critici prin încăpățânarea cu care a ținut la anumite idei tactice proprii.

La fel ca echipa sa, și Joachim Löw a trecut printr-o evoluție nu întotdeauna liniară, dar care a avut mereu ca obiectiv succesul la un turneu important. Löw a transformat o generație valoroasă de jucători într-o echipă din care egoismul nu a făcut parte. Și mai mult respect merită antrenorul pentru că a fost dispus să-și supună la cele mai dure teste ideea fotbalului estetic. Să-și analizeze conceptul și în final să-l adapteze marelui obiectiv: titlul de campioni mondiali. Chapeau, domnule antrenor federal, ați reușit!