1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Conflictul din Irak persistă şi în Congresul American

Christina Bergmann / Alina Kühnel10 septembrie 2007

Patru ani şi jumătate de război în Irak s-au soldat cu 3.700 de victime doar din tabăra soldaţilor americani. Peste 27.000 au fost răniţi.

https://p.dw.com/p/BeLF
Vizită prezidenţială la baza militară din IrakImagine: AP

Încă din luna noiembrie a anului trecut, electoratul american a amendat politica actuală, votând democraţii în ambele Camere ale Congresului.

Dar majoritatea democrată nu este îndeajuns de comfortabilă pentru a respinge planurile preşedintelui Bush, care decide în continuare paşii din Irak. În această săptămână, generalul David H. Petraeus şi ambasadorul american la bagdad, Ryan C. Crocker vor informa Congresul despre situaţia din Irak. Asistăm la runda finală în bătălia dintre Congres şi Casa Albă pe frontul din Irak?

Încă din primele zile ale anului, la Washington, speranţele s-au îndreptat către luna septembrie. Pentru că acum urmează a se decide dacă supliementarea trupelor, comandată de Bush în ianuarie, a avut sau nu succes. Pe atunci, situaţia din Irak era precară, iar guvernul de la Bagdad nu avea nici un fel de putere.

Greşeli recunoscute şi strategii noi

George W. Bush mit General David Patraeus
George W. Bush şi generalul David H. Petraeus schimbând impresii despre prezenţa militară în IrakImagine: AP

Bush a recunoscut o serie de greşeli şi a cerut mai mult timp pentru noua strategie. El s-a impus şi în faţa democraţilor, care ceruseră retragerea trupelor şi mai ales stabilirea unei date concrete pentru retragerea totală din Irak. Între timp, 160.000 de soldaţi sunt staţionaţi în Irak, cu 30.000 mai mult decât în luna ianuarie.

Prin diverse iniţiative legislative, democraţii au tot încercat să obţină o dată concretă privind retragerea. Dar eforturile lor au eşuat, fără sprijinul republicanilor, chiar dacă şi unii dintre ei devin din ce în ce mai sceptici. Majoritatea a preferat să aştepte până în septembrie pentru a analiza succesul strategiei propuse de Bush.

Asteptaţi până în septembrie, a cerut şi Congresului preşedintele american George W. Bush, atunci când, în iulie, a prezentat un bilanţ intermediar, vorbind şi despre unele progrese. Harry Reid, liderul democraţilor din Congres a fost nemulţumit.

Chiar şi acum, după vacanţa de vară, pare puţin probabil că măcar o parte din republicani se va alia democraţilor. Senatorul Joseph Biden, posibil candidat democrat la preşedinţie, declara ieri seară pentru NBC:

„Atât timp cât nu obţinem 67 de voturi, pentru a respinge planurile preşedintelui, nu putem face nimic pentru a pune capăt războiului din Irak”.

Biden a vizitat Irakul săptămâna trecută şi a descris situaţia din Bagdad şi din provincia Anbar ca fiind scăpată de sub control.

Aceleaşi rapoarte, alte interpretări

Diversele rapoarte despre Irak, publicate în cursul săptămânii trecute, susţin însă că s-au înregistrat unele succese militare. Toate documentele critică guvernul irakian, la nivelul căruia nu există nici urmă de progres.

Nancy Pelosi, Präsidentin des US-Repräsentantenhauses
Democrata Nancy Pelosi critică strategia americană din IrakImagine: AP

Republicanii, întocmai ca şi democraţii, folosesc rapoartele în discursurile lor politice. În timp ce democrata Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, s-a referit la eşecul strategiei Bush, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Tony Snow, a lăudat progresele evidente din Irak.

Situaţia se prezintă, aşadar, la fel ca şi înainte de vacanaţa de vară. Şi nici consilierii lui Bush nu au o poziţie comună: generalul Petraeus intenţionează să menţină cât mai mult timp cât mai mulţi soldaţi în Irak. Ministrul apărării, Robert Gates îşi doreşte, în schimb, o retragere cât mai rapidă.

Există însă şi semnale timide privind un eventual compromis: o retragere relativ rapidă a unui număr important de soldaţi, dar nici o dată concretă pentru retragerea totală.

Într-o declaraţie difuzată de posturile de radio, preşedintele Bush anunţa sămbătă că va susţine un discurs către naţiune, cel mai probabil la finele acestei săptămâni.

„Voi explica, ce schimbări a atras strategia noastră în Irak. Şi voi prezenta un plan pentru implicarea noastră în viitor. Un plan care, cred eu, ar putea fi susţinut atât de poporul american cât şi de reprezentanţii lor din ambele tabere politice”.

George W. Bush rămâne optimist şi speră în continuare în susţinerea majorităţii.