1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Conflictul WAZ - Romania Liberă şi principiile media enunţate de OSCE

Nicolae Baicu17 septembrie 2004

La adresa neutralitatii concernului german de presa "WAZ" controlat de PSD, au aparut primele indoieli dupa conflictul cu "Romania Libera", scrie cotidianul conservator "Frankfurter Allgemeine Zeitung"

https://p.dw.com/p/B377
Pe vremea când era şeful Pactului de Stabilitate, directorul WAZ Bodo Hombach distrugea armele rebelilor albanezi
Pe vremea când era şeful Pactului de Stabilitate, directorul WAZ Bodo Hombach distrugea armele rebelilor albanezi

Conflictul dintre concernul german de presă "WAZ" şi ziarul românesc care-i aparţine, "România Liberă", pe marginea imixtiunii în probleme redacţionale, a devenit între timp de notorietate europeană, după cum aflăm din paginile cotidianului "Frankfurter Allgemeine Zeitung", care publică în ediţia sa de astăzi o analiză intitulată "Primele îndoieli", sub semnătura lui Karl-Peter Schwarz, reputat cunoscător al realităţii româneşti şi nu numai.

Autorul opinează în deschidere că una din realizările lui Freimut Duve, însărcinat special al OSCE pentru libertatea mediilor, este un catalog de principii destinat patronilor din acest domeniu. Pe primul loc se situează garantarea independenţei jurnalistice. Un studiu OSCE asupra efectelor concentrării mediilor, dat publicităţii în anul 2003, recomandă patronilor de profil să mizeze mai degrabă pe credibilitate faţă de cititori, decât pe o atitudine prea catifelată faţă de potentaţi. Credibilitatea poate fi însă numai rezultatul "deplinei independenţe intelectuale şi ideologice".

Grupul de presă "WAZ" din Essen, a subliniat în repetate rânduri, că alături de concernul norvegian Orkla Media AS, este singurul patron de medii care respectă principul libertăţii presei, stipulat de OSCE. "WAZ" nu se amestecă în probleme de conţinut, ci oferă doar know-how şi sprijin publicistic. La care se adaugă princpiul reflectării pozitive a extinderii UE, ca şi cel irefutabil al respectării drepturilor omului.

Asemenea declaraţii însoţesc campania fără precedent de cucerire a peisajului mediatic din estul Europei centrale şi sud-estul continentului, şi acoperă temeri exprimate uneori că gigantica sa forţă în domeniu ar fi depăşit de mult măsura suportabilităţii într-o societate democratică. Directorul executiv al concernului este nimeni altul decât Bodo Hombach, fost manager la campaniei electorale a PSD, omul cancelarului Schroeder, ministru la cancelaria federală şi coordonator special al UE pentru Balcani, unde întreţine cele mai lucrative contacte.

Făcând abstracţie de controversa cu cotidianul austriac "Kronenzeitung", care a militat pentru boicotarea Cehiei la aderarea la UE, recentul conflict al concernului "WAZ" cu prestigiosul ziar conservator "România Liberă" din Bucureşti, este primul care lasă loc îndoielii asupra credibilităţii declaraţiilor sale referitare la independenţa jurnalistică. Recent, grupul din Essen a fost elogiat în "Media Sustainability Index" , editat de independentul International Research & Exchanges Board. Dar în cazul României, angajamentul "WAZ" apare de-a dreptul modest. În urmă cu patru ani participarea sa la ziarul "Naţional" era de 51%, iar la România Liberă de 50%. Trei ani totul a mers bine, apoi - susţine redacţia - Hombach l-a trimis la Bucureşti pe Klaus Overbeck, care s-a amestecat masiv în problemele de redacţie: pe de o parte pentru a scoate ziarul din segmentul presei de calitate şi a-l trasnforma într-un taboid de bulevard, pe de alta pentru a frâna criticile la adresa foştilor comunişti de la guvern, azi social-democraţi, care au suferit o grea înfrângere la alegerile comunale din iunie şi care se tem acum de alegerile prezidenţiale şi parlamnetare din noiembrie.

Casele de editură înclină nu numai în România spre diminuarea standardului şi disciplinarea redacţiilor, sub pretextul modernizării ziarelor. În România însă, unde elitele politice au rezistat aproape fără probleme la schimbul de putere şi unde împletirea puterii cu mediile este omniprezentă, conflicte de genul celui de la "România Liberă" apar ca deosebit de grăitoare. Ziarului i-au fost intentate peste 700 de procese pentru a fi redus la tăcere. Bănuiala că PSD ar renunţa tocmai în anul electoral să exercite presiuni asupra redacţiei nu poate fi ce-i drept categoric exclusă, dar nici nu sună foarte plauzibil.

O casă de editură germană de orientare social-democrată cel puţin pe jumătate, un director executiv social-democrat cu ambiţii balcanice, un nou manager incisiv, care doreşte să demonstreze la faţa locului "despre ce este vorba" - toate acestea obligă grupul "WAZ" din Essen să demonstreze că după ce a semnat declaraţia OSCE a lui Freimut Duve, şi acţionează în conformitate cu principiile ei, conchide Karl-Peter Schwarz.