Competitivitatea Germaniei - în declin sau nu?

Conform ziarului "Die Welt", la lucrările recentului Forum Economic Mondial de la Davos, premierul elen Alexis Tsipras s-ar fi pus într-o situaţie jenantă în faţa distinşilor participanţi. "Nu numai că va trebui să devenim mai competitivi, ci şi mai productivi. N-ar trebui să ţinem seama numai de costurile cu mâna de lucru." Discursul său a uluit onoratul public întrucât, în economie, relevant este întotdeauna costul unitar cu forţa de muncă - adică raportul între fondul de salarii şi volumul producţiei realizate.

Cine lucrează eficient, produce masiv, îşi poate permite şi salarii mai mari. Pe scurt: este competitiv. Însă se pare că Tsipras nu cunoaşte tocmai această relaţie dintre competitivitate, costul forţei de muncă şi productivitate. Mai degrabă, premierul elen ştie să critice bine reformele impuse prin programul de salvare al Băncii Centrale Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene.

De la debutul crizei datoriilor elene nu numai ţările din sudul Europei, ci şi anumiţi analişti economici americani lansează următoarea acuzaţie: timp de aproape un deceniu Germania şi-a sporit competitivitatea manifestând rezerve faţă de indexarea salariilor. Astfel, Republica Federală exercită presiuni asupra ţărilor afectate de criză, ca Grecia, în vederea reformării sau adaptării sistemelor lor.

Un recent studiu al Institutului Economiei Germane (IW) de la Köln vine să contrazică această teorie. Christoph Schröder (senior researcher) a analizat în ce măsură poate fi demonstrată empiric "competitivitatea prea mare a Germaniei şi, ca atare, neplăcerile provocate altor state din zona euro de acest avans".

Niciun avantaj

Concluzia sa: "Germania nu are niciun avantaj". Dimpotrivă, competitivitatea germanilor este în declin. Desigur, aşa trebuie să sune verdictul unui institut apropiat Uniunii Angajatorilor, pentru a înfrâna intenţia sindicatelor de a cere salarii mai mari. Dar cine are dreptate? Graţie unei competitivităţi extrem de sporite, exercită Germania presiuni asupra altor economii sau invocata competitivitate mare nici măcar nu există?

Decisiv este ce şi cât anume se produce la un anumit nivel de costuri. Ambele părţi, ţările sudice şi IW, iau în considerare perioade de timp diferite. "În medie, în Germania, costul unitar cu forţa de muncă a crescut anual cu 0,5 procente între 1991 şi 2014. Şi-n cazul concurenţei străine din zona euro aceste costuri au fost constante, de 0,5% anual - adică la fel de mari ca în Germania", se menţionează în studiul institutului de la Köln. Aşadar nu se poate vorbi despre niciun avantaj al Republicii Federale.

"Dacă discutăm despre o îmbunătăţire a competitivităţii Germaniei, atunci aceasta a avut loc, cu adevărat, între anii 1999 şi 2007, dar numai comparativ cu alte ţări ale comunităţii euro. Politica salarială generoasă din ultimii ani a dus la pierderea parţială a acestui avantaj", afirmă cercetătorul Christoph Schröder.

Ca atare, recomandarea IW este clară: "Decidenţii ar trebui să trateze cu precauţie o eventuală majorare salarială." Nişte remuneraţii prea mari ar fi "ostile" şi ar slăbi consumul, respectiv conjunctura, în Germania - susţine institutul.

Un argument destul de ciudat, întrucât nişte salarii mai mari înseamnă mai mulţi bani în consumul privat - lucrul ce n-ar putea slăbi conjunctura economică, ba dimpotrivă. Ţinând seama de actuala situaţie de pe piaţa muncii, termenul "ostile" ar putea fi de înţeles, însă nu este cel mai potrivit.

Costul unitar cu forţa de muncă este indicatorul poziţiei unei economii în competiţia mondială. Şi-ar mai fi şi alţi factori care, deşi nu pot fi la fel de bine cuantificaţi, joacă un rol la fel de important când vine vorba de competitivitate: inovaţia, calificarea mâinii de lucru, locurile de producție.