Jurnalismul ca departament de PR al guvernului federal

Termenul "Willkommenskultur" a fost o găselniţă genială. Ideea "culturii de tip bun-venit" a avut o putere de sugestie fenomenală, care, în toamna anului 2015, a anihilat aproape orice fel de opoziţie politică şi mediatică în faţa manierei în care cancelara Angela Merkel a gestionat criza refugiaţilor. A fost o politică extremă, o cale pe care a mers doar Germania. Nicio altă ţară nu a avut o disponibilitate mai mare în preluarea de refugiaţi, ceea ce i-a determinat pe mulţi politicieni străini să-i considere complet scrântiţi pe germani.

Însă nici guvernul de la Berlin, nici mass-media germane nu s-au lăsat impresionate de vituperările altor ţări, preferând să colaboreze îndeaproape întru "educarea" poporului. Studiul efectuat de Fundaţia Otto-Brenner arată că, "în loc să fie un observator neutru al mediului politic şi să analizeze critic acţiunile instituţiilor statului, punând întrebări şi cerând răspunsuri acestora, jurnaliştii şi-au însuşit abordarea şi soluţiile elitei politice". În document se mai precizează că "ziariştii care au manifestat îndoieli în legătură cu politica Berlinului privind refugiaţii au fost suspectaţi de xenofobie".

False inhibiţii

Exact aşa s-a întâmplat! Eu însumi am făcut parte de la bun început din rândurile scepticilor. Nu am fost în stare să înţeleg care sunt motivele pentru care Germania ar avea obligaţia morală de a prelua - în principiu fără limite - oameni din toate colţurile lumii. Am considerat că este o greşeală colosală, cu repercusiuni foarte grave asupra ţării, decizia de a deschide graniţele pentru toată lumea şi menţinerea acestei hotărâri timp de mai multe luni, pe principiul: "vedem noi mai încolo cine are dreptul să rămână". Mă temeam la acea vreme că în Germania vor apărea conflicte capabile să destabilizeze deopotrivă societatea şi statul. La ce ar fi folosit o atare situaţie refugiaţilor?

M-am simţit însă foarte inhibat să scriu aceste lucruri, nu neapărat din cauza presiunii morale generale, pentru că înţelegeam foarte bine destinele personale ale refugiaţilor veniţi din ţări măcinate de războaie civile. Că tot veni vorba: generozitatea germanilor care s-au îngrijit de refugiaţi a fost impresionantă, mergând până la punerea la dispoziţie a sălilor de sport pentru cazarea nou-veniţilor. În contextul acestei efuziuni, mai poţi fi Gică-contra?

Însă această situaţie nu este un motiv pentru a-ţi reprima părerile. La fel cum nici mila nu poate fi un motiv suficient pentru a lua o decizie politică. Aşadar, să ne exprimăm liber!

În şedinţele de redacţie au existat numeroase dezbateri aprinse, numărul celor care puneau la îndoială "cultura de tip bun-venit" a cancelarei fiind într-o covârşitoare minoritate, fapt confirmat şi de studiul fundaţiei Otto-Brenner. Am observat însă că subiectele referitoare la refugiaţi erau abordate cu mai multă deschidere în afara spaţiului redacţional. Personal, nu îmi amintesc ca, în ultimele decenii, vreun alt subiect să genereze mai multă patimă decât criza refugiaţilor.

Demn de remarcat, colegii străini de la Deutsche Welle au fost mult mai critici cu politica Angelei Merkel decât cei germani. Probabil şi pentru că pe umerii lor nu apăsa povara istoriei germane, care joacă un rol extrem de important în acest context.

Zero cenzură

Sesizând că nu am mai scris niciun comentariu critic la adresa guvernului pe această temă, unii dintre cititori au presupus că am fost zburat din funcţie. Iată însă că sunt tot aici şi pot afirma că niciunul dintre şefii mei nu m-a împiedicat să public vreun comentariu. Şi nici nu au încercat să influenţeze conţinutul aprecierilor mele.

Acesta este, de fapt, cel mai important lucru. Ceea ce contează nu este dacă ai sau nu dreptate când manifeşti scepticism faţă de unele decizii politice, ci să o poţi acuza public de iresponsabilitate pe şefa guvernului. Inclusiv din postura de jurnalist la Deutsche Welle, instituţie finanţată cu bani publici. Asta înseamnă libertatea de exprimare. Aşa este în Germania!

Autor: Christoph Hasselbach / vd