Comentariu: România postelectorală şi reformele

Zilele trecute, Transparency International plasa România, în materie de corupţie, pe ultimul loc al listei cuprinzând statele Uniunii Europene. La fel de prost stau, în Comunitate, doar grecii şi bulgarii. Nu există nici un motiv de a se pune la îndoială justeţea notei extrem de rele atribuite României în domeniul corupţiei. Şi mai rău stă România în sfera libertăţii presei. Freedom House o plasa pe locul 92 în clasamentul ţărilor lumii, afirmând că România nu dispune decât o presă parţial liberă. Prin comparaţie, Republica Moldova, care abia s-a dezbărat, oficial, de regimul comunist, era cotată în acest domeniu la fel ca Rusia, ca ţară care nu dispune de o presă liberă.

Sursele catastrofei corupţiei şi lipsei de libertate a presei sunt comune. Lipsa unei legi a lustraţiei e doar una din ele. Dacă mass-media românească nu şi-a dobândit încă deplina libertate, la 20 de ani de la căderea regimului comunist, acest fapt se datorează în mare măsură menţinerii presei audio-vizuale, din 1989 încoace, sub controlul unor grupuri de interese ostile reformelor. Aceleaşi grupuri controlează Parlamentul. Iar dacă în România, ca şi în Rusia, Ucraina ori Republica Moldova, corupţia nu mai pare a fi o simplă tară, ci însuşi sistemul, e clar că problemele ţării se cer rezolvate urgent prin relansarea în forţă a restructurărilor, în special în domeniul justiţiei.

Impetuos iniţiate de Traian Băsescu şi Monica Macovei, ele fuseseră oprite imediat după aderarea ţării la UE de majoritatea PSD-PNL din parlamentul României.

Potrivit percepţiei celor mai sobre analize consacrate României în ultimii ani, preşedintele în exerciţiu s-a confruntat, în ultimii 4 ani, cu majorităţi parlamentare care au blocat sistematic atât reformele, în special cele din domeniul justiţiei, cât mai ales urmărirea penală a demnitarilor suspectaţi de corupţie.

Conform sondajelor, trei sunt posibilii câştigători ai alegerilor prezidenţiale. Actualul lider al PNL, Crin Antonescu, este şeful unei formaţiuni care, atât sub predecesorul său, Tăriceanu, cât şi după debarcarea fostului lider al liberalilor a pactizat cu PSD-ul. În Parlament, Crin Antonescu şi liberalii au pus umărul, cu toate forţele lor, la tentativa eşuată a suspendării preşedintelui Traian Băsescu, iar în afara forului legislativ la toate campaniile de presă declanşate sistematic împotriva şefului statului român.

Dincolo de adversitatea sa extrem de strident manifestată împotriva actualului preşedinte, Antonescu propune reduceri ale taxelor prea puţin finanţabile, în condiţii de criză economică. Reduceri fiscale de care ar profita în special aceiaşi magnaţi îmbogăţiţi din surse dubioase în faza de început a tranziţiei de la regimul comunist care controlează deopotrivă presa şi mare parte din Parlament.

La rândul său, liderul PSD Mircea Geoană are mari probleme de imagine. Geoană e perceput ca asociat cu lideri extremişti ca Vadim şi Becali precum şi cu Ion Iliescu. Or, fostul preşedinte este omul care, în afara de ataşamentul său faţă de Rusia, a devenit cunoscut, ani la rând, ca principala frână a reformării României şi a propriului său partid, croit din resturile PCR. În afară de vizita secretă efectuată de Geoană însuşi la Moscova, vizită care a alimentat temerile legate de o posibilă vânzare a intereselor româneşti în beneficiul grupurilor de interes dominând Kremlinul, liderul PSD mai promite o protecţie socială sporită. O protecţie la fel de puţin realistă şi în fond pernicioasă pentru economia României, în condiţii de criză, ca şi înlesnirile fiscale făgăduite de Crin Antonescu.

Acestea fiind faptele, realegerea în funcţie a lui Traian Băsescu ar trebui să fie o simplă formalitate. Fiindcă Băsescu e singurul lider post-ceauşist al României care, în sfera faptelor, are câteva bile albe la activ. În mandatul său, graţie competenţei unor miniştri precum Monica Macovei şi Mihai Răzvan Ungureanu, demnitari pe care preşedintele i-a susţinut din plin, România a demarat un proces real de decomunizare. A aderat la UE. Iar Băsescu a condamnat public comunismul, reuşind totodată să mute o bună parte din arhivele fostei securităţi ceauşiste de la serviciile secrete la CNSAS.

În concertata campanie purtată împotriva lui de liderii majorităţii parlamentare penelist-pesediste şi de trusturile de presă ale magnaţilor susţinându-i pe contracandidaţii lui Băsescu, i s-au pus în cârcă preşedintelui în exerciţiu diverse bile negre. S-a susţinut că Băsescu ar manifesta tendinţe dictatoriale. În realitate, România n-a fost nicicând mai liberă decât sub mandatul lui Băsescu. I s-a reproşat cazul Hayssam. Nu s-au prezentat nici un fel de dovezi care să-l poată incrimina în dosarul unui terorist sirian care fusese membru PSD şi îl însoţise în avionul prezidenţial pe Ion Iliescu în călătoriile sale externe. Dincolo de toate acuzele fanteziste, Băsescu se confruntă însă şi cu un reproş substanţial. S-a afirmat că ar fi un „scandalagiu" şi ca atare „incapabil să coopereze". E clar că Băsescu nu s-a dat în lături să polarizeze. Dar putea el oare urni din loc căruţa reformelor fără să işte o opoziţie vehementă?

Pe moment, şansele celor trei candidaţi sunt greu de evaluat. În ciuda opoziţiei masive care-l confruntă, Băsescu, dotat cu mai multă carismă decât toţi adversarii săi, ar putea învinge din nou. Rămâne de văzut doar dacă dinamica declanşată de o ipotetică nouă validare populară a Preşedinţiei lui Băsescu îi va conferi actualului preşedintele capacitatea de găsi în al doilea său mandat majorităţi parlamentare apte să re-demareze reforma.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Cristian Ştefănescu