1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Penalizarea ministrului de Interne

Mathias Bölinger/os7 octombrie 2015

Criza refugiaților va fi administrată de cancelaria federală. Dacă Angela Merkel îi ia ministrului de Maizière principala sa sarcină la momentul actual, ea se expune pe sine unui risc sporit, crede Mathias Bölinger.

https://p.dw.com/p/1Gju4
Ministrul de Interne, Thomas de Maiziere
Ministrul de Interne, Thomas de MaiziereImagine: picture-alliance/dpa/P. Zinken

Cancelara s-a săturat: ea i-a retras de facto răspunderea ministrului de Interne în ceea ce privește politica privind refugiații. Cu aceasta se va preocupa de acum chiar oficiul cancelariei federale. Cel mai apropiat colaborator al doamnei Merkel, ministrul pentru Cancelaria federală, Peter Altmaier (CDU), va fi coordonatorul problematicii refugiaților.

Rostind fraza devenită celebră "Ne vom descurca", Angela Merkel s-a implicat direct în rezolvarea crizei refugiaților. A fost lăudată în toată lumea pentru angajamentul ei. Din "cancelara de fier", care a îngenuncheat Grecia, ea a devenit în percepția multora o "mămică inimoasă". Cele mai serioase probleme au căzut însă în sarcina altora: a autorităților locale și regionale și în sarcina ministrului federal de Interne Thomas de Maizière.

Așa nu ne vom descurca

Peste tot lipsește câte ceva: sunt prea puține adăposturi pentru refugiați, prea puțini funcționari locali care să preia cererile de azil, prea puțini angajați care să le prelucreze. În taberele tot mai aglomerate se ajunge tot mai des la violențe. În fața centrelor de înregistrare a refugiaților se petrec scene dramatice. Este clar că așa nu vom reuși.

Ministrul de Interne de Maizière (CDU) a dat mereu senzația că este cu un pas în urma evenimentelor. Mai întâi l-a înlocuit pe șeful autorității pentru refugiați. În locul acestuia l-a numit la cârma Oficiului federal pentru Migrație și Refugiați pe Frank-Jürgen Weise. L-a angajat pe "cel mai bun", a explicat ministrul. Weise a rămas însă simultan și șef al Oficiului pentru Muncă. De Maizière l-a împrumutat temporar pe acesta de la ministra Muncii. Poate că Weise este un supermanager, care se poate ocupa simultan atât de gigantica Agenție a Muncii, cât și de marele șantier care este în prezent autoritatea pentru refugiați. Mai probabilă este însă o altă variantă: de Maizière a avut prea puține opțiuni pentru a mai putea pune condiții.

De Maizière pare un profesor depășit

Nimeni nu s-ar fi putut aștepta ca Germania să rezolve fără probleme această mare provocare. Cu atât mai important este ca guvernul să arate că face tot ce poate pentru a aduce lucrurile sub control. De Maiziere nu a dat deloc această impresie. În timp ce presa vuia despre violențele din centrele suprapline de refugiați, ministrul de Interne se plângea în fața jurnaliștilor că nou-veniții nu știu să aprecieze ospitalitatea gazdelor germane. Încercarea de a se poziționa în vârful resentimentelor populiste exprimate de o parte a opiniei publice l-a făcut să pară disperat. De Maiziere a arătat ca un profesor depășit care se plânge de lipsa de respect a elevilor.

Mathias Bölinger
Mathias BölingerImagine: DW/C. Becker-Rau

Angela Merkel și-a asumat un risc mare prin fraza "Ne vom descurca". Un gest politic atipic cancelarei. Cu aceste cuvinte și-a asumat direct responsabilitatea pentru rezolvarea crizei. Acum se pare că a înțeles că, în acest scop, nu poate lăsa soluționarea problemei în mâinile ministrului de Interne. Merkel l-ar fi putut concedia pe de Maiziere, cum a mai făcut în alte situații. În schimb, ea a decis să transforme rezolvarea crizei refugiaților în una din preocupările ei principale. Acum este nevoită să facă mai mult: dacă va reuși să rezolve problemele, propoziția "Ne vom descurca" va intra în cărțile de istorie. Dacă nu, nu va mai avea la dispoziție un de Maizière pe care să-l poată lăsa să își asume singur eșecul.