1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Reputația serviciilor de securitate germane

23 decembrie 2016

Presupusul făptaş al atentatului de la Berlin era cunoscut autorităţilor germane. Dar să vorbim despre un eşec al acestora ar fi prematur, este de părere Marcel Fürstenau. 

https://p.dw.com/p/2UmGW
Deutschland Berlin Razzia gegen IS-Terroristen
Imagine: picture-alliance/dpa/P. Zinken

Circumstanţele legate de presupusul atentator de la Berlin, Anis Amri, ne fac să credem orice despre serviciile germane de menţinere a securităţii numai un singur lucru, nu. Anume faptul că acestea ar menţine securitatea. Dar cui gândeşte astfel i-aş aminti că Germania a fost ferită foarte multă vreme de un act terorist cu multe victime. Oficiul federal de combatere a criminalităţii (BKA) a publicat la începutul anului o listă cu 11 atacuri teroriste dejucate. Printe acestea, planurile aşa-numitei "Sauerland Gruppe" care, în 2007, urmărea comiterea unor atentate cu explozibili şi a cărei vinovăţie a putut fi dovedită. Membrii grupării au fost condamnaţi pe viaţă.

Desigur, uneori, a fost şi puţin noroc la mijloc. Ca, de exemplu, în cazul plănuitului atentat cu bombă de la gara centrală din Köln. Dispozitivele nu au explodat din cauza unor defecte de fabricare. În ciuda tuturor incidentelor, un succes poate fi considerată şi arestarea lui Jaber al-Bakr - refugiatul sirian care pregătea un atentat şi care, după reţinerea sa, s-a sinucis în închisoare.

Nimeni nu poate fi arestat doar din cauza atitudinii sale

Iată ideea de la care au pornit autorităţile germane şi-n cazul tunisianului Anis Amri. Acest solicitant de azil a cărui cerere a fost respinsă s-a aflat în vizorul autorităţilor timp de o jumătate de an. Însă nu i s-a putut dovedi niciun delict relevant pentru securitatea statului. Ca atare, investigaţiile au fost sistate. Numai luând în considerare perioada de timp în care Amri a fost ţinut sub observaţie nu putem spune că autorităţile au acţionat cu superficialitate. Fireşte, pe fondul tragediei de la Berlin, este trist faptul că tunisianul n-a putut fi arestat, din lipsă de probe. Dar nimeni nu poate fi  reţinut sau condamnat la ani grei de temniţă numai din cauză că are o anumită atitudine.

Marcel Fürstenau
Marcel Fürstenau, DW-BerlinImagine: DW

Astfel se procedează într-un stat de drept şi lucrul acesta ar trebui păstrat chiar şi din simplul motiv că oricare alt mod de a acţiona ar însemna un nou triumf al teroriştilor asupra unor valori ca libertatea sau demnitatea umană. Au vrut să ne provoace nesiguranţă şi, cel puţin deocamdată, au reuşit.

Dar Germania n-ar trebui să le mai facă acestor ticăloşi şi plăcerea de a-şi defăima propriile servicii de menţinere a securităţii. Greşelile ar trebui identificate şi eliminate. Dar să pui chiar totul la îndoială ar fi populist şi lipsit de răspundere.

Masacrul de la Nisa şi starea de urgenţă

Cum ar fi putut fi împiedicat unul ca Anis Amri, dacă într-adevăr el a comis atacul, să-şi pună în aplicare planul? Prin întemniţarea pe termen nelimitat fără nicio dovadă concretă? Să fi declarat şi Germania starea de urgenţă cum a procedat Franţa după atentatele de la Paris în 2015? Tot n-a ajutat la nimic dacă ne gândim la incidentul de la Nisa. Atacul din iulie de la Nisa a fost o crimă în masă care a servit drept model macabru pentru atentatul comis la piaţa de Crăciun din Berlin.  

Din păcate, trebuie să ne aşteptăm oricând la asemenea lovituri. Numai numărul suspecţilor periculoşi de pe listele BKA este de ordinul sutelor. Este imposibil să-i supraveghezi permanent pe toţi. Urmăriţi îndeaproape sunt numai cei despre care autorităţile au cele mai multe informaţii. Paradoxal, în contextul actualei stări de spirit, putem spune că Anis Amri este dovada eficienţei Poliţiei germane şi a Oficiului federal pentru protecţia Constituţiei. 

Indicii prea slabe

L-au observat multă vreme. A dispărut din vizor - din câte se ştie - nu din cauza incompetenţei autorităţilor, ci din lipsa probelor. Indiciile au fost mult prea slabe pentru a-l scoate din circuit. Autorităţile germane ar trebui acuzate de incompetenţă abia în momentul în care actualele investigaţii vor arăta că, în trecut, au procedat greşit.

Autor: Marcel Fürstenau / CS