1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Concupiscenţă şi putere

31 mai 2011

Relaţia dintre putere, bani şi sex - veche de cînd lumea - ţine de mai multă vreme încoace, aproape intempestiv, capul de afiş al actualităţii.

https://p.dw.com/p/11ROb
Bild: Fotolia/Pixel & Création #23909128
Imagine: Fotolia/Pixel & Création

În cauză se află ex-directorul FMI, Strauss Kahn, ce-şi aşteaptă la New York procesul, fiind acuzat, între altele, de viol.

La Milano, premierul italian Berlusconi a fost deferit tribunalului pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră.

Guvernatorul californian Schwarzenegger nu este nici el uşă de biserică: ani de-a rîndul şi-a înşelat nevasta cu o guvernantă din casă.

Iar cine crede că Germania iese complet de sub incidenţa maleficei relaţii, se înşală. Pe banii contribuabililor, contra unei sume de 83.000 de euro, salariaţii unui concern german de asigurări au beneficiat nu doar de o călătorie la Budapesta drept răsplată pentru angajamentul lor profesional, ci mai cu seamă de serviciile unor prostituate.

Selectate cu grijă ele fuseseră oferite ca marfă beneficiarilor, în funcţie de rangul şi poziţia lor ierarhică în instituţie.

Şi în Germania, unde relaţiile amoroase sunt îndeobşte tratate mai sportiv, dar şi cu mai multă discreţie şi cu mai puţină emfază emoţională, decît în alte ţări meridionale, există o „subcultură” a glumelor deşucheate. Există o complicitate masculină a celor care cred că puterea ce le-a fost încredinţată nu cunoaşte limite, că-şi pot permite orice, că sunt irezistibili.

Care să fie cauza acestei arogante şi excesive încrederi în sine, a abuzurilor de putere? Desluşite de psihologi, explicaţiile se află de-acum la îndemîna oricui. Cei plasaţi la etajele superioare ale ierarhiei, de regulă înconjuraţi de un alai de subalterni, feriţi însă de atacurile critice directe, avînd exerciţiul anihilării oricărei rezistenţe, găsesc de cuviinţă că totul… li se cuvine.

Că puterea, la fel ca şi bogăţia, conferă o anume carismă, potenţînd-o pe cea deja existentă, se ştie încă din vechime. Ceea ce explică şi de ce, în anumite cazuri, se face auzită următoarea justificare: în fond există destule femei care de bună voie se lasă seduse de bărbaţii aflaţi la putere.

Dar de aici şi pînă la a agresa sexual femeile, fie şi doar la modul verbal, calea este lungă, întortocheată şi murdară. Femeile aflate în subordinea ierarhică se tem să-şi piardă slujba în cazul în care resping avansurile superiorului lor.

Acesta însă, nu are de ce se teme devreme ce, în cercurile puterii dominate de bărbaţi, solidari între ei, sexul slab, dar frumos este doar o minoritate. Or, aici se află una din rădăcinile răului: în economie ca şi în politică, prea puţine femei se află în funcţii de conducere, chiar şi în Germania.

În treacăt fie spus, dacă directorul unui concern de asigurări ar fi fost o femeie, nu i-ar fi trecut probabil prin cap să-şi răsplătească subalternii cu o călătorie de plăceri sexuale la Budapesta.

Cît despre clasa politică, este adevărat că în Germania nici un lider nu şi-a frînt încă gîtul din pricina unei escapade amoroase. Ceea ce se datorează în parte şi unei legi nescrise: oamenii politici nu permit difuzarea unor informaţii neavizate despre viaţa lor particulară.

Abia cînd premierul landului Bavaria, Horst Seehofer a recunoscut public că este tatăl unui copil, fruct al unei relaţii extraconjugale, isprava a făcut valuri, fără a-i prejudicia însă cîtuşi de puţin cariera.

Înmulţirea cazurilor în care personalităţi marcante ale vieţii politice şi economice îşi pierd funcţia din pricina unor abuzuri sexuale au declanşat o inevitabilă modificare de atitudine.

Astfel, înaintea arestării lui Strauss-Kahn la New York, ar fi fost inimaginabil ca un secretar de stat francez să demisioneze doar pentru că a hărţuit sexual o femeie.

Inimaginabil, fiindcă în Franţa, unde morala sexuală este ceva mai laxă şi libertinajul are tradiţie, viaţa dublă a unor şefi de guvern şi preşedinţi nu a oripilat pînă nu demult spiritele iar sexismul nu a fost ţintuit la stîlpul infamiei.

Dosarul Strauss-Kahn ca şi dosarul Berlusconi promit să schimbe situaţia. Dar nu numai atît. Important este ca în funcţiile de conducere, accesul femeilor să fie facilitat nu fiindcă ele ar avea mai multe calităţi umane decît bărbaţii, ci pentru că relaţiile de paritate, ar atenua pînă la dispariţie moravurile şi comploturile sexiste.

Deloc în ultimă instanţă, dacă numirea unei femei la conducerea FMI, în ocurenţă Christine Lagarde, ar avea un caracter senzaţional, poate trece de pe acum drept sigur că eventualele scandaluri care ar surveni în respectabila instituţie, nu ar mai fi declanşate de abuzuri sexuale sau ilegale escapade amoroase.

Autor: Verica Spasovska/ Rodica Binder
Redactor: Petre M. Iancu