Condiţiile coabitării

Coabitarea politică ar putea fi realizată mai uşor dacă nu ar exista o instituţie „hibridă” care reuneşte sub conducerea preşedintelui de republică pe primul ministru, miniştrii care au atribuţii legate de securitatea statului şi pe şefii serviciile secrete.

Reuniunea CSAT devine testul cel mai important al coabitării iniţiate la Bucureşti în circumstanţe suprinzător de calme. Primul ministru, Victor Ponta, a declarat explicit că va fi preocupat de o bună relaţie instituţională cu preşedintele, iar acesta, mai zgârcit în declaraţii pacificatoare, a dat totuşi de înţeles că nu va pune obstacole noii guvernări. Calmul şi rapiditatea cu care s-a făcut transferul de putere a indicat faptul că ariile vitale de competenţă au fost în mod discret delimitate şi că există deja un acord tacit în această privinţă.

Discursul extrem de critic al ministrului de Externe Andrei Marga şi reacţia impulsivă a preşedintelui care l-a ameninţat cu degetul arătător au fost singurul episod care a părut să denunţe, spontan, o înţelegere prealabilă. A fost semnificativ că primul ministru, Victor Ponta, a declarat încă o dată, după acest incident că nu intenţionează să pună la îndoială prioritatea preşedintelui în subiectele de politică externă.

Coabitarea are însă nevoie de sacrificii de ambele părţi chiar dacă ele nu vor fi neapărat vizibile. Zona serviciilor secrete este cu siguranţă un domeniu sensibil pe care nimeni nu l-a abordat în mod deschis, dar care face obiectul unor preocupări foarte atente.

Un aspect delicat în noul context îl pot reprezenta şi proiectele de lege iniţiate de PSD cu vreo doi ani în urmă şi care intenţionează să răpească preşedintelui puterea de a-i numi pe directorii SPP şi STS. Într-un proiect de lege care a trecut de Camera Deputaţilor prin adoptare tacită, iniţiatorii printre care se numără Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, actulul ministru al Justiţiei Titus Corlăţean şi alţii susţin în expunerea de motive că : „Serviciul de Telecomunicaţii Speciale are un comportament de multe ori arbitrar şi abuziv, ca urmare a sprijinului de care se bucură din partea preşedintelui”. Acuzaţiile au o gravitate extremă chiar dacă ele sunt atribuite prudent presei. Se mai arată astfel că „s-au înmulţit acuzaţiile de poliţie politică aduse acestui serviciu, constând în special, în interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice şi ambientale ale unor persoane cu alte opinii politice decât cele ale şefului statului”.

Desigur nici în varianta propusă de PSD, preşedintele nu pierde cu totul influenţa asupra acestor instituţii, dar ar fi nevoit să o împartă cu partidele guvernamentale.

Potrvit legii actuale, directorul STS este numit de preşedinte la propunerea CSAT, ceea ce i-a oferit până acum preşedintelui o autoritate deplină.

CSAT reprezintă însă locul în care se întâlnesc multe subiecte cu „dublă comandă”, care sunt simultan „interne” şi „externe, ceea ce transformă coabitarea într-o acrobaţie extrem de complicată

Pactul de neagresiune încheiat între guvern şi preşedinte ar pretinde, poate, ca toate subiectele delicate care reprezintă o revizuire semnificativă a raporturilor de forţă să fie amânate până după alegeri.