Un interminabl joc al nervilor în Cipru

Tentative de reunificare a Ciprului au existat cu duiumul. Se fie cea de acum, oare, cu noroc? La prima vedere, se pare că da. O analiză mai precisă relevă existenţa unor îndoieli serioase în legătură cu voinţa politică a marilor "jucători".  

Este vorba despre binecunoscutul exercițiu diplomatic în care negociatorii oferă pe-o parte speranţă, iar pe de alta avertizează tocmai în legătură cu aceasta. Dar, în cazul de faţă, răbdarea fără sfârșit nu este răspunsul corect. Această insulă divizată nu mai are încă un deceniu timp să rezolve situaţia. Șansa unității riscă să dispară pentru totdeauna. Explicaţia este simplă: şeful ciprioţilor turci și omologul său grec sunt ultimii din generaţia lor. Ei încă îşi amintesc de Ciprul nedivizat și doresc reunificarea. După dispariţia lor, unitatea s-ar pierde şi ea.

Pentru Uniunea Europeană, rezolvarea acestui conflict înghețat vechi, ar fi ca o injecție de vitamine. Succesul în politica de pace ar fi o veste bună în acest an încărcat.

Apoi, Europa însăşi are acea câte ceva de câştigat într-o atare situaţie. Un aspect central al tensiunilor cu Turcia ar dispărea. UE și NATO ar putea în cele din urmă să coopereze în mod oficial. Iar conducta de gaz despre care s-a vorbit deseori, ar reduce dependența de Rusia.

Erdogan măreşte miza

În această etapă a negocierilor, problema principală este că nimeni nu ştie la ce se gândeşte preşedintele Erdogan. Până acum, el a permis negocierilor să avanseze şi ambele părţi au făcut concesii majore. Numai că, subit, acelaşi Erdogan vine şi pune praf de puşcă pe masa tratativelor: soldaţii turci, spune el, vor rămâne pentru totdeauna în Cipru. Deloc surprinzător, diplomaţia lui Erdogan se face cu trompeta. Întrebarea esenţială, de al cărei răspuns depinde eşecul sau reuşita negocierilor este în ce măsură Turcia este dispusă să accepte un nou format menit să garanteze securitatea ambelor grupuri etnice de pe insulă. Cei peste 30 de mii de soldaţi turci prezenţi în Cipru nu pot rămâne pur şi simplu aici - lucru inacceptabil atât pentru UE şi Grecia, cât şi pentru ciprioţii greci.

Erdogan ştie prea bine acest lucru. Vrea el să torpileze deja de pe acum negocierile? Poate că îl interesează voturile ultra-conservatorilor în perspectiva modificării legii fundamentale a ţării şi nu doreşte să fie preşedintele care "pierde" Ciprul taman înainte de acest vot. Sau poate doar trage de timp? Acestea nu sunt decât speculaţii, nimic mai mult.

Până la urmă, ce interes ar putea avea Erdogan să amelioreze relaţia Turciei cu Europa şi să rezolve diferendul cipriot - piedică în calea negocierilor de aderare a Turciei la UE? Să fie vorba doar de un preţ economic, recte extinderea uniunii vamale? Toate aceste elemente strategice ar putea avea rolul lor în situaţia de faţă. 

Rusia, factor perturbator

Lucrul de care se tem cel mai mult ciprioţii pro-unificare în acest moment este amestecul Moscovei. Or, pe insulă există deja indicii că are loc o campanie subversivă, menită să îndrepte opinia publică împotriva reunificării. Dacă, însă, referendumul va eşua şi a doua oară, subiectul se închide.

Rusia nu are niciun interes să susţină reunificarea pe insulă. Un eventual succes al Europei este nedorit la Kremlin. De aceea, Moscova face tot ce-i stă în putinţă pentru a submina eforturile UE. Să ne amintim că ruşii au blocat încă din 2004, în Consiliul de Securitate al ONU, prima încercare substanţială de reunificare. Rusia a investit enorm în Cipru şi tratează insula ca pe o sferă proprie de influenţă. Ambasadorul rus din Cipru a fost deja avertizat din pricina tentativelor de amestec în mersul lucrurilor.

Viitorul acestei insule divizate nu depinde de bunavoinţa ciprioţilor. El se află mai degrabă în mâna marilor puteri, Turcia şi Rusia, care îşi urmăresc propriile interese în Cipru. Cum se întâmplă deseori, comunitatea internaţională este neputincioasă şi niciun efort diplomatic, oricât de răbdător, nu va schimba acest lucru. 

Autor: Barbara Wesel / vd