Veșnicul conflict cipriot

Insula Cipru este divizată din 1974 - și tot din 1974 ciprioții turci și cei greci ar dori chipurile un singur lucru: reunificarea patriei lor împărțite în două. Totuși, de fiecare dată când între cele două părți au loc lungi negocieri de stingere a conflictului, taberele nu reușesc până la urmă să cadă de acord. La fel s-a întâmplat și marți la Mont Pelerin lângă Lacul Geneva, unde președintele Republicii Cipru, Nikos Anastasiades, și Mustafa Akinci, președinte al Republicii Turce a Ciprului de Nord, au negociat sub mediere ONU. Zile întregi, cei doi au fluturat în fața comunității internaționale ideea că o soluționare a conflictului ar fi iminentă.

Dar n-a fost să fie. În ciuda prenegocierilor întinse pe 18 luni, negocierile din Elveția s-au încheiat fără rezultat. În ce s-au împiedicat de această dată cele două părți: în orășelul părăsit Morfou, care anterior avea 7.500 de locuitori. După invazia militară turcă localitatea aparține teritoriului controlat de ciprioții turci iar foștii săi locuitori trăiesc în sudul grec al insulei, cu statut de refugiați.

Propunerile liderului ciprioților turci Akinci de reglementare a situației refugiaților a dat de înțeles părții grece că ciprioții turci nu intenționează să returneze orașul Morfou. Acest aspect a constituit piatra de moară a actualelor negocieri.

Partea turcă a Ciprului, slabă din punct de vedere economic

Dacă Morfou este așa un simbol important, se întreabă comunitatea internațională, de ce au respins atunci ciprioții greci în 2004 așa-numitul plan Annan. Acest plan de reunificare a Ciprului prevedea tocmai returnarea localității Morfou. La elaborarea proiectului de atunci au participat mulți politicieni din partea greacă a Ciprului. Grecii au votat împotriva planului, turcii în favoarea lui. Așa s-a pierdut și atunci șansa de rezolvare a chestiunii cipriote.

La peste 40 de ani de la invazia militară turcă, problema conflictului cipriot trebuie pusă altfel: de ce lipsește o voință politică robustă de reunificare, în pofida declarațiilor din ambele părți? Răspunsul implică tot o "separare": pentru că ciprioții turci sunt mai slabi iar cei greci mai puternici. Nordul turc al Ciprului este slab din punct de vedere economic, este dependent de sursa sa de protecție, impredictibila Turcie. Ankara nu are deocamdată niciun motiv convingător pentru a renunța la Cipru.

Lumea uită de puciul dictaturii militare de la Atena

Sudul grec al Ciprului o duce mai bine economic iar locuitorii săi se simt bine ca membrii ai UE și ai zonei euro. Nici ei nu au un motiv major de a renunța la lamentările lor pe scena internațională și se complac în rolul de victimă veșnică a invaziei turce din urmă cu mai multe decenii.

Lumea uită că, în 1974, dictatura militară de la Atena a organizat un puci la Nicosia, cu scopul unificării Greciei cu Ciprul. Turcia democrată de atunci a intervenit ca stat garant, care să-i protejeze pe ciprioții turci de eventuale atacuri. Așa a devenit atunci Ciprul teren de joc pentru cele două țări care garantau securitatea celor două părți. Și de atunci conflictul cipriot nu pare că vrea să se mai termine.

Autor: Spiros Moskovou