Compromis UE pentru un nou tratat european
25 iunie 2007
Am solicitat la maximum disponibilitatea tuturor către un compromis, a spus cancelarul Angela Merkel, făcând referire în special la Polonia. Opoziţia Varşoviei faţă de sistemul de vot al dublei majorităţi în Consiliul European a fost aproape să ducă la un eşec al summitului. De altfel, negoţul cu avantaje şi egoisme naţionale au transformat reuniunea într-un spectacol ieftin.
De când are 27 de membri, Uniunea Europeană a devenit aproape de necondus. Diferendurile privind noul tratat de reformare a Uniunii au arătat că guvernele ţărilor membre lucrează de fapt unul împotriva celuilalt. Lunga noapte de la Bruxelles a dovedit cât de necesară este o reformă a modului de funcţionare şi de luare a deciziilor în blocul comunitar.
Polonia a dorit să demonstreze încă o dată Europei cât de importantă este. Cancelarul german şi preşedintele francez au concurat pentru postul de regizor al reuniunii. Solidaritatea şi spiritul de sărbătoare al declaraţiei din martie de la Berlin, când Uniunea a împlinit 50 de ani, nu au mai fost de găsit de această dată. În martie, liderii celor 27 au promis că vor duce Europa înainte. Cum să aplice practic aceste promisiuni nu s-a mai discutat la summitul de la Bruxelles. Este din ce în ce mai clar că sistemul care funcţionează acum este Europa celor două viteze. Pe de-o parte, un grup numeros de state doresc să continue procesul de integrare, pe de altă parte, ţări ca Polonia şi Marea Britanie vor să se implice mult mai puţin. Situaţia nu este una favorabilă pentru conceptul european.
Nu ar fi trebuit făcute atâtea concesii Poloniei. Din postura de preşedinte al Uniunii, cancelarul federal ar fi trebuit să îşi păstreze poziţia dură. Celelalte ţări ar fi trebuit să arate Poloniei limitele toleranţei lor. Totuşi izolarea Varşoviei nu s-a reuşit, ajungându-se la o formulă pe care nimeni nu o mai poate explica pe înţelesul cetăţenilor normali ai Uniunii. Noul tratat de reformă, dacă va fi desigur ratificat vreodată, va aduce câteva schimbări, care vor intra în vigoare după un anumit calendar. Sistemul de vot al dublei majorităţi va fi introdus mai târziu decât era prevăzut. Ce sens are amânarea este neclar. Sistemul este ori bun, şi atunci trebuie aplicat imediat, ori este greşit, aşa cum susţine Polonia, şi atunci trebuie abandonat definitiv. Mai mult, diferendul pe această temă este artificial, întrucât regulile prevăzute nu au fost niciodată aplicate în practică.
Abordarea premierului britanic, Tony Blair, a fost cu adevărat vicleană. La adăpostul ofensivei gemenilor-problemă din Polonia, Blair a făcut presiuni pentru acceptarea propriilor observaţii, deşi semnase el însuşi acum trei ani proiectul de tratat pe baza căruia a elaborat Germania noul document.
Negocierile ca la bazar au transformat summitul într-un spectacol nedemn, care în mod sigur nu va creşte încrederea şi aşa foarte slăbită a cetăţenilor Uniunii în proiectul comunitar. Scepticismul faţă de o viitoare extindere a Uniunii în Balcanii de Vest a crescut probabil după recenta reprezentaţie de la Bruxelles. Este şi normal - cum ar putea să funcţioneze o Uniune cu 30 sau 34 de membri, când abia se descurcă şi cu 27? Ce se va întâmpla cu candidatura Turciei? Credibilitatea Uniunii s-a redus după acest summit, atât în interiorul cât şi în exteriorul blocului comunitar. Cum ar putea fi Uniunea Europeană privită drept un actor influent pe scena politică internaţională, dacă toate crizele sale interne nu pot fi rezolvate decât prin compromisuri chinuite?