Comentariu: Promisiunile lui Ponta

A mai spus, între altele, în cursul unei escale la fundaţia social-democrată Friedrich Ebert, în răspăr faţă de adevăr, că, în România, presa ar fi „liberă” iar extremismul n-ar „constitui un pericol”.

La rândul ei, Angela Merkel a sărit peste propria ei umbră şi a dat mâna cu un politician impenitent. Unul care, totuşi, a fost implicat anul trecut într-un puci şi nu şi-a admis niciodată plagiatul, manipulând direct sau prin supuşii săi instituţiile capabile să oficializeze verdictul furtului său intelectual.

Germania, care are o grămadă de şantiere în lucru, cu proiecte extrem de dificile în sudul şi estul continentului, în relaţiile cu SUA, Rusia, China şi cu statele din Orientul Mijlociu, şi este totodată o ţară extrem de interesată să-i funcţioneze economia şi comerţul, i-a întins mâna lui Ponta, prin primirea sa la cancelară.

Merkel a ţinut să sublinieze, în cursul întrevederii cu premierul, că Germania insistă asupra continuării şi eficientizării combaterii corupţiei în România, asupra respectării principiilor statului de drept şi, desigur, asupra securităţii juridice.

Cea din urmă e o chestiune care interesează în mod direct firmele germane ce investesc în România. Nu trebuie uitat, în context, că Germania este şi cel mai important investitor străin din România, sute de locuri de muncă fiind create, mai nou, pentru muncitori români.

Nu e deci de mirare că Merkel, care şi-a măsurat vorbele cu mare atenţie, n-a vorbit, ca Ponta, de un "parteneriat strategic", dar a subliniat că doreşte dezvoltarea relaţiilor economice mutuale, relaţii care ar mai avea, potrivit ei, suficient potenţial spre a se intensifica.

Ceea ce interesează pe moment Germania, în cel mai înalt grad, în afară de respectarea principiilor democratice şi a standardelor statului de drept, precum şi combaterea corupţiei şi refacerea încrederii, mai degrabă precare, în justiţia românească, e frânarea aşa-numitei "imigraţii a sărăciei".

Simultan, Germania e într-un an electoral şi are suficiente probleme cu misiunea salvării zonei euro, precum şi cu recrudescenţa în estul şi sudul continentului a extremismului şi anti-germanismului, astfel încât pe Merkel ar aranja-o liniştirea mult tulburatelor şi învolburatelor ape româneşti.

În plus, alegătorii români şi-au spus cuvântul în decembrie 2012, iar coabitarea, de bine de rău, funcţionează. la rândul său, Ponta, care ştie că Germania e, în acest moment, puterea conducătoare în Europa şi vrea mult reapropierea dintre Berlin şi Bucureşti, în speţă resetarea împovăratelor şi tensionatelor raporturi bilaterale, a promis marea cu sarea.

Îşi va ţine el cuvântul? Se poate avea încredere în el? Destul de greu, dat fiind bilanţul său de până acum şi faptul că nu şi-a regretat clar şi fără echivoc toate greşelile, gafele şi derapajele, inclusiv cea faţă de presa germană, cea chipurile „infiltrată”. Credibilitatea se demolează lesne, dar se construieşte greu. Cu toate acestea, Berlinul a preferat totuşi să-i dea un cec în alb. Rămâne de văzut ce va face premierul cu acest avans.