Comentariu: Ruşinea nu ţine loc de pedeapsă

Reinhold Hanning a participat la cea mai mare crimă din istoria Germaniei. El a fost în egală măsură complice şi făptaş. A fost parte a industriei de ucidere în masă şi este dovada vie a faptului că şi în perioada naţional-socialismului nu maşinile, ci oamenii au ordonat crimele.

Când Hanning spune că îi este ruşine, acţionează dintr-un impuls omenesc. El nu poate fi însă iertat. Juridic este vinovat de uciderea a 170.000 de oameni.

Ordinele nu te scutesc de vină

Nu este unicul vinovat, dar nici nu poate fi iertat. Gardian fiind, fostul membru al SS, a fost implicat în transformarea lagărului de la Auschwitz într-unul din cele mai îngrozitoare puncte de pe harta omenirii. Şi el a fost responsabil de moartea a 1,3 milioane de oameni, din care peste un milion numai evrei.

Prin condamnarea gardianului Hanning, ca şi condamnările anterioare ale lui Gröning şi Demjanjuk, Germania a învăţat o lecţie importantă din perioada nazistă: nimeni nu se poate ascunde în spatele unor politicieni, partide sau ordine. Holocaustul a fost rezultatul unor acţiuni concentrate împotriva umanităţii, la care au participat criminalii şi cei care au acceptat crimele. Gardianul Hanning a recunoscut în timpul procesului că: " Simţeam mirosul de ars. Ştiam că sunt arşi oameni."

Mult timp naziştii au scăpat

Germanii au evitat ani buni să clarifice crimele din perioada naţional-socialismului. Nici juridic nu s-a avansat pe drumul adevărului. Când, cu 50 de ani în urmă, procurorul general din Hesa, Fritz Bauer, încerca să dovedească vina complicilor de la Auschwitz, acţiunea lui era respinsă de justiţia germană.

Decenii la rând, naziştii care nu au putut fi acuzaţi de o crimă concretă au scăpat fără nici un fel de condamnare. Şi în cazul Hanning, apărarea a încercat să obţină achitarea fostului gardian cu argumente asemănătoare. O astfel de hotărâre ar fi fost complet greşită şi inacceptabilă pentru victime.

Clar este că prin condamnarea unui om de 94 de ani nu se poate vorbi de protejarea societăţii faţă de un criminal. Importante sunt - de fapt - recunoaşterea vinei şi dreptatea datorată victimelor. Procesul de la Detmold a fost una din ultimele şanse publice de a îndrepta o parte din greşelile trecutului. Şi chiar şi atunci când ultimul făptaş va înceta din viaţă, amintirea va deveni un avertisment pentru viitor.