1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comuniştii s-au împotmolit în propriile ambiţii şi pofte

25 ianuarie 2011

Incertitudine la Chişinău cu privire la alegerea noului şef al statului. Poziţia comuniştilor nu pare unitară, chiar dacă liderul acestora, Vladimir Voronin, pare tranşant.

https://p.dw.com/p/QvCy
Vladimir Voronin, o imagine din trecutul Republicii MoldovaImagine: picture-alliance/ dpa

Alegerea preşedintelui Republicii Moldova rămâne incertă. Liderul comunist, Vladimir Voronin, a anunţat că deputaţii din Partidul Comuniştilor nu vor vota în nici un caz pentru democratul Marian Lupu, propus în această funcţie de Alianţa pentru Integrare Europeană.

Pe de altă parte, unii deputaţi comunişti susţin că se poate discuta despre alegerea preşedintelui, dar vor în schimb să li se asigure controlul asupra unor instituţii ale statului. Despre ce instituţii este vorba?

În Partidul Comuniştilor nu există o poziţie univocă în ceea ce priveşte votarea sau nevotarea şefului statului. Şedinţa de sâmbătă a activului partidului, la care comuniştii urmau să decidă dacă vor participa sau nu la alegerea preşedintelui în Parlament a fost amânată.

Luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate, liderul comunist, Vladimir Voronin, a declarat tranşant că PCRM nu va oferi cele două voturi necesare coaliţiei de guvernare pentru a-l alege pe liderul PD, Marian Lupu, în funcţia de preşedinte.

„Noi, pentru Marian Lupu nu o să votăm nici o dată! Punct. Ce are el la spate? Ce experienţă, ce calităţi care să ne facă pe noi toţi să stăm cu gura căscată şi să-l votăm pe acest lup?”

.

Totuşi, Vladimir Voronin a menţionat că Partidul Comuniştilor nu-şi doreşte noi alegeri parlamentare anticipate şi pledează pentru soluţionarea problemei alegerii şefului statului prin înaintarea la această funcţie a unei candidaturi apolitice, susţinute de toate forţele din Parlament: „PCRM în nici un caz nu doreşte mai mult alegeri anticipate. Nu în zadar noi am propus înaintarea unui candidat din afara pereţilor Parlamentului".

Pe de altă parte, deputatul comunist Sergiu Sârbu a lăsat să se înţeleagă că comuniştii ar fi dispuşi să analizeze posibilitatea votării preşedintelui, dar numai după ce alianţa va vota nişte amendamente, ce i-ar permite opoziţiei comuniste să delege în funcţii majoritatea membrilor Comisiei Electorale Centrale, ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi pe cei ai Curţii de Conturi. Sergiu Sârbu: „Dacă majoritatea parlamentară va accepta propunerea noastră integral, aşa cum am iniţiat-o noi - atunci sigur că aceasta va deschide o posibilitate de a iniţia un dialog şi în privinţa celorlalte probleme importante, inclusiv alegerea şefului statului".

Puţin probabil, însă, că Sergiu Sârbu va acţiona contrar voinţei liderului comunist. Acesta este cunoscut ca un activist fidel al Partidului Comuniştilor şi a fost elogiat în repetate rânduri de Vladimir Voronin. Totuşi, liderul comunist nu a exclus în totalitate posibilitatea ca unii deputaţi din PCRM să „dezerteze” pentru a vota candidatul alianţei de guvernare:

„Oamenii sunt oameni, dar eu am, totuşi, mare încredere în fracţiunea noastră şi în colegii mei, pentru că aceasta ar fi o pată neagră nu numai pe cel care ar vota, dar pe toată familia şi tot neamul lui pe multe decenii înainte”

.

Liderii partidelor componente ale coaliţiei de guvernare au exclus posibilitatea înaintării la Preşedinţie a unui alt candidat decât Marian Lupu. În ceea ce priveşte propunerilor vociferate de deputatul Sergiu Sârbu, liderul PD Marian Lupu a declarat că aşteaptă ca propunerea acestuia să fie curăţată de ambiguităţi.

Paradoxal, Vladimir Voronin s-a dezis ieri de propria iniţiativă legislativă, lansată în parlamentul precedent, care prevedea reducerea de la 61 la 52 a numărului de voturi necesare pentru alegerea şefului statului. Dacă anul trecut Voronin spunea că aceasta ar fi unica soluţie de depăşire a crizei politice - acum susţine că „funcţia de preşedinte este prea responsabilă ca să fie votată cu majoritate simplă". (...) „Situaţia s-a schimbat!”, a menţionat liderul PCRM.

Dar când ar urma să aibă loc prima tentativă de alegere a şefului statului în Parlament? Legea moldovenească nu stabileşte un termen exact, iar politicienii de la Chişinău au păreri împărţite în acest sens. Pentru a se asigura că alianţa nu va profita de această breşă din legislaţie ca să guverneze în interimat, comuniştii au cerut Curţii Constituţionale să spună exact când urmează să aibă loc alegerile prezidenţiale şi au cerut Curţii să examineze această sesizare în regim de urgenţă.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle Chişinău
Redactor: Petre M. Iancu