Condiţia esenţială a prosperităţii României

Prea puţin pentru un grânar

Am fost educaţi să credem că, înainte de 1914, România ar fi fost grânarul Europei. Exporturile româneşti de cereale reprezentau abia 12% din totalul importurilor europene de la 1913. De fapt, avântul economic din perioada vechiului Regat a fost susţinut de împrumuturile externe, acestea devenind în 1900 deja o practică obişnuită. Din 1859 până în 1914, bugetul României a crescut de peste 20 de ori, împrumuturile fiind principala cauză. Aceasta a fost perioada în care o carieră în politică sau administraţie a devenit atractivă pentru burghezie, statul fiind deja cel mai important distribuitor al banilor.

Caracterul excepţional al perioadei interbelice ţine şi el de mitologie. Istoricii străini afirmă că evoluţia economică a României dintre cele două războaie mondiale a fost dezamăgitoare. Venitul pe cap de locuitor al unui român era de două ori mai mic decât al unui ceh, dar şi în urma maghiarilor sau al polonezilor. Desigur că partea plină a paharului a existat dar, mai întotdeauna după 1989, s-a ignorat performanţa modestă a României interbelice comparativ cu restul ţărilor europene.

Prea târziu pentru o oţelărie

Şi nostalgicii „epocii de aur” vântură doar vorbe goale atunci când vorbesc despre înfloritoarea viaţă economică din comunism. Da, industrializarea ţării nu a fost nicicând atât de intensă dar efectul, motivaţia fiind una ideologică ci nu logică, a fost haotic. S-a ajuns astfel ca, în anii 80, România să aibă o producţie de oţel pe cap de locuitor superioară americanilor şi sovieticilor într-o perioadă în care cererea mondială de oţel se prăbuşise deja. Doar 15% dintre investiţiile statului erau îndreptate către sănătate sau educaţie, restul fiind băgat în fabrici şi uzine. Statisticile consemnează că România se afla, în 1989, pe ultimul loc din Europa în ceea ce priveşte indicatorul dezvoltării umane (chiar şi în urma Albaniei).

România severă

Această analiză istorică ne dezvăluie faptul că România nu a excelat niciodată în comparaţie cu celelalte surate europene. În remarcabilul său studiu comparativ („România şi Europa", ed.Polirom 2010) profesorul Bogdan Murgescu aşează în oglindă modelul de succes al danezilor şi eşecul românilor.

Concluzia sa poate şoca: pentru ca ţările sărace să ajungă din urmă prosperitatea celor bogate, esenţială nu este conducerea politică genială şi nici super-creativitatea. Este nevoie de răbdare (schimbările pozitive sunt vizibile abia după două generaţii) şi de evitarea polarizărilor sociale (ceea ce regretabil se întâmplă astăzi, când bugetarilor li se contrapun privaţii). Dar este nevoie mai ales de ceea ce istoricul Alexandru Duţu descria ca fiind „România severă”: „nişte oameni serioşi care-şi văd de treabă, îşi fac datoria, îşi asumă obligaţii pe care le duc la bun sfârşit cu discreţie şi îşi împlinesc vocaţia plini de răspundere".

Autor:Vlad Mixich
Redactor: Rodica Binder