Comentariu: Turcia, la un an de la începutul protestelor din Parcul Gezi

Pe 28 mai 2013, demonstranţi paşnici au protestat contra unui proiect de construcţii, la care se putea uşor renunţa, într-o mică oază de verdeaţă din Piaţa Taksim, situată în centrul Istanbulului. Protestatarii au ocupat Parcul Gezi pentru a salva una din ultimele suprafeţe verzi din inima metropolei turceşti, dominată de zgomotul din trafic şi de construcţiile de beton. Trei zile mai târziu, poliţia a declanşat o brutală ofensivă contra demonstranţilor paşnici care-şi ridicaseră corturi în parc.

Imaginile înfăţişând forţele de ordine din Turcia înăbuşind mişcarea paşnică de protest din Gezi, nedemne unui stat de drept, democrat, au şocat opinia publică turcă şi internaţională.

Cu ocazia împlinirii unui an de la acele evenimente, mai multe grupări ale societăţii civile au anunţat noi demonstraţii contra premierului Erdogan, mai ales în Piaţa Taksim. Tocmai acum există o şansă, fie ea şi foarte firavă, ca Recep Tayyip Erdogan să aleagă calea păcii interne. În loc să asmută din nou poliţia împotriva miilor de demonstranţi, primul ministru ar putea tolera, ca parte a democraţiei, manifestările critice la adresa guvernului său. De la un premier, al cărui partid guvernează cu o absolută majoritate, se poate aştepta mai multă suveranitate. Chiar şi o mică deschidere spre dialog cu criticii şi adversarii săi politici sau din rândurile societăţii civile, ar face superflue comparaţiile, deloc frumoase, între şeful guvernului unui stat membru al NATO, care şi-a propus aderarea la UE, şi despotul arab răsturnat de la putere.

Recentele atacuri verbale lansate de Erdogan la adresa presei europene şi a politicienilor germani ne fac, însă, să ne îndoim că premierul va apela la raţiune. La un an de la izbucnirea protestelor din Parcul Gezi ne aşteptăm mai degrabă la noi ciocniri puternice între demonstranţi şi forţele de ordine decât la o schimbare în bine.

Occidentul are nevoie de Turcia ca partener de nădejde în conflicte din vecinătatea acesteia - din Siria, Irak, Iran şi până în Caucaz sau Ucraina. Dar acest bastion de nădejde a căpătat fisuri. Fisuri, care se adâncesc dacă Erdogan nu-şi schimbă poziţia, acţionând în spritul democraţiei. Premierul ar trebui să dea dovadă şi de capacitatea de a gestiona situaţii de stres şi de a face faţă criticilor venite din interior sau din afara ţării. Că aşa ceva e posibil în viitorul apropiat, pare, deocamdată, de neimaginat.