Comentariu: Sfârșitul soluțiilor simple

Cel mai târziu de la conflictul din Libia, aliații tradiționali ai Germaniei privesc cu suspiciune spre politica externă a Berlinului. Pentru cine a uitat: sub direcția ministrului federal de Externe din epocă, Guido Westerwelle, Germania se abține, în anul 2011, în Consiliul de Securitate al ONU, când se supune la vot o intervenție militară în sprijinul populației civile libiene asediate de regimul Gaddafi. În acel moment, Germania se îndepărta de partenerii săi tradiționali, Franța, Marea Britanie și Statele Unite, și se apropia de Rusia și China. Riscurile, a comentat la acea dată Westerwelle, sunt mari - dar Germania urează partenerilor săi mult succes. Cu toate acestea, a mai punctat atunci Westerwelle, Germania era pregătită să preia responsabilități internaționale.

Dar reținerea din Consiliul de Securitate a transmis comunității internaționale un alt mesaj: Germania se retrage când lucrurile se complică. Cu discrusul rostit la Conferința de Securitate de la München, președintele Gauck a trasat liniile directoare ale noii politici externe a Germaniei. Nu e, la drept vorbind, primul politician german care pledează pentru o implicare mai energică a Germaniei pe scena internațională. Dar argumentația folosită de Gauck, ca și modul în care și-a expus-o, dau o gerutate deosebită mesajului transmis de șeful statului federal. Cu o retorică absolut convingătoare, Gauck a explicat de ce Germania este ancorată în viața planetei cum puține alte state poate sunt, fapt ce nu îi permite să mai practice diplomația insulei izolate. Pentru o țară care profită așa de mult de actuala situație globală cum este Germania nu există dreptul de a întoarce privirea de la evoluțiile globale.

Angajamentul pe care Germania vrea să și-l asume poate include și momente de recurs la structurile militare, a acceptat Gauck. Dar aceasta nu înseamnă că Germania devine de acum, automat, furnizor de militari suplimentari pentru misiunile internaționale, a ținut Gauck să lămurească. Președintele federal preferă să vorbească despre nevoia de a ține urechile cât mai ciulite.

Actuala lume nu mai poate funcționa în parametrii „fără Germania”. Un uriaș economic nu poate fi un pitic politic. Aceasta nu înseamnă că Germania va trebui să se amestece peste tot în lume. Nici nu poate, nici nu i-o cere nimeni. Dar nici nu mai poate duce aceeași viață simplă, de cârcotaș de pe margine, cum a făcut-o până acum.