Compromiterea democraţiei directe

Practica referedumului a ajuns în România cu totul problematică. Consultarea organizată de preşedintele Traian Băsescu în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a fost promovată cu argumente improprii şi fără o corectă informare a publicului, dar a conţinut totuşi două întrebări puse clar şi la care se putea răspunde cu Da sau Nu.

De data aceasta însă, majoritatea controlată de PDL din cadrul Consiliului General al Capitalei, a adoptat o listă de 7 întrebări dintre care unele de natură generală şi fără o legătură strictă cu problema supusă consultării populare.

Dacă ar fi să luăm în considerare proiectele de lege care circulă neoficial şi declaraţiile publice ale Elenei Udrea (preşedinta organizaţiei PDL Bucureşti), atunci subiectul disputei ar fi desfiinţarea consiliilor de sector şi centralizarea administraţiei la nivelul unei singure primării.

Aşadar, referendumul ar fi trebuit, în mod logic, să se concentreze asupra acestui aspect central. Chestionarul propus de PDL tinde în schimb să abată discuţia de la subiectul disputei la teme de interes general, cum ar fi curăţenia străzilor sau modul în care s-a petrecut dezvoltarea oraşului în ultimii ani.

Dar ceea ce este mai important este că un referendum cu 7 întrebări puse în acest mod nu este aplicabil din punct de vedere tehnic. La capătul procedurii, nimeni nu va putea spune împotriva a ce sau în favoarea a ce s-a votat.

Dacă un cetăţean închis în cabina de vot va alege să răspundă cu DA la patru întrebări şi cu NU la celelalte trei, ce concluzie va trage autoritatea electorală? Că răspunsul general este DA? Ar fi absurd, pentru că întrebările fie nu au legătură unele cu altele, fie se exclud reciproc.

Dar admiţând, pentru uzul demonstraţiei, că o asemenea evaluare ar fi acceptabilă, ar fi nevoie să se stabilească la ce se raportează ea de fapt, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie formulată o singură temă clară, ca semnificaţie generală a chestionarului, şi care să fie pusă la dispoziţia autorităţii electorale. Dar în acest caz, nu ar fi mai firesc ca această unică întrebare să fie pusă publicului?

Oriunde în lume şi oricare ar fi culoarea politică a celor care organizează un referendum, chestionarul ar trebui, în mod logic şi practic, să conţină o singură întrebare formulată simplu şi fără echivocuri. Se pot admite şi două sau trei întrebări, dar numai dacă ele sunt evaluate separat şi nu se condiţionează reciproc.

Problema mai generală este că în România apare riscul ca referendumul să fie compromis ca modalitate de a rezolva o problemă politică şi asta mai înainte ca vreun referendum să fi fost organizat aşa cum se cuvine.

Autor:Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder