Program dens, timp puţin

Miniştrii de Externe ai celor şapte ţări cele mai industrializate au discutat despre crizele lumii contemporane vreme de 24 de ore. Dar dacă se numără orele în care ei au putut să discute unii cu alţi nederanjaţi de nimeni, rezultatul este mult mai modest. Aceasta fiindcă programul-cadru a dus la irosirea unui timp preţios. Ceremonia de bun venit cu program muzical şi semnarea cărţii de onoare a oraşului, plimbarea cu barca pe râul Trave, fotografiile oficiale şi conferinţele de presă au făcut ca timpul alocat temelor urgente - cum ar fi negocierile atomice cu Iranul, criza din Ucraina sau conflictele din Orientul Mijlociu - să fie foarte scurt.

În plus, numai şase din cei şapte şefi ai diplomaţiei au fost prezenţi pe întreaga durată a reuniunii. Şeful Departamentului de Stat de la Washington, John Kerry, care reprezintă totuşi cea mai importantă şi mai puternică naţiune industrializată a lumii, a venit abia în dimineaţa celei de-a doua zi şi nu a putut sta decât câteva ore. El a trebuit anterior să informeze Congresul despre stadiul negocierilor atomice cu Iranul. În context, administraţia Obama se confruntă cu uriaşe presiuni, fiindcă liderii republicanilor majoritari în ambele Camere ale Congresului se opun semnării unui acord cu Republica Islamică.

Puţin timp pentru discuţii

A rămas deci timp foarte puţin pentru consultări legate de nenumăratele crize şi conflicte care pun în pericol pacea lumii. De aceea nu trebuie să mire că reuniunea de la Lübeck nu s-a soldat cu rezultate concrete, în afara celor trei declaraţii oficiale. În plus, scopul ei principal a fost pregătirea reuniunii şefilor de stat şi de guvern ai G7, care va avea loc în iunie la Castelul Elmau din Bavaria.

Să fi fost, deci, de prisos reuniunea miniştrilor de Externe de la Lübeck, care a transformat oraşul pentru două zile într-o fortăreaţă şi care a paralizat viaţa publică? Să fi fost cheltuiţi banii degeaba? Răspunsul este unul negativ. Rostul reuniunilor de acest fel este acela de a oferi prilejul unor discuţii relaxate despre problemele existente, în aşa fel încât conflictele să fie detensionate şi să se identifice soluţii. Acesta este în esenţă rostul diplomaţiei.

O contribuţie la salvgardarea păcii în lume

Desigur, se poate afirma, după cum a făcut-o deputatul de stânga Jan van Aken, că ţările din grupul G7 nu reprezintă majoritatea populaţiei de pe glob şi fără Rusia este imposibilă rezolvarea celor mai multe dintre crize şi conflicte. Dar, la fel de bine se poate spune următorul lucru: Tocmai fiindcă în G7 sunt reunite principalele ţări industrializate, care dispun de mai multă putere decât altele, aceşti şapte şefi ai diplomaţiei poartă o responsabilitate sporită pentru starea lumii. Şi nu se poate spune că ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, care a făcut la Lübeck oficiile de gazdă cu o bucurie vizibilă, sau omologii săi nu ar avea voinţa sinceră pentru detensionarea conflictelor care pun în pericol pacea lumii.

Reuniunea miniştrilor de Externe a fost aşadar folositoare, importantă şi a avut sens. Dar şi mai bine ar fi fost dacă ar fi existat mai mult timp pentru consultările politice, în dauna turismului şi protocolului opulent.