Încrederea în sine a Europei de Est

În timp ce România, Bulgaria și statele Balcanilor de Vest erau împotmolite în mocirla reformelor ratate, la jumătate de drum spre democrație și economie de piață, Praga, Budapesta, Bratislava și Varșovia au reușit să schimbe sistemul în doar câțiva ani. Alături de Slovenia și Țările Baltice, au aderat la Uniunea Europeană încă în 2004, cu trei ani mai devreme decât România și Bulgaria. 

Acum, în cel de-al treisprezecelea an ca membre UE, au ajuns un fel de paria al Uniunii. Crește tot mai mult clivajul dintre cele patru state ale grupului de la Vișegrad (V4) și țările care sunt membre UE de mai mult timp. În primul rând, ungurii și polonezii, mai nou și cehii, nu mai votează pe placul vestului. Văzute de la Bruxelles, Berlin și Paris, statele V4 par să fie în rolul Saxoniei pentru Germania: un grup cu 64 de milioane de cetățeni, unde mulți cochetează cu o imaginară Alternativă pentru Europa (așa cum mulți cetățenii din landul Saxonia au votat partidul de dreapta Alternativa pentru Germania, AfD). 

Solidaritea europeană înseamnă altceva în Est și în Vest 

În vestul Europei, premierul maghiar Orbán e menționat, de obicei, laolaltă cu Putin și Erdogan. Polonia le displace statelor din vest din cauza conservatorismului național, influențat puternic de catolicism. Iar în cazul cehilor, seculari și occidentalizați, a apărut întrebarea de ce au ales tocmai partidul unui miliardar slovac. Andrej Babiš a câștigat alegerile la vârful unei mișcări care s-a ridicat împotriva partidelor tradiționale, ca Macron în Franța. În mod normal, așa ceva se numește populism. Dar cel care e calificat drept populist e Babiš, un pragmatic al puterii, în timp ce Macron are reputația de a fi salvat Franța de populism. 

Adesea, aceiași termeni au semnificații diferite în Est și în Vest. Când s-au deschis porțile pentru migranți în urmă cu doi ani, majoritatea statelor UE au pledat pentru cotele de repartizare obligatorii, invocând solidaritatea europeană. În schimb, pentru țările de la Vișegrad, principiul solidarității europene presupune o obligație a tuturor statelor UE de a proteja Europa de migrația în masă din Africa și Asia. Din perspectiva lor, nu Angela Merkel a dat dovadă de solidaritate deschizând granițele, ci Orbán, care a ridicat un gard pentru a-i opri pe migranți.  

Curtea de Justiție a UE a respins plângerile Slovaciei și Ungariei în legătură cu cotele obligatorii de refugiați, dar nu există niciun fel de semne că țările din grupul de la Vișegrad își vor schimba poziția. Nu toți șefii de guvern se exprimă la fel de drastic ca Orbán: "Dacă unei țari nu i se permite să stabilească cine are voie să se afle pe teritoriul ei și cine nu, s-a terminat cu ea." Liderii de la Varșovia, Praga și Bratislava sunt ceva mai diplomați, dar și ei consideră că e vorba de un principiu de bază al suveranității naționale.

Nu în ultimul rând, resentimentele cauzate de verdictul Curții de Justiție a UE privind cotele de repartizare au influențat rezultatul alegerilor din Cehia. Chiar dacă Babiš ar eșua ca premier, niciun guvern ceh nu ar îndrăzni să încalce consensul politic în privința migrației. Amenințarea repetată la Bruxelles și în alte locuri, că li se vor tăia din subvenții țărilor care se opun politicii de migrație a UE, dă apă la moară criticilor acestei politici. În plus, amenințarea își pierde din efect. Premierul Chinei le-a promis recent statelor din Europa de Est și de Sudest trei miliarde de euro pentru "Noul Drum al Mătăsii": UE nu mai e singura sursă de investiții.  

Lungul marș spre crearea omului nou 

Noua încredere în sine a Europei Centrale și de Est are un fundament material și unul mental. Economia crește în Polonia, Slovacia, Cehia și Ungaria. Mica Slovacie a adoptat moneda euro, celelalte trei țări îndeplinesc condițiile, dar nu vor să introducă moneda unică. Se pare că UE e văzută mai puțin ca o șansă, și mai mult ca un impediment.  

Cel mai mult contează schimbările de mentalitate ale celor expuși deja de două ori unui "lung marș" spre crearea "omului nou". Întâi, cetățenii estului au fost victimele ingineriilor sociale comuniste, apoi cele ale planificatorilor neo-liberali din UE și de la Fondul Monetar Internațional.

Comuniștii locali s-au adaptat rapid la vremurile noi, dar au continuat "lungul marș": în loc de "mai mult socialism" țin predici în care cer "mai multă Europă". Pe omul real-existent, care își păstrează valorile tradiționale - familia, națiunea și religia - îl privesc ca pe o relicvă a istoriei, menită să dispară, asemenea burgheziei și a țărănimii în perioada comunistă. În noul Est al națiunilor cu o încredere de sine mai ridicată, acest lung marș a ajuns, cel puțin pe moment, la sfârșit. O nouă eră a început, plină de speranțe - dar și de pericole. 

Autor: Karl-Peter Schwarz, Frankfurter Allgemeine Zeitung (das)